Un judecător federal a ordonat comisiei lui Elon Musk să îşi facă publice dosarele. „O confidenţialitate neobişnuită”

62519664
Getty

Un judecător federal american a somat luni comisia pentru eficacitate guvernamentală (DOGE) condusă de miliardarul Elon Musk să îşi facă rapid publice dosarele.

Judecătorul consideră că până acum a acţionat într-o 'confidenţialitate neobişnuită', transmite marţi AFP.

Potrivit judecătorului Christopher Cooper, DOGE, dorită de preşedintele Donald Trump pentru a reforma în profunzime aparatul de stat şi a reduce cheltuielile publice, intră în perimetrul legii privind accesul la informaţii.

Aceasta obligă agenţiile federale să îşi pună la dispoziţie documentele pentru oricine face o solicitare, însă administraţia Trump a susţinut că DOGE nu este o agenţie propriu-zisă şi, prin urmare, nu trebuie să se supună legii respective.

Judecătorul Cooper, numit în funcţie în 2013 de fostul preşedinte Barack Obama, a fost de părere contrară, scoţând în evidenţă 'autoritatea independentă' exercitată de comisie.

'Conform acţiunilor sale de până acum, USDS (numele oficial al DOGE) pare să aibă puterea nu doar de a evalua programele federale, dar şi de a le remodela în mod drastic sau chiar de a le elimina complet', a explicat judecătorul în decizia sa.

DOGE - creată prin ordin executiv de preşedintele Trump în chiar ziua învestirii sale, 20 ianuarie - a început destructurarea mai multor agenţii guvernamentale, pe care le acuză de fraudă şi risipă de cheltuieli, şi a provocat concedierea a zeci de mii de funcţionari.

Această ofensivă este criticată mai ales de Partidul Democrat, de opoziţie, şi de sindicate, care o consideră brutală, dar şi ilegală, Musk nedispunând de un mandat electoral sau de un portofoliu guvernamental.

Sesizată de asociaţia 'Citizens for Responsibility and Ethics in Washington' (CREW), justiţia a ordonat, de altfel, comisiei să îi pună la dispoziţie documentele 'cât mai rapid posibil'.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Financial Times: Secretarul general al NATO face apel la o apropiere între Turcia şi UE pe fondul dezangajării SUA în Europa

NATO îndeamnă UE şi Turcia să-şi consolideze relaţiile în contextul în care dezangajarea SUA sub preşedintele Donald Trump din Europa forţează capitalele europene să-şi reconsidere alianţele, relatează marţi portalul Turkiye Today.

Viktor Orban plafonează adaosul comercial la alimente, din cauza scumpirilor: ”Ajunge!”. Lista produselor

Viktor Orban a anunțat plafonarea adaosurilor comerciale pentru 30 de produse alimentare, pe fondul scumpirilor din Ungaria. Premierul maghiar susține că unele alimente au adaosuri și de peste 80%.

 

Starul K-pop Wheesung a murit la 43 de ani. Artistul a fost găsit mort în casă

Cântăreţul sud-coreean Wheesung a murit la vârsta de 43 de ani, iar poliţia ar urma să facă o autopsie pentru a stabili cauza morţii, scrie The Guardian.

 

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.