Iohannis, mesaj de 8 Martie cu un atac la Guvern: "Îi lipseşte o viziune inteligentă"

62009823
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele a transmis printr-un consilier prezidenţial un mesaj în cadrul Galei "Women in Economy".

 

României îi lipseşte o viziune "clară, inteligentă şi pe termen lung" asupra dezvoltării antreprenoriale, cu modele de creştere economică sănătoasă, a fost mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, transmis joi de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, în cadrul Galei "Women in Economy", organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

"În ultima perioadă, vedem cum Guvernul experimentează tot felul de aşa-zise reforme şi revoluţii fiscale, ori după ureche, ori după modele discutabile. Se iau decizii în mod arbitrar, în spatele uşilor închise, cu ignorarea legii şi a realităţilor economice. Dezvoltarea unei ţări nu poate avea loc atunci când relaţia dintre stat şi mediul de afaceri se transformă într-o competiţie neloială, un fel de joc cu sumă nulă. Avem nevoie de soluţii de pe urma cărora câştigă toată lumea. Am arătat de multe ori că României îi lipseşte o viziune clară, inteligentă şi pe termen lung asupra dezvoltării antreprenoriale. Avem nevoie de modele de creştere economică sănătoasă, bazate pe competitivitate şi investiţii, nu pe creşteri conjuncturale ale consumului, care se transferă în inflaţie şi importuri. România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste, fără susţinere pe termen lung, care sfârşesc prin a adânci distorsiuni şi dezechilibre deja existente", a susţinut preşedintele în mesaj.

În opinia lui Iohannis, progresele înregistrate de societatea românească "riscă să fie anulate prin lipsa de predictibilitate şi transparenţă a măsurilor fiscale promovate intempestiv şi în contradicţie" cu realităţile economiei de piaţă.

Preşedintele a felicitat femeile de afaceri pentru contribuţia "semnificativă" la dezvoltarea economică şi socială a României şi a salutat demersul Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin de a crea o platformă comună, de cooperare internaţională a confederaţiilor patronale.

El a arătat că economia românească va prospera doar prin implicarea tuturor jucătorilor săi, iar femeile antreprenor "ştiu foarte bine să lupte" pentru succesul economic. Iohannis a evidenţiat că indicatorii privind iniţiativa antreprenorială în rândul femeilor plasează România pe un loc bun în clasamentele internaţionale de profil, dar "există în mod cert suficient loc de îmbunătăţire".

"Statisticile vorbesc de la sine: prezenţa femeilor este din ce în ce mai vizibilă în domenii de activitate cu relevanţă strategică. La finalul anului trecut circa 37% dintre asociaţii companiilor active şi aproape 40% dintre titularii de PFA, întreprinderi individuale şi familiale, erau femei", a menţionat el.

Iohannis a adăugat că "într-o perioadă dinamică, marcată de schimbări profunde", societatea mai are "multe de făcut" pentru a depăşi prejudecăţile culturale de gen, dar şi pentru a recunoaşte "potenţialul economic esenţial al încurajării şi stimulării" antreprenoriatului feminin.

"Poate că nu o spunem suficient de des, dar, în Romania, femeile de afaceri sunt competitive, serioase, respectate şi apreciate pentru ambiţia, curajul şi determinarea lor. Iar acest lucru este cu atât mai important dacă ne gândim că, de prea multe ori, succesul lor în afaceri trebuie să depăşească şi obstacolul suplimentar al prejudecăţilor de gen. Cu atât mai mari sunt eforturile pentru a reuşi, atunci când trebuie depăşite şi alte obstacole, generate tocmai de cei care ar trebui să asigure un mediu economic stabil şi predictibil", a evidenţiat el.

Iohannis a transmis cu ocazia zilei de 8 martie gândurile sale de preţuire şi respect tuturor femeilor din România, precum şi întreaga sa consideraţie pentru eforturile pe care le fac în economie, dar şi în familie şi societate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61914538
PNL, după audierea lui Kovesi: "O miliţie politică controlată de Dragnea"

Liberalii lansează acuzaţii grave privind Secţia Specială de Anchetare a Magistraţilor, după audierea fostei şefe a DNA. 

62026872
PSD compară USR și PLUS cu Stan și Bran după ce BEC a respins Alianța 2020 pentru alegeri

PSD a reacționat ironic pe Facebook la vestea că Biroul Electoral Central a respins cererea de înscriere în alegerile europarlamentare a Alianţei 2020 USR-PLUS.

62016448
Reacția lui Cioloș după decizia BEC. ”Este o insultă la adresa electoratului”

Dacian Cioloș susține că decizia BEC de a respinge cererea de înscriere a Alianței 2020 USR Plus la europarlamentare este „o insultă la adresa electoratului și un act nedemocratic total”.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.