Rusia este acuzată din nou de spionaj. Ar fi avut un agent infiltrat timp de decenii

61999745
Getty

Ministerul de Externe al Rusiei l-a convocat vineri pe ambasadorul Austriei la Moscova în urma anunţului Vienei că un colonel din armata austriacă este suspectat că a spionat timp de decenii în favoarea Rusiei, relatează Agerpres.

Anunțul a fost făcut în cursul dimineții de vineri de către cancelarul austriac Sebastian Kurz și-l vizează pe un colonel de armată, în prezent retras din activitate. Acesta ar fi lucrat pentru serviciile de informaţii ruse începând din anii 1990 şi până anul acesta, mai relatează Agerpres, care citeaza Deutsche Presse-Agentur și France-Presse.

Cancelar Austria

Foto: Cancelarul austriac Sebastian Kurz

Cancelarul austriac a mai precizat că însărcinatul cu afaceri al Federației Ruse la Viena a fost convocat de ministrul de externe austriac Karin Kneissl, care, în plus, şi-a anulat deplasarea prevăzută în Rusia.

În plus, a fost deschisă și o anchetă judiciară.

Ca răspuns, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-a declarat "neplăcut surprins" de acuzaţiile Vienei.

Lavrov

Foto: Ministrul de externe rus, Sergei Lavrov

Austria este unul dintre puţinele state-membre ale Uniunii Europene care a menţinut contacte diplomatice relativ strânse cu Federația Rusă, în pofida conflictului din Ucraina şi a cazului Skripal.

Acesta este doar ultimul caz din ultimele luni în care Federația Rusă este acuzată de spionaj. Moscova a mai fost ținta scandalurilor legate de cazul Skripal, precum si de cel al spionilor Direcției Principale de Informații (GRU) reţinuţi de autorităţile olandeze în luna octombrie.

Atunci, serviciile de informații ruse au fost acuzate că ar fi încercat să spargă sistemul informatic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice şi că ar fi încercat să obţină şi informaţii legate de doborârea avionului Malaysia Airlines Flight 17, doborât deasupra Ucrainei în 2014.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61999739
Sute de cadavre au fost descoperite într-o groapă comună
Autorităţile din Etiopia au descoperit o groapă comună ce conţine peste 200 de cadavre de-a lungul graniţei dintre regiunea Oromiya şi Somali, relatează Reuters.
61999672
Primele informații despre identitatea atacatorului din Melbourne. Momentul în care se luptă cu polițiștii
Bărbatul care a înjunghiat mai multe persoane, în apropierea unul centru comercial din Melboune, înainte să fie împușcat de polițiști, a murit.
61999732
Un politician extremist din Franța a inventat la TV că o jurnalistă a fost asasinată în România
Liderul partidului francez de dreapta Republicanii, Laurent Wauquiez, l-a criticat pe președintele Emmanuel Macron, pe motiv că nu a reacționat în ceea ce privește asasinarea unei jurnaliste, în România.