Liderul PSD, după ce Năstase și Dăncilă s-au pozat cu Putin și Kim: Treaba lor, aș fi evitat asta. Linia PSD e pro-europeană

62571964

Prezenţa foştilor premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing este o opţiune personală, iar linia PSD rămâne una pro-europeană, a declarat miercuri Sorin Grindeanu, lider al PSD.

Într-o fotografie făcută publică miercuri, foştii premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă apar alături de preşedinţii Chinei, Federaţiei Ruse și Coreei de Nord. 

"Au mers în nume personal, e treaba lor, n-am ce să discut. Nu e vorba de ce mă supără pe mine sau nu, e opţiunea dânşilor, e o opţiune personală. Linia PSD o ştiţi, e pro-europeană. Eu, dacă aş fi fost în locul lor, în mod sigur aş fi evitat asemenea situaţii. Dar, repet, este opţiunea personală, nu de partid, atât a domnului Adrian Năstase, cât şi a doamnei Viorica Dăncilă", a declarat Grindeanu, la Parlament, întrebat dacă fotografia, respectiv vizita celor doi, îl deranjează în calitate de lider social-democrat.

Grindeanu: Drumurile pe trebuie să mergem: relația transatlantică și relația cu UE

Potrivit liderului PSD, "e loc de relaţii mai strânse cu Statele Unite ale Americii şi e loc de relaţii şi mai strânse cu Uniunea Europeană".

"Astea sunt drumurile pe care noi trebuie să mergem, neexcluzând-se unul pe celălalt, ci fiind complementare - şi relaţia transatlantică, şi relaţia cu Uniunea Europeană", a transmis Sorin Grindeanu. 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62232797
„Dacă faci cămătărie, pleci fără bani la pușcărie”. O lege care modifică Codul Penal, adoptată de Camera Deputaților

Autoritățile pot confisca acum de la cămătari atât dobânzile încasate de la oameni, cât și sumele date inițial cu camătă.

62572072
Reacția MAE după ce Năstase și Dăncilă s-au pozat cu Putin, Kim și Xi în China: ”Se reprezintă doar pe ei inşişi”

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat după ce foștii premieri  Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au apărut în poza de grup făcută de președintele chinez Xi Jinping alături de oaspeții săi, printre care Vladimir Putin și Kim Jong Un.

62552868
Kelemen Hunor: Bolojan face un efort, pentru că era obişnuit că are majoritate singur, acolo unde era primar

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Ilie Bolojan a fost obişnuit la Oradea să aibă majoritate singur, dar că face eforturi în coaliţie şi încearcă să facă compromisuri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.