Fenechiu: „Nu există riscul ca Bolojan să se retragă după decizia CCR în ceea ce privește pensiile magistraților”

62580815

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat că premierul Ilie Bolojan nu își va da demisia în urma deciziei CCR privind pensiile magistraților, iar o eventuală admitere a sesizării ar putea viza doar aspecte punctuale ale proiectului.

"Eu cred că nu. Premierul a avut în vedere o declarare ca neconstituţională în integralitate a textului la data când a făcut declaraţia. Cred că acest risc nu există. În ipoteza în care va exista o soluţie de admitere a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie, cu siguranţă ea va fi pe aspecte punctuale, dacă va exista, adică pe măsurile tranzitorii sau pe cuantumul pensiei, ca şi element de discriminare între cei care se pensionează peste 9 ani şi cei care se pensionează este 10 ani. Deci, din punctul ăsta de vedere, eu cred că nu", a afirmat Fenechiu, întrebat dacă mai există pericolul ca premierul să se retragă din funcţie - cum a mai spus - în cazul în care proiectul privind pensiile magistraţilor va pica la controlul CCR, având în vedere că se aşteaptă miercuri o decizie a Curţii.

Fenechiu a precizat, după şedinţa de grup a liberalilor, la care a participat şi premierul Ilie Bolojan, că prim-ministrul le-a spus că în momentul de faţă sunt drepturi salariale ale magistraţilor de 5,3 miliarde lei câştigate în instanţă, care încă nu se regăsesc în datele publice şi nu au fost încă plătite.

"Premierul (...) a spus că asta e o decizie a Curţii Constituţionale, nu facem discuţii prealabile pentru că ar fi pure speculaţii. În schimb, ne-a relatat că în momentul de faţă sunt drepturi salariale ale magistraţilor care încă nu se regăsesc în datele publice, de 5,3 miliarde, adică hotărâri judecătoreşti câştigate pe sporuri şi pe alte lucruri. 5,3 miliarde care nu sunt plătite, care sunt recente", a precizat Fenechiu, adăugând că nu s-a discutat despre eşalonarea plăţilor, ci "a fost doar o pură informare".

Judecătorii CCR au termen miercuri, 8 octombrie, pentru pronunţarea în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Sesizarea a fost făcută de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62579359
Lider PSD, atac la adresa premierului Ilie Bolojan: „Dacă aceste informaţii se confirmă, premierul nu acţionează pentru ţară”

Deputatul PSD Mihai Fifor, care este și președinte al PSD Arad, a lansat un atac la adresa premierului Ilie Bolojan, despre care spune că sunt informații că s-ar fi dus la Senat ca ”să bată cu pumnul în masă în faţa parlamentarilor PNL”.

62580797
Cristian Diaconescu, viitor ambasador în Turcia. Ce funcții vizează Luminiţa Odobescu şi Dacian Cioloş - surse

Cristian Diaconescu, în prezent consilier prezidenţial la Departamentul Securităţii Naţionale, va fi trimis ambasador în Turcia, susţin surse politice pentru News.ro.  

62568720
Constantin Toma (PSD): Trei sferturi din primării nu dau niciun om afară. Nu trebuie să plesnim de mândrie ce deștepți suntem

Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), a declarat luni că, în momentul ăsta, cam trei sferturi din primăriile din România nu vor disponibiliza absolut nici un om, iar reforma administraţiei trebuie făcută, pentru că nici măcar nu e reformă.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.