Iohannis: Sectorul privat, atât de defăimat de unii politicieni, merită apreciat

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că sectorul privat, defăimat de unii politicieni "tributari reflexelor comuniste, autoritariste", merită apreciat, deoarece suplineşte nevoia comunităţii pe care actuala guvernare o ignoră.

"Gala de astăzi arată că societatea oferă recunoaştere profesorilor cu merite deosebite, chiar dacă, din păcate, de prea multe ori statul nu este capabil să o facă. Sectorul privat, atât de defăimat mai nou de unii politicieni tributari reflexelor comuniste, autoritariste, merită apreciat pentru angajamentul de a fi tot mai prezent în faţa comunităţii şi de a suplini nevoia pe care actuala guvernare pur şi simplu o ignoră", a spus şeful statului, la cea de-a IV-a ediţie a Galei Merito, conform Agerpres.

El a punctat că este important ca statul să nu pună piedici mediului de afaceri atunci când vrea să se implice în Educaţie.

"Responsabilitatea socială a companiilor româneşti nu mai este de multă vreme un fenomen izolat, iar eforturile pe care le-au depus acestea în sprijinul comunităţilor trebuie apreciate şi salutate. Faptul că avem astăzi, aici, mulţi oameni de afaceri implicaţi în proiecte educaţionale ne arată că există deschidere din partea sectorului privat pentru cooperarea cu sistemul educaţional public din ţara noastră, o colaborare care nu poate fi decât de bun augur, mai ales când contribuie la încurajarea exemplelor de bună practică a cadrelor didactice care promovează educaţia de calitate, a managementului proactiv în şcoli sau a utilizării de echipamente moderne", a susţinut Iohannis.

Şeful statului a afirmat că, în 2019, România se confruntă cu provocări "severe".

"Ne confruntăm cu provocări severe care riscă să afecteze însuşi fundamentul democratic al României. Multe dintre aceste provocări care ajung să pună în discuţie chiar şi parcursul european al ţării noastre au rezultat inclusiv din neglijarea decenii la rând a Educaţiei româneşti. La 30 de ani de la Revoluţie şi după un secol de unitate naţională, românii îşi doresc un stat de drept funcţional şi o economie dezvoltată. De fapt, ambele sunt clădite pe activism civic, gândire critică şi pe un spirit de antreprenoriat bazat atât pe accesul la informaţie, cât şi pe interpretarea corectă a acesteia", a afirmat el.

Preşedintele s-a referit şi la proiectul "România Educată", indicând unele concluzii ale acestuia.

"Cei care au perfomanţe trebuie răsplătiţi, iar cei care nu fac cinste acestei profesii să părăsească sistemul de educaţie", a evidenţiat Iohannis.

El i-a invitat pe participanţi să-şi transmită ideile cu privire la proiectul "România Educată".

"Vă invit să ne scrieţi şi să ne împărtăşiţi experienţa dumneavoastră, dar şi ideile pe care le aveţi de cum ar trebui să arate sistemul de învăţământ în România la orizontul anului 2030", le-a transmis preşedintele Iohannis.

Şeful statului a avut şi o întâlnire separată cu profesorii Merito.

"Cred că cel mai important lucru cu care am rămas din această întâlnire este că se poate. Deci haideţi să o facem!", a afirmat el.

Înainte de a susţine discursul, şeful statului a glumit cu participanţii. "Nu poate să-ţi placă la catedră, dacă nu ţi-a plăcut în bancă. Păreţi viitori şi actuali dascăli foarte buni după cum staţi în bănci", a spus Klaus Iohannis.

În cadrul Galei Merito au fost premiaţi 12 profesori din învăţământul preunivesitar: Mircea Nistor - Colegiul Naţional de Informatică "Traian Lalescu" din Hunedoara; Ioana-Steluţa Manea - Liceul Teoretic "Emil Racoviţă" din Techirghiol; Elisabeta Daniela Păcuraru - Şcoala Gimnazială Eşelniţa din Mehedinţi; Bogdan Raţiu - Liceul Teoretic "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş; Tatiana Cauni - Liceul Teoretic "Emil Racoviţă" din Baia Mare; Dan Voiculescu - Colegiul Naţional "Costache Negri" din Galaţi; Andrada Mazilu - Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" din Timişoara; Coziana Andreea Zaharia - Şcoala Gimnazială "Ionel Teodoreanu" din Bucureşti; Alina Hoară - Liceul de Artă din Sibiu.

Evenimentul s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62028514
Bugetul pe 2019, adoptat fără nicio modificare, în timp record. Ironii între parlamentari

Bugetul pe 2019 a fost adoptat în timp record, fără nici o modificare. În mai puțin de o oră și jumătate, deputații și senatorii puterii au respins obiecțiile președintelui Klaus Iohannis și i-au trimis legea în aceeași formă.

62019111
Barna: Alianţa USR PLUS are încrederea că preşedintele va demara referendumul pe justiție

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat miercuri că, în prezent, se deschide calea organizării unei consultări populare pe Justiţie, la alegerile europarlamentare din 26 mai.

61942082
Bichineţ: Bugetul este ca Făt Frumos din lacrimă, adică apare foarte, foarte greu

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a declarat că bugetul este "ca Făt Frumos din lacrimă" şi a afirmat că "apare foarte, foarte greu".

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.