Iohannis: ”România va susține sporirea rolului NATO în combaterea terorismului”

Iohannis si Jens Stoltenberg, comandament NATO Romania

Președintele României, Klaus Iohannis, și premierul Viorica Dăncilă au transmis mesaje cu ocazia sărbătoririi Zilei NATO în România.

Mesajul președintelui României, Klaus Iohannis:

”Ziua NATO reprezintă, pentru România, un moment special, cu o dublă semnificație: aniversăm 69 de ani de la semnarea, la 4 aprilie 1949, a Tratatului de la Washington, actul de înființare a Alianței Nord-Atlantice și, totodată, 14 ani de la aderarea, în martie 2004, la cea mai puternică Alianță politico-militară din istorie.

Vocaţia pro-occidentală a țării noastre a primit, la acel moment, o confirmare fără echivoc. România a devenit oficial membru cu drepturi depline în cadrul familiei de națiuni care îşi ghidează prezentul şi construiesc viitorul pe baza valorilor libertăţii, democraţiei şi statului de drept, precum și a intereselor de securitate și apărare comune.

NATO a dovedit, de-a lungul timpului, că are capacitatea de a se adapta și de a evolua, caracteristici esențiale pentru o organizație care acum se confruntă cu ameninţări multiple, aflate într-o continuă dinamică.

Citește și
Vladimir Putin
NATO a anunțat că expulzează 7 diplomați ruși. Presa străină: Rusia a reuşit exact ce-şi dorea mai puţin

Ca reacție la schimbările mediului de securitate internațional, în anul 2014, la Summitul NATO din Țara Galilor, au fost decise măsuri de întărire a capacității operaționale a Alianței. Doi ani mai târziu, la Summitul NATO de la Varșovia, s-a conturat necesitatea de a continua adaptarea Alianței, efortul central fiind constituit de consolidarea posturii de descurajare și apărare. S-a decis atunci proiectarea unei prezențe înaintate a NATO pe Flancul Estic, concentrată în România și regiunea Mării Negre, pe dimensiunea sudică a flancului, respectiv în Polonia și țările baltice, pe dimensiunea nordică.

România a fost și este în continuare parte activă a acestor demersuri, ca aliat responsabil și de încredere. Am înființat Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, structură NATO care și-a dovedit deja eficiența în exerciții multinaționale de amploare anul trecut, și participăm cu militari în Polonia, în cadrul grupului de luptă condus de Statele Unite ale Americii. Țara noastră a devenit un pilon de stabilitate regional, iar pentru a ne consolida acest statut este nevoie ca procesul de adaptare permanentă să continue. Suntem și rămânem angajați alături de aliații noștri în teatrele de operații, cum este cel din Afganistan, precum și în structurile de comandă și în centrele de pregătire ale Alianței, iar contribuţiile noastre sunt foarte apreciate.

România va continua să își respecte angajamentele privind alocarea celor 2% din PIB sectorului apărării și dezvoltarea de capabilități, precum și contribuția națională la misiuni, operații și activități, conform dezideratului aliat de împărțire echitabilă a responsabilităților („Burden sharing”). Aceste angajamente şi eforturi sunt în interesul direct al României, care este astfel mai bine apărată, dar reprezintă şi o contribuţie valoroasă la întărirea relaţiei transatlantice.

Summitul NATO, care se va desfășura anul acesta la Bruxelles, va fi un nou reper important în procesul de adaptare a Alianței la provocările și amenințările actuale de securitate. După progresele înregistrate în implementarea măsurilor agreate la Varșovia pentru Flancul Estic, următorul pas firesc îl constituie asigurarea coerenței măsurilor aliate pe acest Flanc, de la Marea Baltică la Marea Neagră, în cadrul posturii de descurajare și apărare a NATO.

Cu acest prilej, România va susține cu tărie sporirea, în continuare, a rolului NATO în combaterea terorismului, dar şi dezvoltarea cooperării între NATO și Uniunea Europeană, în deplină complementaritate. Conjugarea efortului celor două organizații în domenii de interes comun va conduce fără îndoială la creșterea securității europene și euroatlantice.

Ca parte a celei mai puternice și eficiente Alianțe de apărare colectivă din istorie, România are în NATO, de un deceniu și jumătate, cea mai solidă garanție de securitate a sa.
La mulți ani, NATO! La mulți ani, România !” -
a afirmat Klaus Iohannis într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a transmis că Româniaeste în continuare ”un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre”.

viorica dancila

Marcăm astăzi Ziua NATO în România, pentru a 14-a oară, cu aceeași încredere ca la început în garanția de securitate pe care ne-o oferă apartenența la Alianța Nord-Atlantică. Toți acești ani au însemnat o transformare profundă a Armatei Române într-o armată cu adevărat profesionistă, dar și contribuții substanțiale ale României la operațiile şi misiunile NATO.

