Printul din Carpati. Cum si de ce a ajuns mostenitorul tronului britanic sa iubeasca Romania
Satul Viscri, judetul Brasov: 500 de locuitori, 20.000 de turisti. Este una dintre povestile de succes ale Romaniei, dar am avut nevoie sa vina un print la noi ca sa ajungem aici.
E vorba, desigur, de printul Charles, mostenitorul tronului britanic, care s-a indragostit de Romania inca de la prima sa vizita, cu 15 ani in urma. De Romania si mai ales de traditiile ei, pentru pastrarea carora a creat si o fundatie, "Mihai Eminescu Trust".
Atat de apropiata este relatia sa cu tara noastra incat a un moment dat s-a ajuns chiar sa se zvoneasca ca ar putea deveni rege al Romaniei, dat fiind cat de mult a investit, financiar dar mai ales sufleteste, in tara noastra. Dar a iesit si in castig: a descoperit bucatele romanesti, de care se pare ca s-a indragostit, dat fiind ca le lauda in lumea intreaga. Asa ca l-a adus aici si pe fiul sau, printul Harry, si a cumparat zece proprietati in inima Ardealului si in Maramures, locurile sale preferate din Romania. Si, in vreme ce tot mai multi romani comanda pizza sau mancare chinezeasca, Alteta Sa a descoperit carnatii, placintele si cozonacii nostri.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Printul care da la coasa
Printul de Wales nu e insa un simplu turist, fie el si incoronat. A studiat la Cambridge antropologia si istoria si este extrem de implicat atat in protejarea mediului – are chiar propria sa companie de produse bio – cat si a traditiilor si obiceiurilor populare. Oamenii din satele transilvanene sunt deja obisnuiti sa-l vada cumparand carnati traditionali, stand la taclale la poarta sau dand la coasa. A fost si filmat, de altfel:
Spre deosebire de multi care spun ca iubesc Romania, dar nu fac nimic pentru ea, printul Charles a investit bani, timp si iubire in tara noastra. Cu ajutorul sau, satul Viscri, unde inainte oamenii abia o duceau de pe o zi pe alta, a devenit nu doar o destinatie turistica cunoscuta in intreaga lume, dar si locul unde se produc cateva dintre cele mai apreciate produse traditionale romanesti. Printre acestea faimoasa dulceata de 365 de euro borcanul sau caramizile fabricate dupa metode vechi de sute de ani, la mare cautare printre strainii care vor sa-si construiasca locuinte traditionale.
Si satul Malancrav din judetul Sibiu a devenit, datorita fundatiei patronate de mostenitorul coroanei britanice, obiectiv turistic si centrul unei prospere afaceri cu sucuri ecologice de fructe. Nu se stie precis cat a investit printul Charles in Romania, dar suma este de ordinul milioanelor de euro. Motivul? Printul de Wales spune ca suntem „o tara minunata, cu oameni remarcabili”. Pe scurt, e unul dintre cei mai seriosi investitori in Romania, dar si printre cei mai buni oameni de PR pe care ii are tara noastra.
Vezi aici ce crede despre Romania viitorul rege al Angliei:
Bucatele romanesti, demne de un print
Altetei sale nu-i plac insa doar oamenii, ci si produsele noastre. Lista mancarurilor si bauturilor de care printul s-a indragostit in Ardeal, de la cu mierea cu hribi sau sucul de soc pana la palinca, e foarte lunga. I-a placut si arhitectura traditionala transilvaneana, dovada resedinta pe care si-a cumparat-o in Valea Zalanului. Amenajata ca un conac de acum trei veacuri, aceasta a ajuns in topul celor mai frumoase proprietati din lume.
Iata cum arata resedinta din Romania a printulului Charles:
De ce-i plac atat de mult bucatele noastre? Printul Charles crede ca am reusit sa pastram acele traditii, culinare si nu numai, pe care Europa Occidentala le-a pierdut. Progresul pe care ni-l dorim atat de mult ar putea de fapt sa ne distruga, crede printul, daca repetam greselile occidentalilor care au ajuns sa manance doar alimente fabricate industrial. Si mai sunt multe alte produse romanesti pe care mostenitorul Regatului Unit nu le-a descoperit si care sigur l-ar incanta, precum faimosii sturioni, branzeturile noastre in coaja de brad care pot rivaliza cu cele italienesti sau frantuzesti, dar si asa-numitele „diamante ale pamantului” – trufele. Si, dat fiind ca incoronarea nu prea se intrevede, sigur va avea timp!
Sursa: Pro TV
Etichete: Marea Britanie, turism, Printul Charles, Viscri,
Dată publicare:
09-12-2013 16:28