Arafat: Când vin pompierii şi aplică amenzi usturătoare, sau închid o discotecă, să vedeţi atunci telefoane și intervenții

62324569
Agerpres

Raed Arafat povesteşte, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, că după ce pompierii merg în activităţi de prevenire la diverse societăţi comerciale cărora le întrerup activitatea din cauza neregulilor, încep „telefoanele şi intervenţiile”.

În acest context, Arafat atrage atenţia asupra importanţei respectării legii şi regulilor de prevenţie.

„Când venin pe problemele de prevenire şi vin pompierii şi aplică amenzi usturătoare, sau închid o discotecă – acolo avem voie să punem sigiliu, conform legii şi sigilăm o discotecă -  să vedeţi atunci telefoanele şi intervenţiile şi... Nu neapărat de la politicieni, de la diferiţi oameni care sună şi încep: ”Dar acum am înţeles, nu putem să deschidem mai devreme? Dar nu putem să facem încă o constatare şi să anulăm sigilarea, că vine Anul nou?””, a afirmat Raed Arafat în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă la Prima Tv.

Acesta a precizat că sunt persoane care dau astfel de telefoane pentru a insista asupra autorităţilor. 

„Se primesc (astfel de telefoane – n.r.), dacă nu primesc eu, primesc colegii, inspectorii şefi. Noi aşa, intenţionat, am dorit să fie legea, să nu lase nicio excepţie”, mai spune Raed Arafat.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62239168
Liderul AUR George Simion a fost citat la Direcţia Generală Anticorupţie: ”Suntem verificaţi la sânge”
Liderul AUR, George Simion, a anunţat că a primit o citaţie de la Direcţia Generală Anticorupţie, dar afirmă că nu are ”nicio emoţie” privind dosarul. 
62382626
Ce încălțăminte a purtat Carmen Iohannis în Delta Dunării. Președintele a avut grijă să o ajute
Președinte Klaus Iohannis a fost, vineri, în Delta Dunării împreună cu soția sa. Cuplul s-a plimbat cu barca și a vizitat un muzeu.
62382600
Marcel Ciolacu la Bruxelles: Nu sunt de acord să creștem cota TVA la peste 19%, pentru că ar duce la o creștere a inflației
De la Bruxelles, unde negociază creșterea deficitului bugetar, premierul Marcel Ciolacu anunță că anul acesta trebuie să ne încadram în cel mult 5,7% din Produsul Intern Brut, pentru a evita să fim amendați.