Presedintele Trump l-a demis pe directorul FBI, James Comey. ”Nu esti capabil sa conduci eficient"

×
Publicitate

Presedintele Trump l-a demis pe directorul FBI, James Comey

Presedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat in timpul noptii scrisoarea de demitere a directorului Biroului Federal de Investigatii (FBI), James Comey.

Demiterea acestuia a socat Washingtonul, iar democratii au acuzat ca eliminarea lui Comey are legatura cu investigatia condusa de FBI cu privire la legaturile dintre campania Trump si Rusia, relateaza BBC.

Insa, demiterea directorului agentiei a avut loc la doar cateva ore dupa ce FBI a recunoscut ca Comey a prezentat o serie de informatii eronate in Congres cu privire la e-mailurile clasificate descoperite pe dispozitivele lui Anthony Weiner, sotul vicepresedintei de campanie a lui Hillary Clinton.

Presedintele Trump l-a demis pe directorul FBI, James Comey,

Presedintele Trump a precizat in scrisoarea de demitere ca este de acord cu recomandarea Procurorului General, Jeff Sessions, care a sustinut ca ”nu este capabil sa conduci in mod eficient Biroul Federal de Investigatii”.
Sessions a explicat ca departamentul Justitiei este ”angajat sa respecte un nivel inalt de disciplina, integritate, precum si statul de drept”, mentionând ca exista nevoia ”unui nou inceput” la FBI.

Casa Alba a precizat ca va incepe imediat cautarea unui inlocuitor pentru James Comey, unul dintre putinii directori numiti de administratia Obama si pastrati in functie de Donald Trump.

Si James Comey a fost surprins de vestea demiterii sale, acesta se adresa agentiilor FBI din Los Angeles, atunci cand un membru al echipei sale l-a infomat printr-un bilet ca tocmai a fost eliberat din functie de catre administratia Trump.

Initial, acesta a crezut ca este vorba de o farsa si a inceput sa rada in fata agentiilor FBI din Los Angeles.
Comey a rezistat doar patru ani dintr-un mandat de zece ani la conducerea Biroului Federal de Investigatii.
Multi politicieni si-au exprimat surprinderea ca directorul agentiei ar trebui sa fie demis pentru modul in care a gestionat investigatia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton, avand in vedere ca Trump l-a laudat anterior pe Comey.

In ultimele zile ale campaniei electorale, Trump l-a catalogat pe Comey drept curajos pentru redeschiderea investigatiei cu privire la e-mailurile lui Clinton.
”Ceea ce a facut i-a restabilit reputatia”, a concluzionat atunci Trump.

Adjunctul Procurorului General, Rod Rosenstein, a declarat marti ca nu poate apara modul in care directorul FBI a gestionat investigatia cu privire la e-mailurile democratei Hillary Clinton.

Nu inteleg refuzul sau de a accepta judecata aproape universala ca a gresit. Aproape toata lumea accepta ca directorul a facut o serie de erori grave, vorbim de o problema care-i uneste pe oameni”, a precizat Rosenstein.

De asemenea, acesta a precizat ca James Comey a gresit atunci când l-a ”uzurpat” pe fostul Procuror General si a anuntat inchiderea investigatiei cu privire la e-mailuri, fara sa recomande inculparea democratei Hillary Clinton.

Rosenstein a explicat ca directorul agentiei si-a agravat eroarea initiala prin eliberarea ”neintemeiata” a unor ”informatii deragatorii” cu privire la Clinton.
Insa, democratii au sugerat ca Trump l-a demis pe Comey in incercarea de a influenta investigatia lansata de FBI cu privire la presupusele legaturi dintre reprezentantii campaniei sale si agentii Kremlinului.
Aceste acuzatii sunt investigate simultan si de comisiile de informatii din Senat si Camera Reprezentantilor.

Oare aceste investigatii se apropiau prea mult de casa pentru presedinte? Asta nu pare sa fie o coincidenta”, a declarat liderul senatorilor democrati, Chuck Schumer.
Presedintele Trump l-a criticat imediat pe Schumer, dar fara sa dea mai multe informatii despre demiterea directorului FBI.

