Washingtonul va cheltui 6 miliarde de dolari destinaţi Ucrainei înainte de venirea lui Trump la putere

62496367

Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, transmite France Presse.

 

Dosarele de politică externă se vor afla pe ordinea de zi atunci când Joe Biden şi Donald Trump se vor întâlni miercuri în Biroul Oval pentru a începe transferul de putere.

Preşedintele în exerciţiu va avea ocazia să îi explice preşedintelui ales cum vede lucrurile, care este stadiul lor şi să discute cu el despre modul în care intenţionează să abordeze aceste chestiuni atunci când va prelua funcţia, a declarat duminică Jake Sullivan pentru postul american de televiziune CBS.

Joe Biden a preluat conducerea unei coaliţii internaţionale de sprijinire a Ucrainei, care se află într-un moment crucial după victoriile militare ruseşti şi o lipsă de soldaţi.

Unul dintre obiectivele administraţiei sale în lunile rămase este să "pună Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă pe câmpul de luptă, astfel încât să fie în cea mai puternică poziţie posibilă la masa negocierilor", a explicat Jake Sullivan.

La rândul său, Donald Trump a reiterat că ar putea pune capăt războiului "într-o zi", fără a detalia vreodată cum ar proceda, dar probabil în cadrul unui acord care ar impune Kievului să cedeze Moscovei o parte din teritoriul său.

Kremlinul a comunicat duminica aceasta că republicanul a trimis "semnale pozitive" în timpul campaniei cu privire la conflict, deoarece a vorbit despre o posibilă "pace" şi nu a arătat "dorinţa de a provoca o înfrângere strategică Rusiei".

Jake Sullivan a explicat, de asemenea, că se aşteaptă la progrese în Orientul Mijlociu. "La un moment dat, guvernul israelian va dori să încheie un acord care să le permită cetăţenilor săi să se întoarcă acasă", a spus el.

"Nu cred că o face pentru politica americană, ci pentru a încerca să asigure securitatea Israelului şi mă aştept să vedem unele progrese în următoarele săptămâni", a adăugat el.

Donald Trump are o relaţie strânsă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a numit realegerea sa o "victorie uriaşă" şi a declarat că a vorbit cu republicanul de trei ori în ultimele zile.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62493500
Oficial UE, despre cum va plăti Vladimir Putin pentru atrocitățile comise în Ucraina. ”Acest război trebuie să se încheie”

Vladimir Putin va plăti ”mai devreme sau mai târziu” pentru atrocitățile comise de Rusia în Ucraina, a declarat duminică Josep Borrell, reprezentantul UE pentru afaceri externe.

62497485
Un avion s-a întors pe aeroportul din Roma, după un incendiu la motor. Care ar fi fost cauza. VIDEO

Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre.

62331506
Încă o dronă a fost găsită pe teritoriul Republicii Moldova, după atacurile masive din cursul nopţii din Ucraina şi Rusia

O a doua dronă a fost depistată duminică pe teritoriul Republicii Moldova, pe un câmp din nord-vestul ţării, într-un raion învecinat cu România, după ce în cursul dimineţii fusese găsită o dronă în cealaltă parte a ţării, în sud-est.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.