„Plătiţi nota acestor idioţi”. Meloni s-a revanșat față de un restaurant albanez unde câțiva italieni nu și-au plătit nota

62313256

Ambasada Italiei în Albania a plătit nota la restaurant lăsată neplătită de către turişti italieni în oraşul Berat, situat în partea central-sudică a ţării, în urma unei intervenţii personale a şefei Guvernului de la Roma Giorgia Meloni.

Premierul albanez Edi Rama a dezvăluit că a discutat cu Girgia Meloni despre cazul unui grup de turişti italieni care s-a ”evaporat” fără să plătească nota la restaurant în acest oraş istoric, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, relatează AFP, conform news.ro.

„Ea s-a strâmbat şi a dat acest ordin ambasadorului: plătiţi nota acestor idioţi, vă rog, şi faceţi un comunicat! Italia nu poate fi dezonorată în acest hal”, a declarat premierul albanez cotidianului italian La Stampa.

Povestea acestor turişti italieni care au plecat fără să-şi plătească nota a ţinut prima pagină în presa albaneză şi a făcut turul reţelelor de socializare.

Ambasada Italiei în Albania a confirmat vineri că a plătit nota de 80 de euro lăsată neplătită de acest grup de patru turişti italieni.

„La recomandarea premierului Giorgia Meloni, am plătit această notă lăsată neplătită de către un grup de turişti italieni în oraşul Berat”, anunţă într-un comunicat ambasada.

„Italienii respectă regulile şi îşi plătesc datoriile, iar noi sperăm ca acest tip de incident să nu se repete”, adaugă ambasada.

Scumpirile i-au determinat în această vară pe mulţi italieni să-şi faca vacanţa pe cealaltă coastă a Mării Adriatice.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62377970
Momentul în care un băiețel fură telefonul unei angajate dintr-o cafenea, în timp ce mama lui îi distrage atenția
Un videoclip tulburător arată momentul în care un copil fură un telefon aparținând unui lucrător al unei cafenele. Escrocheria pare să fie condusă de mama copilului, scrie DailyMail.
62377968
Povestea românului care trăiește sub un pod în Italia. „Toți vorbesc, dar nimeni nu mă ajută”
Roccalumera și Alì Terme, la marginea drumului dintre aceste două localități siciliene, un român pe nume Gheorghe își petrece zilele sub un viaduct, neajutorat și uitat de toată lumea, scrie Rotalianul.
62377971
Reușite pe frontul sudic pentru Ucraina, care a primit un nou ajutor militar important pentru contraofensivă
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat vineri anunţurile privind noi pachete de ajutor militar din partea aliaţilor, necesare pentru a impulsiona contraofensiva ucraineană pe frontul de est şi mai ales în sud.