Este un parcurs pe care ni l-am asumat cu toată responsabilitatea, ne bucurăm de încrederea și respectul partenerilor noștri nord-atlantici și vrem să demonstrăm în continuare că suntem un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre.

Îmi exprim respectul pentru toți cei care au contribuit la acest lucru, uneori, din păcate, chiar cu prețul sacrificiului suprem.
Apărarea reprezintă un sector prioritar, ținând cont de contextul geopolitic complicat și de provocările de securitate cu care ne confruntăm în ultima vreme. România își respectă angajamentul față de NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru înzestrarea armatei, iar investițiile pe care le avem în proiect pentru perioada următoare vor viza achizițiile necesare de tehnică militară, dar și relansarea industriei de apărare românești. Sunt măsuri cu caracter defensiv, nu împotriva cuiva, prin care România înțelege să contribuie la promovarea rolului Alianței Nord-Atlantice pentru menținerea păcii şi securităţii internaționale.” -
a afirmat premierul Dăncilă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Fifor: La 14 ani de la aderare, românii beneficiază de cele mai puternice garanţii de securitate şi stabilitate

La 14 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, românii beneficiază de cele mai puternice garanţii de securitate şi stabilitate din întreaga noastră istorie naţională, a declarat duminică, de Ziua NATO, ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Cu ocazia Zilei NATO în România, duminică a avut loc, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, o ceremonie militară de înălţare pe catarg a drapelului naţional şi a drapelului NATO. De asemenea, la solicitarea autorităţilor locale, ceremonii asemănătoare dedicate aderării României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord s-au desfăşurat şi în municipii reşedinţă de judeţ şi în garnizoanele locale, conform Legii nr. 390/2004.

''Este o sărbătoare importantă pentru noi ca naţiune, prin semnificaţia sa profundă, deoarece marchează aderarea României la NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie. Obiectiv strategic al României, integrarea în comunitatea euroatlantică a însemnat asumarea apartenenţei la o comunitate a valorilor şi a principiilor, bazată pe respect faţă de democraţie şi statul de drept pentru toate cele 29 de ţări membre. La 14 ani de la aderarea ţării noastre, românii beneficiază de cele mai puternice garanţii de securitate şi stabilitate din întreaga noastră istorie naţională. (...) Cu ocazia Zilei NATO, aduc un omagiu tuturor celor care şi-au jertfit viaţa, în teatrele de operaţii ori în misiuni executate pe teritoriul naţional, în numele ţării şi pentru ţară. Sacrificiul lor nu va fi nicicând uitat. Asigur familiile eroilor noştri că vor avea în Armata României permanent sprijin'', a arătat ministrul, în mesajul transmis cu acest prilej.

Potrivit ministrului, România şi-a câştigat, prin accederea cu drepturi depline în Alianţă, şansa de a-şi valida ireversibil vocaţia democratică şi pro-occidentală.

El spune că apartenenţa la NATO şi Uniunea Europeană, respectiv materializarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă pilonii solizi ai fundamentului securităţii naţionale şi repere de bază în afirmarea pe scena relaţiilor diplomatice ale ţării noastre ca o voce puternică în Europa şi în lume.

''Apărarea colectivă în cadrul aliat înseamnă astăzi, mai mult decât oricând, conştientizarea faptului că securitatea fiecărui stat poate fi asigurată mai eficient împreună decât separat. La Summitul NATO din 2016 de la Varşovia, am decis să consolidăm capacitatea noastră de apărare colectivă pe Flancul Estic al Alianţei, astfel încât să fim mai bine pregătiţi în a genera simultan descurajarea şi apărarea, în paralel cu asigurarea deschiderii către dialog şi parteneriate cu statele care împărtăşesc valorile şi principiile comunităţii euroatlantice.

Am participat pe 22 martie, în calitate de ministru al Apărării naţionale, la ceremonia semnării actului de declarare a capacităţii finale pentru Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est din Bucureşti. Evenimentul, cu o semnificaţie deosebită pentru România, desfăşurat la Centrul de Instruire Întrunită Getica, demonstrează încă o dată contribuţia substanţială pe care o aduce România la întărirea flancului estic al Alianţei'', subliniază demnitarul.

Guvernul României îşi respectă angajamentul asumat prin programul de guvernare, acordând o maximă importanţă consolidării capacităţii de apărare a ţării şi acţionând pentru îndeplinirea obiectivelor majore atât în domeniul înzestrării, cât şi în cel al pregătirii şi instruirii trupelor, afirmă Fifor.

