Un scandal de pedofilie a provocat alegeri anticipate în Islanda. Primele rezultate parţiale

×
Publicitate

Legea islandeză prevede că "onoarea" unui condamnat e restaurată şi el îşi recapătă drepturile civice dacă e susţinut de două persoane de înaltă moralitate.

Tatăl premierului în exerciţiu, unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din Islanda, a semnat o asemenea scrisoare de susţinere pentru un individ care şi-a violat fiica timp de 12 ani.

Premierul a încercat să-l acopere, iar unul dintre partidele din coaliţia de guvernare i-a retras sprijinul.

Este al doilea an consecutiv în care Islanda are alegeri anticipate, după ce anul trecut scandalul Panama Papers a dus la căderea guvernului.

Partidul Independenţei, condus de premierul Bjarni Benediktsson a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare anticipate desfăşurate sâmbătă în Islanda, potrivit primelor rezultate parţiale, relatează Reuters.

Formaţiunea aflată la guvernare a obţinut 26% din voturi, cu trei procente mai puţin decât la scrutinul de anul trecut.

Pe locul al doilea se află coaliţia mişcarea Stânga-Verzii, condusă de Katrin Jakobsdottir, cu 17%, urmată de Partidul Social-Democrat, cu 13%, aproape dublul rezultatului precedent.

Bjarni Benediktsson a demisionat la 16 septembrie şi a convocat alegeri anticipate, în urma plecării unui membru al coaliţiei din cauza încercării tatălui premierului de a ajuta la reabilitarea numelui unui condamnat pentru pedofilie.

Un partid mic, Viitor Luminos, a părăsit coaliţia în urma dezvăluirii faptului că tatăl lui Benediktsson a scris o scrisoare în care îndemna la iertarea lui Hjalti Sigurjon Hauksson, condamnat în 2004 pentru că şi-a violat fiica vitregă timp de 12 ani, aproape zilnic.

Potrivit sistemului judiciar islandez, o persoană care a ispăşit o pedeapsă în urma condamnării din cauza unei infracţiuni grave poate să ceară autorităţilor să-i ”restabilească onoarea” şi să îşi caute un loc de muncă, ceea ce presupune radierea cazierului. Pentru ca să o obţină, condamnatul are nevoie de o scrisoare din partea unui prieten apropiat sau a unui asociat.

Benediktsson a preluat postul în ianuarie, susţinut de o coaliţie între Partidul său al Independenţei, Partidul Reformei şi politicieni de centru.

Formaţiunea Viitor Luminos a anunţat că părăseşte coaliţia în urma unor dezvăluiri potrivit cărora unii membri ai Guvernului au ascuns publicului scrisoarea prin care se cerea reabilitarea lui Hauksson.

Numele lui Benediktsson, un fost ministru al Finanţelor, a apărut de asemenea în Panama Papers ca deţinător al unei părţi a unei companii de investiţii cu sediul în Seychelles.

Islanda, o insulă situată în apropierea Cercului Polar Arctic, cu 340.000 de locuitori, a fost dur afectată de criza financiară din 2008, iar în prezent înregistrează o creştere în domeniul turismului, alimentată de cei care vor să-i vadă gheţarii, fiordurile, cascadele şi aurorele boreale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
Halloween Horror Nights, parcul care îi sperie și pe cei mai curajoși: ”Creăm filme de groază pe viu!”

Un mare studio hollywoodian a pregătit de Halloween un adevărat regal al groazei.

60467798
Misterul asasinării lui John F Kennedy. Ce apare în documentele declasificate ale FBI

Contacte suspecte ale lui Lee Harvet Oswald cu spionajul sovietic, acuzaţii de implicare a lui Robert Kennedy în moartea actriţei Marilyn Monroe şi două comploturi pentru asasinarea lui Fidel Castro. 

61918360
Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume, devansându-l pe Bill Gates

Valoarea participaţiei deţinute de Jeff Bezos la Amazon.com a crescut de aproape 500 de ori de la debutul bursier al companiei, în urmă cu două decenii, iar vineri a atins 88 de miliarde de dolari.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.