Klaus Iohannis participă la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, în Bulgaria

62179758
Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Bulgaria.

Potrivit agendei, joi, şeful statului participă la dineul oficial prilejuit de reuniune. Vineri, el va participa la summitul organizat la Palatul Naţional al Culturii din Sofia, urmând să susţină o conferinţă de presă comună cu omologii din Bulgaria, Rumen Radev, Polonia, Andrzej Duda, şi Letonia, Egils Levits.

Administraţia Prezidenţială a arătat, într-un comunicat, că evenimentul la nivel înalt de la Sofia marchează reluarea activităţilor în format fizic ale Summitului, inclusiv ale Forumului de Afaceri al I3M (aflat la a treia ediţie), după Summitul Virtual din 2020 de la Tallinn, organizat în condiţiile restrictive impuse de pandemia de COVID-19.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială a indicat că summitul din acest an reprezintă un nou pas în procesul de consolidare a I3M iniţiat prin deciziile de substanţă luate la Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele României, Klaus Iohannis, în septembrie 2018, care a marcat maturizarea politică a Iniţiativei şi dotarea sa cu instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor Iniţiativei.

În cadrul reuniunii din Bulgaria, discuţiile vor viza evaluarea progreselor înregistrate, cu accent pe implementarea listei de proiecte strategice prioritare de interconectare agreate la Summitul de la Bucureşti, completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. De asemenea, vor fi discutate şi vor fi luate decizii privind reperele dezvoltării viitoare ale Iniţiativei.

"În intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis va analiza evoluţiile care s-au înregistrat de la Summitul anterior, va sublinia importanţa implementării proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe proiectele de interes crescut pentru România, precum Rail2Sea şi Via Carpathia, şi va evidenţia relevanţa esenţială a acestora pentru obiectivul Iniţiativei de dezvoltare economică sustenabilă şi de construire a rezilienţei strategice a economiilor statelor participante, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Alături de liderii ţărilor participante la I3M, la Summitul din acest an vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi Fondul Monetar Internaţional şi, ca invitat, Republica Elenă.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale - transport, energie, digital - creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european, precum şi întărirea relaţiei transatlantice, inclusiv prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune.

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
Un nou scandal în coaliția de guvernare. Condiția UDMR pentru ca SIIJ să fie desființată

Un nou scandal are loc în coaliția de guvernare.

Ludovic Orban, declarații despre episodul în care a fost îmbrâncit: „Nu e corect”

Ludovic Orban a precizat, despre episodul de marţi în care a fost îmbrâncit de către agenţii de pază la alegerile interne pentru PNL Sector 4, că de când este în partid nu a văzut bodyguarzi care să fie implicaţi în procesul de organizare a procedurii de

Stelian Ion: Coaliţia funcţionează extraordinar de bine, mai puţin la capitolul Justiţie

Coaliţia funcţionează extraordinar de bine, mai puţin la capitolul Justiţie, iar UDMR nu respectă programul de guvernare, a declarat miercuri ministrul Justiţiei, Stelian Ion, după ce a participat şa şedinţa coaliţiei de guvernare.

Recomandări
Seceta golește lacul Techirghiol. Apa s-a retras zeci de metri, iar pontonul a rămas suspendat pe uscat

Lacul Techirghiol se retrage vizibil din cauza căldurii și a secetei, iar malurile arată acum complet diferit. Apa a lăsat în urmă suprafețe mari de pământ uscat și crăpat.

SURSE: PPE și Renew cer Comisiei Europene să blocheze jalonul de 770 de milioane de euro, din cauza amendamentului Fritz

Liderii PPE și Renew Europe, principalele grupuri politice pro-europene din Parlamentul European, i-au trimis o scrisoare comună președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care se arată îngrijorați de soarta statului de drept din România.

Noi condiții pe piața de creditare din România. Ce ai putea pune în plus, ca garanție, la împrumuturi - proiect BNR

Băncile ar putea avea mai multă flexibilitate atunci când acordă anumite credite, iar unele împrumuturi ar putea fi garantate cu titluri de stat.