Şeful spionajului extern rus consideră periculoase declaraţiile preşedintelui Macron despre soldaţi NATO în Ucraina

62431046
AFP

Serghei Narîşkin a afirmat marţi că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la eventuala trimitere de soldaţi NATO în Ucraina împinge lumea în pragul războiului nuclear.

Săptămâna trecută, preşedintele Macron a invitat naţiunile europene să trimită trupe în Ucraina, deşi a avertizat că nu există un consens asupra acestui subiect în etapa actuală.

Statele Unite şi aliaţi europeni importanţi au declarat ulterior că nu au de gând să trimită trupe terestre în Ucraina.

"Aceasta arată gradul ridicat de iresponsabilitate al liderilor Europei de astăzi, în acest caz, al preşedintelui Franţei", a declarat directorul SVR într-un interviu pentru televiziunea rusă, conform agenţiilor de presă de la Moscova.

"Este, desigur, trist să vezi, să observi şi să înţelegi că abilitatea de negociere a elitelor actuale din Europa şi Atlanticul de Nord este la un nivel foarte scăzut.

Este din ce în ce mai rar ca ei să dea dovadă de bun simţ. Dar aceste afirmaţii sunt extrem de periculoase. Ele deja ne duc în pragul războiului nuclear".

După ce săptămâna trecută a găzduit, la Paris, o conferinţă la care au participat reprezentanţi a aproximativ 20 de ţări europene, preşedintele Emmanuel Macron a precizat că nu există un consens cu privire la trimiterea de trupe din ţările occidentale în Ucraina, dar a spus că subiectul nu poate fi exclus pentru a ne asigura că "Rusia nu câştigă" războiul cu Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62342256
Critici dure la adresa ministrul de externe al Ungariei Peter Szijjártó după ce a luat cina cu Lavrov | Video
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a luat cina cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic din Antalya care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii, ceea ce i-a adus critici din partea premierului polonez, Donald Tusk.
62430747
Un convoi alimentar a fost jefuit în Fâșia Gaza de ”o mulțime disperată” de foame
Un convoi alimentar al Programului Alimentar Mondial (PAM) a fost blocat marţi de armata israeliană la intrarea în Fâşia Gaza şi apoi jefuit de "o mulţime disperată", a declarat agenţia ONU, informează AFP.
62157049
Trump şi Biden domină competiţiile de Super Tuesday. Prima confruntare prezidenţială americană repetată din 1956
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au impus, marţi, în competiţiile de nominalizare la nivel statal din întreaga ţară, pregătind o revanşă istorică în alegerile generale din noiembrie, transmite Reuters