Raportul „2026 Trends”, realizat de institutul de cercetare în domeniul securității GLOBSEC, arată că ideea unei armate proprii a Uniunii Europene se bucură de un sprijin puternic în toate statele membre incluse în cercetare. România se află pe primul loc, cu 82% dintre respondenți în favoarea unei armate europene, urmată de Lituania, cu 78%, și Franța, cu 75%, notează Politico.
Chiar și în țările care au manifestat în mod tradițional rezerve față de integrarea apărării europene, majoritatea respondenților susțin această idee. Aproximativ 70% dintre cei intervievați în Polonia și Bulgaria sunt de acord cu înființarea unei armate a UE, la fel ca 69% dintre germani.
Rezultatele apar într-un moment în care guvernele europene discută despre consolidarea capacităților militare, pe fondul agresiunii continue a Rusiei și al incertitudinilor tot mai mari privind angajamentul Statelor Unite față de securitatea Europei.
GLOBSEC a realizat sondajul în 14 țări din spațiul transatlantic, printre care 11 state membre ale Uniunii Europene, Ucraina, Marea Britanie și Statele Unite.
Sprijinul pentru consolidarea capacităților militare europene nu pare să indice o diminuare a susținerii pentru NATO. Aproximativ 77% dintre respondenții din statele membre ale Alianței incluse în sondaj au declarat că ar vota pentru menținerea țării lor în NATO. În același timp, 78% dintre participanții din statele UE susțin dezvoltarea propriilor capacități de apărare ale blocului comunitar, în paralel cu cele ale Alianței Nord-Atlantice.
Sondajul arată și un sprijin considerabil pentru cea mai directă formă de contribuție la apărarea națională: serviciul militar obligatoriu. În țările în care acesta nu mai există, 64% dintre respondenți susțin reintroducerea sa. Cele mai ridicate procente au fost înregistrate în Cehia, Franța, Germania și Slovacia.
Germania, singura țară în care majoritatea consideră SUA o amenințare
Atitudinea europenilor față de Washington scoate la iveală o distanțare tot mai mare între cele două maluri ale Atlanticului. Peste o treime dintre respondenții din țările europene incluse în sondaj consideră acum Statele Unite o amenințare la adresa securității. Procentul ajunge la aproximativ jumătate în Germania, Franța și Marea Britanie, comparativ cu circa o treime în Europa Centrală și de Est.
Germania este singura țară analizată în care majoritatea respondenților consideră Statele Unite o amenințare la adresa securității.
Țara se remarcă și prin opiniile privind invazia rusă în Ucraina. Aproximativ 40% dintre germanii intervievați sunt de acord cu afirmația că modul în care Ucraina a tratat populația vorbitoare de limbă rusă a justificat invazia, în timp ce 39% consideră că Occidentul a provocat războiul.
Aceste opinii se reflectă și într-un sprijin mai redus pentru Kiev. Puțin peste jumătate dintre respondenți consideră că lupta Ucrainei este importantă pentru securitatea Germaniei, în timp ce aproape șase din zece ar accepta concesii teritoriale din partea Ucrainei în schimbul păcii.
Rezultatele sondajului evidențiază un paradox politic: europenii își doresc o armată europeană mai puternică, dar rămân atașați de NATO, chiar dacă încrederea în cel mai puternic membru al Alianței, Statele Unite, este în scădere.