România generează anual aproximativ 42,38 miliarde de metri cubi de resurse interne regenerabile de apă dulce, potrivit datelor World Bank, provenite din sistemul AQUASTAT al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Raportat la totalul mondial, de aproximativ 42.810 miliarde de metri cubi, cantitatea produsă în România reprezintă circa 0,1%, după cum arată datele Băncii Mondiale și Visual Capitalist.
Indicatorul se referă la resursele interne regenerabile de apă dulce, adică apa dulce generată în interiorul unei țări prin scurgerea râurilor și reîncărcarea apelor subterane. Nu este vorba despre totalul resurselor de apă disponibile unei țări, care poate include și apa provenită din afara granițelor.
La nivel mondial, resursele regenerabile de apă dulce sunt distribuite extrem de inegal. Un număr relativ mic de state concentrează o parte importantă din apa dulce regenerabilă a planetei, iar România se află într-o categorie cu totul diferită față de marile puteri hidrografice ale lumii.
Brazilia, țara cu cele mai mari resurse interne regenerabile de apă dulce
Brazilia ocupă primul loc în clasamentul mondial, cu aproximativ 5.661 de miliarde de metri cubi de resurse interne regenerabile de apă dulce. Cantitatea reprezintă 13,2% din totalul mondial.
Unul dintre principalele motive este sistemul Amazonului, cel mai mare fluviu din lume, care contribuie decisiv la abundența resurselor de apă dulce ale Braziliei. Pe locul al doilea se află Rusia, cu aproximativ 4.312 miliarde de metri cubi, urmată de Canada, cu 2.850 de miliarde de metri cubi.
Statele Unite și China completează primele cinci poziții, fiecare concentrând aproximativ 6,6% din resursele regenerabile interne de apă dulce ale lumii.
În total, primele cinci țări – Brazilia, Rusia, Canada, Statele Unite și China – dețin 43,2% din resursele regenerabile interne de apă dulce ale planetei.
Clasamentul se schimbă atunci când apa este calculată pe cap de locuitor
Cantitatea totală de apă dulce nu spune însă întreaga poveste. Populația unei țări poate schimba radical imaginea atunci când resursele sunt raportate la numărul de locuitori.
Brazilia, de exemplu, ocupă primul loc în lume după volumul total al resurselor interne regenerabile, însă ajunge pe locul 24 la resursele disponibile pe cap de locuitor, cu aproximativ 26.918 metri cubi pentru fiecare persoană.
Rusia coboară, la rândul ei, pe locul 21, cu aproximativ 29.895 de metri cubi pe locuitor. Canada are o populație mult mai mică în raport cu dimensiunea resurselor sale de apă și ajunge astfel pe locul șase la nivel mondial în clasamentul per capita, mult mai aproape de poziția sa de top trei în clasamentul după volumul total.
Acest lucru arată de ce simpla cantitate de apă existentă într-o țară nu este suficientă pentru a determina cât de bine alimentată cu apă este populația. Geografia, distribuția populației, infrastructura și accesibilitatea resurselor au un rol esențial.
La nivel regional, America Latină și Caraibe concentrează aproape o treime din resursele regenerabile interne de apă dulce ale lumii.
Regiunea Asia-Pacific urmează cu aproximativ 29%, în timp ce Europa deține 16%. America de Nord concentrează circa 13%, în principal datorită Canadei și Statelor Unite.
Africa reprezintă aproximativ 9% din totalul mondial, în timp ce Orientul Mijlociu are doar 1%.
Contrastul este și mai puternic atunci când resursele sunt raportate la populație. Șapte dintre cele 20 de țări cu cele mai mici cantități de apă dulce disponibile pe cap de locuitor se află în Orientul Mijlociu, iar alte șapte sunt în Africa.
România și resursa de apă dulce
În cazul României, cifra de aproximativ 42,38 miliarde de metri cubi pe an trebuie privită în contextul distribuției globale extrem de inegale a apei. La nivel mondial, resursele interne regenerabile ajung la aproximativ 42.810 miliarde de metri cubi anual, ceea ce înseamnă că România contribuie cu circa 0,1% din totalul mondial.
Datele World Bank, bazate pe AQUASTAT, arată totodată că în 2022 retragerile totale de apă dulce din România au reprezentat aproximativ 19% din resursele interne, un indicator care trebuie însă diferențiat de cantitatea totală de apă regenerabilă disponibilă.
