Cutremur de 7,4 în Columbia. 111 oameni au murit, numeroase clădiri s-au prăbușit. VIDEO

000 c4cd2zv
AFP

Peste 110 persoane şi-au pierdut viaţa într-un seism înregistrat luni în vestul Columbiei, majoritatea victimelor înregistrându-se în ''regiunea cafelei'' şi la Cali, al treilea oraş ca mărime din ţară.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE Bilanțul victimelor ajunge la 111, anunță președintele

Bilanțul victimelor cutremurului din Columbia a ajuns la 111, potrivit președintelui Abelardo De La Espriella.

Cel puțin alte 87 de persoane au fost rănite, a adăugat acesta.

UPDATE 69 de decese

Potrivit bilanţurilor provizorii ale guvernatorilor şi primarilor colectate de AFP, 40 de decese s-au înregistrat în provincia Risaralda, cu capitala la Pereira.

S-au înregistrat de asemenea ''numeroşi răniţi'' şi persoane ''prinse sub dărâmături'', iar ''situaţia este critică'', a declarat primarul Pereira, Mauricio Salazar, într-un interviu pentru Radio Caracol.

La Manizales, un alt oraş care aparţine ''regiunii cafelei'', au fost semnalate două decese, iar una dintre turlele catedralei s-a prăbuşit.

''Sunt enorm de multe clădiri cu avarii structurale sau la faţade, iar în acest moment circulaţia este paralizată, oamenii nu vor să revină la domicilii întrucât se tem de replici'', a explicat pentru AFP Jaime Zuluaga, în vârstă de 50 de ani.

În provincia Valle del Cauca, care are capitala la Cali, 27 de decese au fost înregistrate. Un fotograf AFP a constatat numeroase distrugeri şi a observat o femeie vârstnică evacuată pe o targă de salvatori după ce a fost extrasă din dărâmături.

Şase aeroporturi din vestul ţării şi-au suspendat operaţiunile pentru a evalua amploarea pagubelor suferite de infrastructură.

La Cali, autorităţile au anunţat prăbuşirea a 20 de imobile, mai multe persoane fiind prinse sub dărâmături.

Seismul s-a resimţit şi în statele vecine Ecuador, Panama şi Venezuela. ''Lămpile se mişcau în toate direcţiile'', a povestit Ana Hernandez, o femeie de 66 de ani din oraşul venezuelean Maracaibo.

UPDATE Cel puțin 50 de oameni au murit.

UPDATE Bilanțul victimelor a ajuns la 26, inclusiv trei copii uciși în urma prăbușirii unui zid

Guvernatoarea departamentului Valle del Cauca, Dilian Francisca Toro, a anunțat că trei copii au murit în municipiul Calima El Darién după prăbușirea unui zid.

Potrivit lui Toro, o altă persoană a murit în Zarzal.

„Situația este gravă”, a declarat aceasta în timp ce se afla la Spitalul Universitar din Valle.

Primarul orașului Buenaventura — aflat în același departament — a raportat cel puțin un deces și mai multe poduri prăbușite.

UPDATE Încă două decese raportate

Primarul a declarat pentru postul columbian Blu Radio că alte două persoane au murit în orașul Manizales.

Potrivit autorităților locale, bilanțul a ajuns astfel la cel puțin 20 de persoane decedate în urma cutremurului.

UPDATE Cel puțin 18 persoane au murit, potrivit primarului orașului Pereira, transmite BBC.

Mauricio Salazar a declarat pentru Caracol Radio că 18 persoane și-au pierdut viața, iar alte persoane au rămas blocate în clădiri prăbușite.

__________________________________

Seismul, cu magnitudinea 7,4 potrivit serviciilor geologice din Statele Unite şi din Columbia, s-a produs luni dimineaţă la o adâncime de circa 100 de kilometri.

Epicentrul seismului este situat în apropiere de San José del Palmar, în provincia Choco (vest), pe coasta Pacificului. Nu a fost emisă alertă pentru tsunami. Autorităţile nu au publicat încă un bilanţ al victimelor şi al clădirilor afectate.

Guvernatoarea provinciei Choco a scris pe reţeaua de socializare X că există ''răniţi'' şi ''avarii grave ale clădirilor'' în Quibdo, capitala acestei provincii sărace.

Într-o înregistrare obţinută de un jurnalist AFP, apare un imobil prăbuşit în acest oraş, scrie Agerpres.

Edilul din Cali, al treilea oraş din Columbia, a menţionat de asemenea ''pagube importante'', care sunt în curs de evaluare cu ajutorul dronelor.

Mass media locală a difuzat imagini în care apar imobile cu faţadele distruse în oraşe precum Pereira şi Manizales, situate în regiunea turistică a cafelei.

''Nu mai avem electricitate şi nici reţea de telefonie mobilă'', a declarat pentru AFP Martha Estrada, de 66 ani, care a resimţit seismul în această regiune. Cutremurul ''a fost puternic, foarte puternic (...), au căzut lucruri prin casă'', a adăugat ea.

Preşedintele Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunţat că se va deplasa în regiunea afectată pentru a evalua situaţia.

Şase aeroporturi din vestul Columbiei şi-au suspendat operaţiunile aeriene ''până la evaluarea pagubelor structurale şi la infrastructură'', a precizat pe X aviaţia civilă.

La Bogota au fost evacuate clădiri, potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului. Mai multe persoane în pijamale au ieşit pe străzi în timp ce sirenele răsunau.

''Seismul a fost super puternic'', a declarat pentru AFP Valeria Polo, o creatoare de conţinuturi de 29 de ani care se afla în centrul capitalei.

Primarul Carlos Galan a dat asigurări la postul Blu Radio că au fost semnalate doar fisuri superficiale la anumite locuinţe şi imobile.

Pe 24 iunie, un dublu seism cu magnitudinea 7,2 şi 7,5 a făcut peste 6.000 de morţi în Venezuela, provocând pagube masive.

Aceste ţări sunt situate pe cercul de foc al Pacificului, o zonă caracterizată printr-o puternică activitate seismică şi vulcanică. 

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
Trump anunță un posibil acord major cu Putin, care ar putea implica întreaga Europă. Ce a discutat cu emisarul Kremlinului
Donald Trump s-a întâlnit la Casa Albă cu unul dintre principalii emisari ai lui Vladimir Puti, la doar câteva ore după ce Prima Doamnă a Americii a primit oficiali ruși și ucraineni.
Screenshot 2026 11 06 184936
Trump acuză democrații pentru prăbușirea burselor. Mii de miliarde de dolari, șterse din valoarea companiilor tehnologice
Marile companii de tehnologie din Statele Unite, Europa și Asia au pierdut mii de miliarde de dolari la burse. 
Vlcsnap 2026 11 06 18h54m11s601
Comisia Europeană avertizează TikTok să își schimbe algoritmul pentru că afectează sănătatea mintală a utilizatorilor
Vi s-a întâmplat să intrați pe TikTok și să vă simțiți apoi mai triști, mai anxioși sau mai nemulțumiți de felul în care arătați? S-ar putea ca algoritmul aplicației să aibă un rol.