Consumatorii casnici şi cei industriali ar putea plăti tarif fix pentru energie. Planul coaliției de guvernare

×
Publicitate

Cu facturi tot mai mari la energie şi o piaţă bulversată de prea multe schimbări, politicienii români discută iar despre reglementarea tarifelor la curent.

Fără să anunțe direct, liderii de la putere ar vrea noi modificări legislative pentru prețuri fixe. Astfel, un kilowatt ar fi 0,68 de bani pentru cei care consumă mai puţin de 255 de kilowați în fiecare lună şi de aproximativ un leu pentru cei cu un consum mai mare.

Este nevoie de mecanisme, care fac energia nu doar disponibilă, ci și accesibilă”, a spus şi preşedintele Klaus Iohannis.

Coaliţia de guvernare discută că, de la începutul anului viitor, consumatorii casnici, dar şi cei industriali, să plătească un tarif fix pentru energia consumată.

Surse politice susţin că pentru familiile care au un consum mai mic de 255 de kwh pe lună, preţul ar fi de 0,68 de bani, iar cele care au consum mai mare nu ar plăti mai mult de 1 leu. Consumatorii industriali şi firmele ar putea plăti maximum 1,3 lei pe kwh.

Deși nu anunță clar o întoarcere la piața reglementată de dinainte de liberalizare, politicienii stabilesc la ce prețuri fixe vor fi obligați producătorii să vândă curentul electric, fără să mai primească nicio compensare de la stat.

Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: „Vom încerca să căutăm un preţ mediu, dar venind pe zona vulnerabilă, a persoanelor vulnerabile, să menţinem acest preţ de 0,68-0,8. E un lucru normal ca statul să compenseze, dar nu e normal să compensezi câştigurile aberante”.

Şeful PNL ar fi de acord cu reglementarea, deşi sunt liberali care atrag atenţia că în alte ţări în care s-au luat măsuri similare s-a ajuns la penurie.

5 miliarde de lei a cheltuit statul pentru măsurile de sprijin în domeniul energiei

Nicolae Ciucă, preşedinte PNL: „I-aș spune mai bine semi-reglementare, pentru că trebuie să rămânem cumva conectaţi la piaţa liberă sigur aici depinde foarte mult de ecartul în care se va menține deschisă piața liberă. Cetațenii care consumă până în 100 de wați plătesc în continuare 0,68 de bani, cei până în 255,80 de bani, imm 1 leu. Vom menține aceste costuri până când vom lua o decizie”.

Cinci miliarde de lei a cheltuit statul pentru măsurile de sprijin în domeniul energiei, motiv pentru care preşedintele Klaus Iohannis a spus că măsurile de compensare ar trebui înlocuite cu soluţii mai bune.

Klaus Iohannis, preşedintele României: „Noi trebuie să găsim mecanisme pentru a supravieţui acestei faze dramatice a crizei energiei. Este clar că ceva trebuie făcut. Aşa cum funcţionează acum piaţa, este destul de complicat şi de scump pentru buget. Nu putem să continuăm să subvenţionăm foarte mult timp preţul energiei”.

În opinia secretarului de stat din Ministerul Energiei, Constantin Ștefan, s-ar putea reglementa 70% din piață, iar 30% să rămână piață liberă. Prețul reglementat ar include și costurile de producție, dar și o marjă limitată de profit a producătorilor și furnizorilor.

România are un consum total de aproximativ 55 TWh, conform estimărilor, iar cantitatea importată este de sub 5%. Dintre toate categoriile, populația consumă cel mai mult, în jur de 12 TWh.

Reprezentanții producătorilor spun însă că o reglementare ar putea produce distorsiuni în piață, mai ales că au fost făcute deja mai multe modificări ale legislației.

Silvia Vlăsceanu, Asociația Producătorilor de Energie Electrică: „Tot schimbăm și nu vom avea timpul să o perfecționăm pe cea care este la un moment dat că deja vine alta care schimba radical funcționarea pieței. Cu siguranță vom asista la niște blocaje pe piața de energie”.

Piaţa de energie electrică este liberalizată de la 1 ianurie anul trecut. Revenirea la o piaţă reglementată ar putea fi aplicată pentru următorii doi ani, ca o soluție provizorie la criza actuală, mai spun liderii politici.

Reporteri: Ștefana Todică, Iulia Petcu, Gigi Ciuncanu, Roxana Vlădășel

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Iohannis, la reuniunea CE: Vorbim de un fel de plafonare a prețului la gaze, care previne apariția unor prețuri foarte mari

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că printre măsurile care vor fi discutate la reuniunea Consiliului European se numără și "un fel de plafonare a prețului la gaze", astfel încât furnizorii să nu fie puși în dificultate.

Lucian Bode rămâne şef la Interne. Parlamentarii coaliţiei de guvernare au respins moţiunea privind demiterea lui

Ministrul Lucian Bode rămâne şef la Interne. Parlamentarii coaliţiei de guvernare au respins moţiunea USR, prin care i se cerea demisia.

Nicolae Ciucă: Noile Legi ale justiţiei pun bazele modernizării sistemului judiciar

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că noile Legi ale justiţiei, adoptate de Parlament pun bazele modernizării sistemului judiciar şi este un demers prin care justiţia din România se aliniază la valorile europene.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.