Mircea Geoană conduce în topul încrederii în politicieni. Ce cred românii despre Diana Şoşoacă | SONDAJ INSCOP

62425131

Liderul SOS România, Diana Şoşoacă, conduce în clasamentul notorietăţii politicienilor, dar este şi pe primul loc în topul neîncrederii, conform datelor unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

În clasamentul notorietăţii, Şoşoacă este urmată de Marcel Ciolacu, Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă, în timp ce în topul neîncrederii, pe locul al doilea se situează Marcel Ciolacu, urmat de George Simion.

În topul încrederii conduce Mircea Geoană, pe locul al doilea aflându-se Nicuşor Dan, urmat de Marcel Ciolacu şi de Nicolae Ciucă. Pe ultimele trei locuri ca nivel de încredere se află, în ordine descrescătoare, Diana Şoşoacă, George Simion şi Kelemen Hunor.

Notorietate şi încredere politicieni

Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, 33,4% dintre toţi participanţii la sondaj declarând că au încredere destul de multă şi foarte multă în secretarul general adjunct al NATO. Oficialul NATO este urmat de Nicuşor Dan cu 26,2% încredere multă şi foarte multă şi de Marcel Ciolacu cu 23,6% încredere multă şi foarte multă. Clasamentul este continuat de Nicolae Ciucă cu un capital de încredere de 21,4%. În Elena Lasconi au încredere multă şi foarte multă 21,3 dintre cei intervievaţi), iar în Diana Şoşoacă 20,2%. Clasamentul este încheiat de George Simion cu 18% şi de Kelemen Hunor cu 8,5% cotă de încredere.

În ceea ce priveşte notirietatea, topul este condus de Diana Şoşoacă - 97,2%, urmată de Marcel Ciolacu - 94,5%, Mircea Geoană - 91,9%, Nicolae Ciucă - 89,2%, George Simion - 86,6%, Nicuşor Dan - 85,2%, Kelemen Hunor - 63,3%, Elena Lasconi - 61,1%.

sondaj 1

Clasamentul neîncrederii în personalităţi politice 

Diana Şoşoacă se clasează pe primul loc în clasamentul neîncrederii, fiind cel mai nepopular lider politic din România cu 75,4% dintre români care declară că au destul de puţină, foarte puţină sau nu au deloc încredere în aceasta. Pe locul al doilea în clasamenul neîncrederii se situează Marcel Ciolacu (67,6% încredere destul de puţină sau foarte puţină/deloc). Premierul Ciolacu este urmat de George Simion (66,5% încredere destul de puţină sau foarte puţină/deloc), Nicolae Ciucă (63,8% încredere destul de puţină sau foarte puţină/deloc), Mircea Geoană (57% încredere destul de puţină sau foarte puţină/deloc), Nicuşor Dan (52,7% încredere destul de puţină sau foarte puţină/deloc). Kelemen Hunor (51,9% încredere destul de puţină sau foarte puţină/deloc) şi Elena Lasconi (36,5% încredere destul de puţină sau foarte puţină/deloc). Ultimi doi clasaţi în clasamentul neîncrederii sunt avantajaţi şi de notoritatea mai scăzută (sub 65%).

sondaj 1

”INSCOP Research publică în premieră atât clasamentul încrederii în lideri politici, cât şi al neîncrederii raportat la totalul populaţiei. De asemenea, pentru o estimare contextuală cât mai bună, cifrele pot fi comparate cu notoritatea. În ceea ce priveşte topul popularităţii, conduce Mircea Geoană (33%), urmat de Nicuşor Dan (26%) şi Marcel Ciolacu (23%) la o distanţă de 10 procente. Măsuraţi în premieră în sondajul naţional INSCOP-News, Nicuşor Dan şi Elena Lasconi obţin scoruri bune. Proaspăta preşedintă a USR înregistreză un nivel de încredere destul de bun (puţin peste 20%), dacă îl raportăm la notoritate (doar aproximativ 60% declară că au auzit de Elena Lasconi, semnificativ sub ceilalţi lideri de partide care înregistrează notorităţi de peste 80-90%). Topul nepopularităţii este condus detaşat de Diana Şoşoacă cu trei pătrimi (75%) dintre români care nu au încredere în aceasta, urmată de Marcel Ciolacu şi George Simion, în care declară că nu au încredere două treimi dintre români. Cea mai mică ostilitate o genereză Elena Lasconi şi Kelemen Hunor, dar cifrele sunt influenţate şi de notoritatea mult mai mică a celor doi (aproximativ 60%)”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 19 - 27 iunie 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62312286
Prima zi de consultări politice la Guvern, pentru alegerile prezidențiale. Cei mai mulți vor să fie la termen, în noiembrie

Premierul Marcel Ciolacu a programat luni și marți la Palatul Victoria consultări cu partidele politice, pentru a stabili data organizării alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2024. 

62462751
Lasconi îi propune lui Ciucă să susţină proiectul USR: „Aş vrea să cântărească bine ceea ce se întâmplă”

Preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a transmis, sâmbătă, un mesaj preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, afirmând că liderul liberal ar trebui "să cântărească bine" ceea ce se întâmplă în acest moment în ţară şi "să vină să susţină proiectul USR".

 

62461833
Elena Lasconi, desemnată candidata USR la alegerile prezidențiale. Ce spune despre o discuție cu Nicolae Ciucă

Elena Lasconi a fost votată, în Congresul USR de sâmbătă, să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, cu un procent de 94,32%.  

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.