Politico: Anchetă parlamentară în cazul lui Olaf Scholz, în scandalul unei fraude de 30 de miliarde de euro

olaf scholz
Shutterstock

Opoziţia de centru-dreapta din Germania doreşte să crească presiunea asupra cancelarului Olaf Scholz prin lansarea unei anchete parlamentare privind presupusa sa legătură cu un scandal masiv de evaziune fiscală, relatează POLITICO.  

Cazul - care datează de mai bine de cinci ani, din perioada în care Olaf Scholz era încă primar al oraşului-stat Hamburg - este legat de aşa-numita afacere mai amplă "Cum Ex", în cadrul căreia statul german a fost fraudat cu peste 30 de miliarde de euro, deoarece unele bănci, companii sau persoane fizice au cerut autorităţilor rambursări de taxe pentru presupuse cheltuieli care de fapt nu au avut loc niciodată, potrivit News.

Scandalul a planat deja asupra campaniei electorale a politicianului social-democrat în 2021, dar a avut un impact redus în cele din urmă, deoarece potenţiala implicare a lui Scholz a rămas neclară.

Acum, scandalul se reîncălzeşte după ce au apărut noi detalii care pun sub semnul întrebării apărarea sa anterioară.

Parlamentul regional din Hamburg intenţionează să îl convoace pe Scholz în această primăvară - ar fi deja pentru a treia oară - în faţa unei comisii de anchetă care analizează scandalul. Iar acum, blocul de centru-dreapta CDU/CSU doreşte, de asemenea, să declanşeze o investigaţie la nivel naţional în Bundestag.

Citește și
kebap
Partidul cancelarului Olaf Scholz a cerut plafonarea preţului la kebap. Reacția guvernului federal al Germaniei
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

SPD, partidul lui Scholz: ”Aduc în discuție acuzații care au fost demult infirmate”

"Vom solicita o comisie parlamentară de anchetă în Bundestagul german privind afacerea fiscală Scholz-Warburg, în prima săptămână parlamentară după vacanţa de Paşte", a declarat marţi Mathias Middelberg, vicepreşedintele grupului parlamentar al CDU.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că, "din principiu", Berlinul nu comentează deciziile anunţate de membrii Bundestagului "din respect pentru acest organism constituţional", potrivit presei.

Katja Mast, şefa grupului social-democraţilor (SPD, partidul lui Scholz), a declarat că CDU/CSU urmăreşte mai degrabă interese tactice de partid. "Ei aduc în discuţie acuzaţii care au fost demult infirmate", a declarat ea, adăugând că toate întrebările au fost clarificate deja de comisia din Hamburg.

Grupul CDU/CSU are suficiente voturi în parlament pentru a putea înfiinţa o comisie de anchetă. Partidul de stânga Die Linke a declarat, de asemenea, că va susţine un astfel de demers.

Comisiile parlamentare de anchetă pot audia martori şi experţi şi pot solicita acces la documente. Deşi concluziile sunt rezumate într-un raport fără caracter obligatoriu, consecinţele politice, cum ar fi pentru viitoarele alegeri, ar putea fi semnificative.

Scholz s-a întâlnit de trei ori cu șefii unei bănci implicate în fraudă

Într-o scrisoare adresată grupului parlamentar CDU/CSU, văzută de POLITICO, liderii Friedrich Merz şi Alexander Dobrindt au declarat că acest caz ar trebui investigat din cauza importanţei sale "semnificative" pentru politica naţională germană.

Scholz a intrat în atenţia opiniei publice din cauza legăturilor sale cu o bancă din Hamburg implicată în schema de evaziune fiscală.

În perioada în care a fost primar, el s-a întâlnit în trei ocazii separate, în privat, cu unul dintre proprietarii băncii M.M. Warburg & Co., care era deja investigată la acea vreme de către autorităţile fiscale din Hamburg.

Oficialii plănuiau să recupereze 47 de milioane de euro, despre care credeau că sunt câştiguri ilicite obţinute de bancă prin fraudă.

Cu toate acestea, în cele din urmă, autoritatea financiară a lăsat să expire termenul de prescripţie pentru cererea de plată - iar ani mai târziu, după ce au apărut detalii despre întâlnirile lui Scholz cu bancherul, criticii au început să se întrebe dacă nu cumva social-democratul ar fi intervenit în favoarea băncii.