Astfel, începând cu anul 2017, România alocă Apărării două procente din PIB şi va continua să facă acest lucru până în 2026, a dat asigurări Mihai Fifor.

''În raportul anual al secretarului general NATO sunt evidenţiate performanţele României în ceea ce priveşte alocările pentru Apărare în anul 2017. Procentul cheltuit pentru înzestrare, în cadrul bugetului total, situează ţara noastră pe primul loc în cadrul Alianţei, cu 33%. Tot pe primul loc România se află şi în ceea ce priveşte rata creşterii bugetului apărării, comparativ cu anul precedent'', arată acesta.

Prin aceste măsuri active, se reconfirmă angajamentul de substanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin României pe toate temele importante de pe agenda NATO, fundamentat pe decizia naţională de asigurare a resurselor bugetare necesare pentru modernizarea şi consolidarea capabilităţilor de apărare, menţionează el.

''Acordăm maximă prioritate respectării angajamentului asumat în Ţara Galilor în acest domeniu - Defence Pledge. Prin finanţarea adecvată a programelor de achiziţii de echipamente/tehnică esenţiale pentru înzestrarea structurii de forţe şi revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, abordate cu prioritate anul trecut şi pe parcursul acestui an, ţara noastră demonstrează că îşi îndeplineşte obligaţiile ca membru al NATO şi că este un aliat credibil şi predictibil în această regiune a Europei. Suntem, la nivel aliat, în plin proces de pregătire a viitorului Summit de la Bruxelles. Astăzi, prezenţa aliată avansată este materializată pe întreg Flancul Estic al Alianţei, atât în nord-est (arealul baltic), cât şi în sud-est, pe teritoriul naţional şi la Marea Neagră. Continuăm să ne focalizăm major asupra implementării sale şi, în acest context, aşteptăm în iulie decizii importante, cu relevanţă pentru postura de apărare şi descurajare aliată'', se mai arată în mesajul ministrului.

El a dat asigurări că ţara noastră va fi alături de aliaţi în structurile politico-militare, acolo unde se pun bazele securităţii colective pentru toţi cetăţenii ţărilor aliate şi partenere, în structurile de comandă şi în centrele de pregătire şi, nu în ultimul rând, în teatrele de operaţii, ''acolo unde militarii români reprezintă cu mândrie ţara noastră, fiind cei mai importanţi ambasadori ai României în lume''.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
România, forțată să construiască autostrăzi. Două coridoare cheie ale NATO traversează țara noastră
România, forțată să construiască autostrăzi. Două coridoare cheie ale NATO traversează țara noastră

Planurile de a face o armată europeană capabilă să se deplaseze rapid în orice ţară membră a Uniunii Europene forţează România să construiască autostrăzi.

NATO a anunțat că expulzează 7 diplomați ruși. Presa străină: Rusia a reuşit exact ce-şi dorea mai puţin
NATO a anunțat că expulzează 7 diplomați ruși. Presa străină: Rusia a reuşit exact ce-şi dorea mai puţin

NATO a anunțat marți ”măsuri” contra Rusiei după scandalul generat de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, relatează AFP.

Avertisment ONU: Ultimii 3 ani, cei mai
Avertisment ONU: Ultimii 3 ani, cei mai "fierbinţi" din istorie. Vremea severă continuă în 2018

Ultimii trei ani au fost cei mai călduroşi din istoria înregistrărilor meteorologice, iar valurile de căldură din Australia, temperaturile neobişnuit de ridicate din zona Arctică şi lipsa apei din Cape Town sunt evenimente extreme dăunătoare, arată ONU.

Armata SUA va trimite mai multe trupe în România: ”Trebuie luate în serios amenințările din Est”
Armata SUA va trimite mai multe trupe în România: ”Trebuie luate în serios amenințările din Est”

Mai multe trupe americane, mai ales forţe aeriene, urmează să vină în România, a anunţat vineri comandantul forţelor aeriene al Statelor Unite în Europa.

Recomandări
PSD și PNL, gata să colaboreze din nou. Liberalii acceptă un viitor premier social-democrat. Candidat comun la Cotroceni
PSD și PNL, gata să colaboreze din nou. Liberalii acceptă un viitor premier social-democrat. Candidat comun la Cotroceni

PSD și PNL se pregătesc să colaboreze din nou în viitorul Guvern, alături de UDMR, sub conducerea unui premier social-democrat. Anunțul a fost făcut de președintele liberal Ilie Bolojan, după o ședință a conducerii PNL.

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent