Sharon Stone a anunțat că primește victime ale incendiilor din Los Angeles în casa ei. „Un loc pentru a ajuta oamenii”

62465859
Getty

Sharon Stone vine în ajutorul victimelor incendiilor din Los Angeles, care au provocat cel puţin zece morţi şi au distrus mii de clădiri în megalopolisul californian începând din 7 ianuarie.

ntr-un interviu acordat NewsNation joi, actriţa a anunţat că va primi victime care şi-au pierdut casele în incendiu. „Adăpostesc prieteni. Vin şi familii”, a dezvăluit ea.

„Creăm un loc pentru a ajuta oamenii. Punem paturi peste tot prin casă”, a spus ea. „Ne invităm prietenii să vină şi să stea cu noi, deoarece mulţi oameni sunt evacuaţi”.

Actriţa a înfiinţat şi un sistem de aprovizionare pentru a ajuta victimele. „Se numeşte The Coop. Dacă aveţi haine, pantofi, etc. de care oamenii ar putea avea nevoie, ni le puteţi încredinţa!”.

Ea a lansat iniţiativa împreună cu sora ei şi o prietenă. „Dacă aveţi nevoie de ceva, veniţi să ne vedeţi. Este pentru (victimele incendiului)”, a insistat ea.

În acelaşi interviu, Sharon Stone a precizat că familia ei este în siguranţă. „Suntem în siguranţă şi suntem foarte norocoşi, în timp ce o mulţime de oameni nu pot spune acelaşi lucru”.

„Pentru că suntem în siguranţă, tot ce putem face este să-i ajutăm pe cei care au pierdut totul”, a adăugat ea.

Incendiul face ravagii la periferia oraşului Los Angeles din 7 ianuarie, de la cartierul de lux Pacific Palisades, situat între Malibu şi Santa Monica, până la Altadena. Principalele incendii erau încă scăpate de sub control joi seara în megalopolisul californian.

Cel puţin zece persoane au murit şi vor fi trimise întăriri militare. Aproximativ 180.000 de persoane se află încă sub ordine de evacuare. Mii de clădiri au fost demolate sau avariate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62511159
Fost consilier al lui Trump: China i-a interceptat telefonul și pregătește un atac nuclear preventiv asupra Statelor Unite
Un fost consilier pentru securitate națională a lui Donald Trump a declarat că China a interceptat convorbirile telefonice ale acestuia pe când era președintele SUA și pregătește un atac nuclear preventiv asupra Statelor Unite.  
62511128
Paris Hilton a publicat imagini cu ruinele casei sale din Malibu, care a fost distrusă de incendiile violente. FOTO & VIDEO
Casa lui Paris Hilton din Malibu a fost distrusă în incendiile care au cuprins megalopolisul californian începând de miercuri. Ea a publicat pe rețelele de socializare un videoclip cu ruinele locuinței.
62511112
Melania Trump, ținută controversată la funeraliile lui Jimmy Carter. Ce detaliu a atras atenția. GALERIE FOTO
Melania Trump a atras toate privirile la funeraliile celui de-al 39-lea președinte al SUA, Jimmy Carter, care a decedat pe 29 decembrie, la vârsta de 100 de ani. Viitoarea Primă Doamnă a avut o alegere vestimentară neobișnuită.