Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Ce teme va aduce președintele în discuție

62125258

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17–18 iulie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

 

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, reuniunea va fi dedicată negocierii bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 și Planului european pentru relansare economică.

Președintele Klaus Iohannis va susţine principalele obiective pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, acționând, în acelaşi timp, pentru ajungerea cât mai curând posibil la un acord final.

Referitor la viitorul buget al Uniunii, Președintele României va reafirma obiectivul major al țării noastre, respectiv obținerea unor alocări cât mai importante pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, în măsură să asigure îndeplinirea principalelor obiective de dezvoltare ale țării.

În ceea ce privește Politica de Coeziune, Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru alocări adecvate în special pentru regiunile mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene, precum şi pentru o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate acestei politici.

Discuțiile pe tema PAC

 

Cu privire la Politica Agricolă Comună, Președintele Klaus Iohannis se va exprima pentru continuarea procesului de convergență externă a plăților directe, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest.

Totodată, Preşedintele României va pleda pentru alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, având în vedere că zonele rurale necesită investiții sporite pe termen lung.

În ceea ce priveşte posibila introducere a unor resurse proprii noi pentru finanțarea bugetului Uniunii, Preşedintele Klaus Iohannis va reitera faptul că România este în favoarea oricăror resurse care pot genera venituri suplimentare la bugetul UE, cu condiția existenței unui mecanism clar pentru a se evita impactul excesiv asupra contribuțiilor naționale.

Referitor la Planul de redresare economică, Preşedintele României va susţine opțiunea unei ponderi mai mari a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, pentru a se putea asigura resursele financiare necesare pentru procesul de redresare economică în întreaga Uniune.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis se va pronunța pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient.

Preşedintele României va susţine asigurarea unei perioade de rambursare adecvate pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, pentru a permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu și lung asumate la nivelul Uniunii Europene şi evitând, totodată, presiuni suplimentare asupra bugetelor naționale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62102336
Băsescu: În România nu e vid legislativ, e vid de oameni care știu carte
Fostul președinte Traian Băsescu susține că situația în România poate deveni sumbră din cauza evoluției epidemiei de coronavirus, iar autoritățile au greșit atunci când au început să „emită ordine lătrate”.
62123716
România va intra în a treia lună de stare de alertă. Anunțul făcut de Guvern
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile.
62130850
Orban, despre legea carantinei: „În sfârșit am o veste bună. Se pare că s-au înțeles în comisie”
UPDATE În tot acest timp legea carantinei se naște greu. În discuții, care s-au întins marți până după miezul nopții și miercuri, toată ziua senatorii au modificat documentul care definește carantina și izolarea.