Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori

62407845
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ,luni, pentru modificarea şi completarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată.

Astfel, actul normativ are în vedere prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie şi interzice consumul de astfel de băuturi de către minori.

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, potrivit News.ro.

Ce conțin băuturile energizante

Prin urmare, conform legii promulgate constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.

Băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

Totodată, legea introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. Dacă sunt repetate contravenţiile respective, atunci este dispusă şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

Senatul a adoptat pe 18 decembrie 2023 proiectul, în calitate de prim for sezizat, iar votul Camerei Deputaţilor din 20 femrbarie a fost decizional.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62432601
Nicușor Dan, învins în sondajul comandat chiar de el. Piedone ar câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei

Primarul Nocuşor Dan a prezentat, luni, un sondaj de opinie comandat de el care arată că, în cazul în care PSD şi PNL ar avea propriul candidat la Primăria Capitalei, alegerile pentru Municipiul Bucureşti ar fi câştigate de Cristian Popescu Piedone.

62320658
Doi deputaţi USR afirmă că au fost legitimaţi de poliţiştii locali de la Oradea în timp ce împărţeau pliante

Deputaţii USR Cristina Prună şi Silviu Dehelean afirmă că au fost legitimaţi, duminică, de poliţiştii locali de la Oradea în timp ce împărţeau pliante ale Dreptei Unite.

62284986
Firea susține că are sprijinul femeilor din organizația PSD București pentru candidatura la Primăria Capitalei și atacă PNL

Gabriela Firea a anunțat duminică, 10 martie, că are spijinul femeilor din organizația PSD București pentru candidatura la Primăria Capitalei.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.