Insula care tocmai și-a instalat primele bancomate, marcând un prag istoric. Momentul a fost sărbătorit

62536372
Getty

Tuvalu, un paradis exotic din inima Pacificului, cunoscut pentru peisajele sale idilice, recifurile de corali și bancurile bogate de pești, a marcat recent un moment istoric, potrivit CNN.

În arhipelagul format din nouă insule au fost inaugurate primele bancomate din istoria țării.

Până acum, toate tranzacțiile, fie că era vorba despre localnici sau turiști, erau făcute exclusiv în numerar. Odată cu apariția acestor aparate, micul stat insular face un pas important către modernizare.

Ceremonia de inaugurare a avut loc pe insula principală, Funafuti, acolo unde prim-ministrul Feleti Teo a numit acest moment un „prag istoric” pentru Tuvalu. Evenimentul a fost sărbătorit într-o atmosferă festivă, cu discursuri oficiale și o imensă prăjitură de ciocolată.

„Este o realizare deosebită și o schimbare care va deschide noi oportunități pentru dezvoltarea economică a locuitorilor din Tuvalu,” a declarat Siose Teo, directorul Băncii Naționale din Tuvalu, instituția care operează aceste bancomate.

tuvalu

Nisar Ali, reprezentant al companiei Pacific Technology Limited, implicată în proiect, a subliniat că noile bancomate vor „depăși barierele” și vor conecta populația la servicii bancare moderne și sigure.

Tuvalu este una dintre cele mai mici și izolate țări din lume, având o suprafață totală de doar 26 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 11.200 de locuitori. În 2023, doar puțin peste 3.000 de turiști au vizitat acest colț uitat de lume.

Țara are un singur aeroport, situat pe Funafuti, unde aterizează doar câteva zboruri pe săptămână, venite din Fiji. În lipsa avioanelor, pista de aterizare devine loc de joacă pentru copii și teren de sport pentru partide spontane de rugby și fotbal.

Transportul între insule se face exclusiv cu feribotul, întrucât Tuvalu nu dispune de zboruri interne.

Pe lângă provocările izolației, Tuvalu se confruntă cu una dintre cele mai presante amenințări ale secolului: schimbările climatice. Având cel mai înalt punct la doar 4,5 metri deasupra nivelului mării, țara este extrem de vulnerabilă la creșterea nivelului oceanului, care nu doar că erodează țărmurile, dar distruge și solurile agricole limitate ale insulelor, afectând inclusiv fauna marină din jur.

Tuvalu a atras atenția lumii în 2021, când fostul ministru de externe, Simon Kofe, a susținut un discurs simbolic pentru Națiunile Unite, stând în apă până la genunchi, un gest care a ilustrat dureros lupta acestei națiuni cu criza climatică.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62475850
Un român care se dădea drept notar în Italia a obținut zeci de mii de euro. Individul a falsificat sute de documente

Un român s-a dat drept notar în Verona, Italia, și a autentificat documente cu ștampile și semnături false, înșelând sute de oameni. Individul a obținut astfel zeci de mii de euro.

62483913
Avioanele Boeing se întorc din China în SUA, în contextul războiului tarifelor

Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China s-a reîntors în SUA.

62532245
Efectul bizar al uriașului cutremur din Myanmar. Cum a ajuns tragedia să dezarmeze China, în plin război economic cu SUA

Uriașul cutremur de 7,7 din Myanmar ar fi perturbat aprovizionarea Chinei cu ”pământuri rare foarte importante”, după ce a afectat mai multe mine. Beijingul își vede astfel amenințat principalul atu din războiul economic cu SUA.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.