Spectacol astronomic. O eclipsă de soare va avea loc sâmbătă. În ce zone e vizibilă

62394186
Shutterstock

Americanii vor avea şansa să observe sâmbăta aceasta o eclipsă de soare inelară, în timpul căreia Luna va obtura pentru câteva minute Soarele şi va lăsa să apară „un inel de foc'', informează AFP.

 

După Statele Unite, eclipsa va fi vizibilă în mai multe ţări din America Centrală şi America de Sud (Mexic, Columbia, Brazilia etc).

În timpul unei eclipse inelare, Luna este la o distanţă mai mare de Terra decât în timpul unei eclipse totale, iar diametrul ei pare, pentru privitorii de pe Terra, cu mult mai mic decât cel al Soarelui, efectul fiind apariţia unui ''inel'' portocaliu.

Evenimentul, care promite să fascineze milioane de persoane, este totodată o oportunitate ştiinţifică pentru NASA, care preconizează studierea de aproape a schimbărilor de temperatură şi ale celor din atmosferă în timpul eclipsei.

Pentru observarea eclipsei sunt necesari ochelari speciali, chiar şi în cazul celor care se află mai departe de zona optimă de observaţie şi care nu vor vedea decât o eclipsă parţială, a precizat Agenţia spaţială americană.

Eclipsa va fi vizibilă începând de la ora 9:15 dimineaţa, ora locală, în statul american Oregon şi va traversa Statele Unite până când va fi vizibilă, la ora 11:50, pe cerul din sudul Texasului.

În total, va putea fi observată în regiuni din opt state americane (printre care California, Nevada, Utah, Arizona, Colorado şi New Mexico).

„Inelul de foc'' care va face vizibil conturul Soarelui va dura de la câteva zeci de secunde la peste 5 minute, în funcţie de locul de observare.

În Statele Unite, ''peste 6,5 de milioane de persoane locuiesc pe traiectoria eclipsei'', a explicat cu prilejul unei conferinţe de presă Alex Lockwood, din cadrul NASA. Circa 68 de milioane de persoane locuiesc la circa 300 de kilometri de traiectoria eclipsei, ceea ce înseamnă o distanţă de câteva ore, a mai adăugat ea.

„Şi toată lumea din partea continentală a Statelor Unite va putea de fapt să vadă o eclipsă parţială'', a mai precizat ea.

NASA urmează să difuzeze online o emisiune video care va include transmisiuni în direct din New Mexico şi Texas.

La Albuquerque, un festival anual al baloanelor cu aer cald care are loc concomitent cu eclipsa promite să livreze imagini senzaţionale.

Evenimentul va fi un fel de repetiţie generală înaintea unei eclipse totale care va avea loc în aprilie 2024 şi va fi vizibilă din Statele Unite.

Aceste două eclipse, inelară şi totală, ''vor fi absolut uimitoare pentru cercetarea ştiinţifică'', a declarat Madhulika Guhathakurta, cercetătoare în cadrul departamentului de heliofizică a NASA.

„În timpul unei eclipse solare se produce o scădere semnificativă a densităţii electronilor din ionosferă'', unul dintre straturile atmosferei, a explicat ea.

Şi ''chiar dacă efectele atmosferice ale eclipselor solare sunt studiate de peste 50 de ani, persistă numeroase întrebări'', a subliniat ea. Spre exemplu ''cât din ionosferă e afectată, pentru ce perioadă de timp şi de ce se întâmplă asta?''

NASA va lansa trei rachete de sondare de la baza militară de la White Sands, New Mexico: una înaintea eclipsei, una în timpul eclipsei şi ultima, după eveniment.

Scopul este colectarea de date despre câmpurile magnetice şi electrice, densitatea electronilor, temperatura, care va scădea din cauza umbrei produsă de Lună. Fenomenul ar putea totodată afecta animalele.

O eclipsă totală a avut loc în 2017 în Statele Unite. După cea din aprilie, următoarea eclipsă în SUA va fi vizibilă în 2044.

O eclipsă totală va fi vizibilă în Spania în august 2026.

Soarele este de circa 400 de ori mai mare ca Luna, dar este situat la o distanţă de 400 de ori mai mare şi de aceea cei doi aştri par similari în mărime când îi privim de pe Terra.

Articol recomandat de sport.ro
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
Citește și...
Un bărbat a murit după ce a rămas blocat într-o gură de canal din Franța, încercând să-și recupereze cheile

Un accident tragic a avut loc în Lingolsheim, Franța, unde un bărbat în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața în timp ce încerca să își recupereze cheile căzute într-o gură de canal.

Premierul ungar Peter Magyar a comentat discursul lui Viktor Orban susținut în România, la Băile Tuşnad

Partidul Fidesz, ca formaţiune politică, este "dincolo de redresare", a declarat luni, în Parlamentul de la Budapesta, premierul ungar Peter Magyar, transmite MTI, conform Agerpres.

Fenomenul care face incendiile din Spania imposibil de controlat. Ce este „regula 30-30-30” de care se tem toți pompierii

Pompierii spanioli depun eforturi colosale pe mai multe fronturi pentru a opri cele mai distrugătoare incendii de vegetație din istoria recentă a țării. În ultima săptămână, flăcările au pârjolit peste 50.000 de hectare de teren.

Recomandări
ANAF verifică veniturile obținute de români în străinătate. Cine riscă să plătească un impozit de 70%

Peste un miliard de euro din venituri obținute de români în străinătate au fost declarate la ANAF pentru anul 2025. Cei mai mulți bani au provenit din investiții, iar cei mai puțini din agricultură. 

Șantierele din București, cele mai liniștite locuri ale orașului. Pe unul mai „agitat”, doi dau la lopată, patru se uită

Lucrările sunt întârziate pe unele din cele 50 de șantiere deschise în București pentru schimbarea conductelor și a șinelor de tramvai. 

Fenomenul care face incendiile din Spania imposibil de controlat. Ce este „regula 30-30-30” de care se tem toți pompierii

Pompierii spanioli depun eforturi colosale pe mai multe fronturi pentru a opri cele mai distrugătoare incendii de vegetație din istoria recentă a țării. În ultima săptămână, flăcările au pârjolit peste 50.000 de hectare de teren.