”Plangaciosu' de Chuck Schumer a declarat recent ca nu mai am incredere in James Comey. Apoi actioneaza indignat. #curatamlastina”, a scris presedintele republican intr-un mesaj postat pe Twitter.

Democratii l-au criticat adeseori pe Comey pentru modul in care a condus investigatia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton, acuzand ca redeschiderea neintemeiata a investigatiei cu doar doua saptamani inainte de alegeri a costat-o pe aceasta lupta pentru Casa Alba.
James Comey a precizat saptamana trecuta ca ar fi ”gretos” ca cineva sa creada ca redeschiderea investigatiei pe 28 octombrie a influentat intr-un anumit mod rezultatele alegerilor prezidentiale din Statele Unite.

Insa, Clinton a declarat ca era in drum spre o victorie sigura inainte de publicarea scrisorii directorului FBI, care a redeschis investigatia cu privire la e-mailurile candidatei democrate dupa descoperirea unor noi dovezi pe dispozitivele detinute de Anthony Weiner.
Directorul FBI a sustinut in fata congresmenilor ca Huma Abedin a trimis sute de mii de e-mailuri clasificate ale prezidentiabilei democrate catre sotul ei, Anthony Weiner.

Insa, un reprezentant al agentiei a clarificat recent eroarea comisa de Comey, fiind vorba de 49.000 de e-mailuri trimise pentru printare lui Weiner, dintre care doar 12 e-mailuri contineau informatii clasificate si erau copii ale unor e-mailuri deja verificate de catre agentii FBI.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Key Alves ”rupe” internetul, la patru luni după ce a născut! Cum arată cea mai frumoasă voleibalistă din lume
Key Alves ”rupe” internetul, la patru luni după ce a născut! Cum arată cea mai frumoasă voleibalistă din lume
Citește și...
Iranul vine cu o ofertă surpriză pentru Washington. Ar putea debloca negocierile de pace

Iranul a prezentat Statelor Unite o nouă propunere menită să relanseze negocierile pentru a pune capăt războiului în mod durabil, a anunţat vineri presa iraniană de stat, pe fondul impasului privind deblocarea strategicei strâmtori Ormuz, relatează AFP.

Un băiat de 12 ani din Ucraina a dezactivat o dronă rusească FPV care zbura spre frații săi. „Ne pregăteam să explodeze”

Un băiat de 12 ani din Ucraina a reușit să dezactiveze o dronă FPV care se îndrepta spre frații săi mai mici, scrie publicația Suspilne Cernihiv, citată de Ukrinform.

O româncă din Viena ar fi atacat două persoane cu o foarfecă de unghii. Scenele violente au avut loc la metrou. Ce a urmat

Atac violent la metroul din Viena. Două persoane au fost rănite după o altercație izbucnită în plină zi. O femeie de 40 de ani ar fi folosit o foarfecă de unghii în timpul conflictului, provocând-le răni victimelor înainte de a fugi de la fața locului.

Recomandări
Parlamentarii PSD, AUR și PACE, deranjați de scrisoarea vicepremierului Oana Gheorghiu: „Un motiv în plus să votăm moţiunea”

Parlamentarii social-democraţi vor vota fără ezitare moţiunea de cenzură, fără excepţii, a anunţat vineri liderul deputaţilor PSD, Ştefan Ovidiu Popa, ca răspuns la scrisoarea transmisă de vicepremierul Oana Gheorghiu.

Premierul Ilie Bolojan a explicat ce se întâmplă dacă moțiunea de cenzură trece sau pică. Care sunt scenariile

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Suceava, că în cazul în care moțiunea de cenzură va fi adoptată, Guvernul va rămâne în funcție în regim de interimat până la instalarea unui nou Executiv.

Aproape 400 de oameni au fost arestaţi pentru participarea la demonstraţii de 1 Mai în Turcia | GALERIE FOTO & VIDEO

Circa 370 de oameni au fost arestaţi vineri pentru că au încercat să sărbătorească 1 Mai în Piaţa Taksim din Istanbul, un loc emblematic pentru mişcarea muncitorească turcă, unde guvernul islamist a interzis demonstraţiile de Ziua Muncii încă din 2013.