Olaf Scholz spune că nu își amintește ce a vorbit cu oficialii băncii acuzate

Deşi cancelarul a negat în mod constant că ar fi intervenit, el nu a dat nici un răspuns cu privire la ceea ce a discutat în timpul întâlnirilor private. Scholz a declarat de mai multe ori în ultimii doi ani şi jumătate că nu îşi aminteşte conţinutul discuţiilor.

Această apărare este acum pusă sub semnul întrebării, deoarece au apărut detalii despre o audiere anterioară a lui Scholz - rămasă mult timp confidenţială - de către o comisie a Bundestagului, în iulie 2020, în care acesta părea să îşi amintească cu uşurinţă detalii despre întâlnirile sale cu bancherul.

Criticii săi susţin că Scholz a început să spună că nu-şi aminteşte nimic despre întâlniri doar atunci când a devenit evident potenţialul lor politic şi penal.

"Această lacună cuprinzătoare de memorie a cancelarului, după ce iniţial şi-a amintit detalii concrete despre întâlnire, ridică o multitudine de întrebări care trebuie clarificate", se arată în scrisoarea CDU/CSU.

Scholz şi aliaţii săi au respins în repetate rânduri astfel de critici ca fiind motivate politic şi au subliniat că investigaţiile anterioare nu au constatat nicio abatere. Scholz a subliniat, de asemenea, că, în cele din urmă, banca a rambursat cele 47 de milioane de euro, deşi numai după ce i s-a ordonat acest lucru de către un tribunal.

Parchetul din Hamburg a declarat în martie că nu vede nicio suspiciune iniţială împotriva cancelarului în această afacere. Totuşi, acest lucru nu a descurajat opoziţia de a săpa mai adânc. "Cancelarul ar dori să vadă o linie trasă sub clarificarea acestei afaceri fiscale. Dar tocmai aceasta este sarcina parlamentului, de a controla guvernul, de a privi cu atenţie, mai ales cu atât de multe întrebări fără răspuns", a declarat deputatul CDU Matthias Hauer.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Germania avertizează China să nu trimită arme Rusiei, altfel vor fi ”consecințe”: ”Acest lucru nu ar trebui să se întâmple”
Germania avertizează China să nu trimită arme Rusiei, altfel vor fi ”consecințe”: ”Acest lucru nu ar trebui să se întâmple”

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că vor fi “consecinţe” în cazul în care China trimite arme în Rusia pentru războiul din Ucraina, dar este destul de optimist că Beijingul se va abţine de la a face acest lucru, relatează AP.

Partidul cancelarului Olaf Scholz a cerut plafonarea preţului la kebap. Reacția guvernului federal al Germaniei
Partidul cancelarului Olaf Scholz a cerut plafonarea preţului la kebap. Reacția guvernului federal al Germaniei

Totul până la kebap. Cam asta e atitudinea unor germani, supărați că acest produs s-a scumpit foarte mult în ultimele luni, mai ales în Berlin.

Olaf Scholz anunță că Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei: „Nici măcar nu se pune problema”
Olaf Scholz anunță că Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei: „Nici măcar nu se pune problema”

Germania nu va trimite avioane de luptă în Ucraina, a declarat cancelarul Olaf Scholz, în contextul în care Kievul solicită ca Occidentul să îi trimită şi mai mult armament pentru contracararea invaziei ruse.

Scholz le cere germanilor îngrijorați de trimiterea tancurilor în Ucraina să aibă încredere: Rusia nu poate ieși basma curată
Scholz le cere germanilor îngrijorați de trimiterea tancurilor în Ucraina să aibă încredere: Rusia nu poate ieși basma curată

Cancelarul Olaf Scholz i-a îndemnat sâmbătă pe cetăţenii germani să aibă încredere în decizia guvernului său de a furniza tancuri Leopard 2 Ucrainei, promiţând să aibă mereu în atenţie "securitatea" Germaniei, relatează EFE.

Cancelarul german Scholz condamnă atacul armat din centrul Parisului. „Un act îngrozitor”
Cancelarul german Scholz condamnă atacul armat din centrul Parisului. „Un act îngrozitor”

Cancelarul german Olaf Scholz a calificat atacul armat care a făcut vineri trei morţi şi trei răniţi în faţa unui centru cultural kurd din centrul Parisului drept „un act îngrozitor”.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. 
Batavul caută sprijinul Turciei
Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. Batavul caută sprijinul Turciei

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei în timpul întâlnirii de vineri cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul.