Bărbatul, care locuiește în apropiere de Newcastle, le-a explicat magistraților că atât el, cât și soția sa, tot în vârstă de 86 de ani, au probleme grave de sănătate. El suferă de Parkinson, iar soția sa are Alzheimer.

Pensionarul a povestit că taxa anuală de 20 de lire pentru Ford Fiesta-ul său argintiu a fost omisă accidental în ianuarie, în timp ce fiica lor, care se ocupă de finanțele familiei, se muta, potrivit The Standard.

Agenția britanică pentru permise și înmatriculări auto (DVLA) a inițiat însă o procedură penală pentru perioada de aproximativ șase săptămâni, dintre februarie și jumătatea lunii martie, în care autoturismul nu a fost taxat corespunzător.

Bărbatul a precizat că plătise deja o amendă de 80 de lire sterline, despre care credea că avea legătură cu aceeași situație, și că nu înțelegea de ce era cercetat acum pentru o faptă penală.

Condamnat pentru 3,34 lire

Pensionarul a fost condamnat joia trecută de Tribunalul pentru Magistrați din Lincoln și obligat să plătească DVLA despăgubiri în valoare de 3,34 lire sterline.

Cazul a fost soluționat prin Single Justice Procedure, o procedură accelerată prin care magistrații analizează, în spatele ușilor închise, cazuri penale considerate de gravitate redusă.

Bărbatul a pledat vinovat în scris și a explicat în documentele trimise instanței că fiica sa are procură pentru a se ocupa de problemele sale financiare și de sănătate.

„Amândoi avem aproape 87 de ani. Eu am Parkinson, iar soția mea are Alzheimer”, a explicat acesta, precizând că fiica sa a uitat să plătească taxa auto în timp ce își schimba locuința.

El a mai spus că autoturismul urmează să fie vândut, deoarece nu mai este capabil să îl conducă.

Magistratul Lynda Briggs a acceptat pledoaria de vinovăție, însă a decis să nu îi mai aplice pensionarului o altă amendă. Cazul s-a încheiat cu o „absolute discharge”, o formă de soluționare prin care condamnarea nu este însoțită de o pedeapsă suplimentară, precum și cu ordinul de plată a celor 3,34 lire către DVLA.

Cazul readuce în atenție controversata procedură britanică Single Justice Procedure, criticată în special după mai multe situații în care persoane în vârstă sau vulnerabile au fost condamnate pentru datorii și contravenții de mică valoare.

Problema este că, în cadrul acestei proceduri, procurorii nu văd în mod obișnuit informațiile prezentate de inculpați în documentele de atenuare. Astfel, detalii importante despre situația personală a unei persoane pot să nu ajungă la autoritatea care a inițiat procesul.