Prima rundă de discuții pentru formarea Guvernului are loc miercuri. Nicușor Dan a stabilit întâlniri cu partidele

62546384
IMAGO

Președintele Nicușor Dan a anunțat că miercuri va demara consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern.

"Mâine, am stabilit un calendar, de la ora 9:00 până la ora 20:00, câte o oră şi jumătate fiecare. Am vorbit cu liderii la telefon şi, azi, echipa de la administraţie o să trimită oficial", a declarat Nicuşor Dan, pentru presa prezentă în faţa casei în care locuieşte, întrebat dacă va începe negocierile cu partidele.

"Este prima rundă de discuţii, de aceea ele sunt informale. Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale şi vor continua",
a precizat şeful statului, întrebat dacă va desemna un premier PSD în varianta în care social-democraţii vor pune condiţia să deţină postul de prim-ministru pentru a intra la guvernare.

PSD nu a decis dacă intră la guvernare

Cel mai mare partid al țării, PSD, nu a decis, încă, dacă intră la guvernare. Social-democrații au mai multe cerințe și așteaptă mutările celorlalte partide care-și doresc să facă parte din guvern.

Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD: ”E un mandat deschis. Noi mergem la discuții, ceea ce e foarte corect, în niciun caz negocieri, fiindcă dacă vrei să te duci la negocieri ar trebui să pretinzi ceva. Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic. În momentul în care se va degaja un punct de vedere de acolo, o să transmitem colegilor din CPN, astfel încât să luăm decizia corectă.”

Liberalii rămân consecvenți când vine vorba de susținerea lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier. Acesta, le-a transmis, însă, liderilor PNL că nu vrea să conducă un guvern minoritar.

O altă variantă luată în discuție ar fi un guvern condus de un premier tehnocrat și partidele să-și împartă portofoliile de miniștri. Cu aceasta variantă nu sunt însă de acord cei de la USR.

Cei de la AUR au anunțat că nu vor merge la consultări. Iar Partidul Oamenilor Tineri, condus de Anamaria Gavrilă vrea să participe, dar sunt șanse mari să nu mai aibă cu cine. Doi senatori din șapte și-au dat demisia.

Astfel, grupul POT de la Senat al partidului se va desființa. La Camera Deputaților și-au dat demisia până acum 10 parlamentari POT, așa că au rămas doar 14, printre care sora și partenerul liderei partidului.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ce mesaj ar fi transmis George Simion dacă ar fi fost învestit în locul lui Nicușor Dan: „Ce ar fi trebuit spus astăzi”

George Simion, fostul contracandidat al președintelui Nicușor Dan, a făcut public mesajul pe care l-ar fi transmis luni dacă el ar fi fost cel care ar fi câștigat alegerile și ar fi depus jurământul de șef al statului.

Regele Charles al III-lea l-a felicitat pe Nicușor Dan: „Relaţia dintre ţările noastre va prospera”

Regele Charles al III-lea şi-a exprimat convingerea că relaţia dintre Marea Britanie şi România va prospera în timpul mandatului preşedintelui Nicuşor Dan.

Sorin Grindeanu: „În acest moment, eu şi ceilalţi colegii mei nu ştim exact ceea ce doreşte noul preşedinte Nicuşor Dan”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că el și colegii săi nu știu exact ce își dorește Nicușor Dan, subliniind că, deși avem un nou președinte, PSD își păstrează legitimitatea.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.