Un polițist din Cannes a fost rănit într-un atac cu cuțitul. Autoritățile iau în calcul "pista teroristă"

62223446
StirilePROTV

Un poliţist a fost rănit, luni dimineaţa, într-un atac cu cuţitul care a avut loc în Cannes, sudul Franţei, informează Agerpres, care citează Reuters şi AFP.

Atacatorul a fost "neutralizat", a anunţat ministrul francez de interne Gerald Darmanin, care a precizat că este avută în vedere "pista teroristă".

Potrivit postului BFM TV, care citează o sursă din poliţie, atacatorul a deschis portiera unei maşini de poliţie care staţiona în faţa unui comisariat şi l-a înjunghiat pe ofiţerul care se afla la volan, după care a încercat să atace şi un alt poliţist aflat în vehicul, dar un al treilea coleg al lor din maşină a tras cu arma din dotare, rănindu-l grav pe agresor.

Poliţistul înjunghiat a fost salvat de vesta antiglonţ, au indicat surse din poliţie citate de AFP, potrivit cărora agresorul a afirmat că acţionează "în numele profetului".

Ministrul Darmanin a menţionat pe Twitter că se va duce "imediat" la faţa locului pentru a-şi oferi sprijinul "poliţiei naţionale şi oraşului Cannes".

Atacul survine în contextul în care criminalitatea şi terorismul se numără între principalele preocupări ale alegătorilor francezi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara anului viitor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62223441
Un pasager a murit la bordul unui avion Eurowings care zbura între Germania și Egipt

Un pasager a murit în timpul unui zbor care a plecat de pe Aeroportul Koln-Bonn din Germania şi se îndrepta spre staţiunea Hurghada din Egipt, informează DPA.

62223439
Un bărbat a încercat să incendieze un tren de mare viteză din Japonia

Poliţia din Japonia a arestat un bărbat care a încercat să incendieze, luni, un tren de mare viteză "shinkansen", informează Agerpres, care citează Kyodo.

62193854
Bloomberg: Rusia ţine sub control piaţa europeană a gazelor, în pofida angajamentelor lui Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis Europei mai multe gaze începând de luni, dar până acum nu sunt semne că se va vedea o îmbunătăţire a livrărilor, transmite Bloomberg.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.