Un cetățean român, posibil dispărut în urma catastrofei din Elveția. Anunțul făcut de MAE

62603083
AFP

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, vineri, că este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din stațiunea elvețiană Crans-Montana, iar reprezentanții consulari acordă asistența necesară.

„MAE este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în incendiu și colegii consuli oferă asistența necesară. Vom face precizări”, a transmis ministerul.

Autorităţile elveţiene au declarat că aproximativ 40 de persoane au murit şi peste 115 au fost rănite în incendiu. Autorităţile au avertizat că identificarea victimelor sau stabilirea unui număr definitiv de morţi ar putea dura mult timp, deoarece multe dintre cadavre au suferit arsuri grave.

Totodată, autorităţile din Elveția nu se pronunţă pentru moment asupra cauzelor precise ale incendiului. Mai mulţi martori ai tragediei au declarat însă că au văzut lumânări de tip artificii fixate pe sticle fluturate de o persoană aşezată pe umerii altei persoane - unii spun că erau angajaţi ai barului. Aceste materiale pirotehnice ar fi putut provoca incendiul atingând tavanul.

„În legătură cu incendiul produs în Elveția, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului. Echipa consulară desfășoară demersurile necesare pe lângă autoritățile elvețiene competente și va comunica public orice evoluție confirmată oficial.

Totodată, România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru a sprijini autoritățile elvețiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate. În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale sunt pregătite să ofere sprijin, inclusiv pentru eventuale zboruri medicale specializate, la solicitarea părții elvețiene.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berna, continuă să monitorizeze situația cu prioritate”, se arată în comunicatul MAE.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62317682
Vântul puternic a oprit telecabinele în Sinaia. Turiștii urcă doar până la cota 1400
Turiştii aflaţi pe Valea Prahovei pot urca, sâmbătă, cu instalaţiile de transport pe cablu doar până la cota 1400 din Bucegi.
62167470
Invazie de turiști într-o stațiune din România. Poliția a blocat drumul și îi mai lasă să ajungă doar pe cei cazați
Poliţia judeţeană Gorj anunţă, vineri, că au fost instituite restricţii de circulaţie pe drumul care duce către staţiunea Rânca.
62467857
România a pregătit un avion care va transporta la Paris şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana
Ministrul Apărării, Radu Mituţă, anunţă, vineri, că, în urma deciziei CNSU, o aeronavă militară este pregătită să decoleze pentru a transporta, de la Lausanne spre Paris, şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana.