O femeie ucisă acum 50 de ani a fost în identificată cu ajutorul tehnologiei. Chinurile prin care a trecut înainte să moară

62363595

O femeie găsită moartă într-un râu din Ontario, Canada, în urmă cu 50 de ani, a fost identificată de polițiști cu ajutorul tehnologiei, potrivit CNN.

Jewell „Lalla” Langford, cunoscută sub denumirea „Doamna din râu”, a călătorit la Montréal în aprilie 1975, dar nu s-a întors niciodată acasă. Familia ei a dat-o atunci dispărută, a declarat poliția provincială din Ontario într-un comunicat de presă.

Rămășițele femeii au fost găsite pe 3 mai 1975, iar în martie 2022, rămășițele ei au fost repatriate în SUA, unde a fost ținută o slujbă de pomenire și înmormântare.

Langford a fost sugrumată cu un cablu TV, potrivit unei organizații nonprofit care folosește genealogia genetică de investigație și care a asistat poliția în acest caz. Mâinile și gleznele ei au fost legate cu cravate pentru bărbați, iar fața ei a fost înfășurată cu un prosop, mai spun reprezentanții organizației.

Criminaliștii au folosit tehnologii noi pentru aproximarea facială tridimensională în 2017, însă nu au reușit să o identifice. Nu au existat suspecți în acest caz până la finalul anului 2019, când Centrul de Științe Criminale din Toronto a obținut un nou profil ADN al lui Langford, care corespunde probelor colectate de la doi indivizi enumerați într-un arbore ADN genealogic, potrivit comunicatului.

După o investigație îndelungată de 47 de ani, oficialii au reușit să aresteze o persoană care locuiește la Hollywood, Florida. Rodney Nichols, în vârstă de 81 de ani, a fost acuzat penal de uciderea femeii la Curtea de Justiție din Ontario la finalul anului trecut.

„Mulțumită progreselor în știința genealogiei genetice și angajamentului colectiv al tuturor anchetatorilor implicați, am adus consolare familiilor și prietenilor victimei. Putem fi mulțumiți de rezultatele acestei investigații și că am reușit să returnăm rămășițele lui Jewell Langford celor dragi”, a declarat inspectorul detectiv Daniel Nadeau de la Filiala de Investigații Criminale a OPP.

Conform polițiștilor, Langford și Nichols se cunoșteau, dar nu au detaliat relația lor.

Langford „era un membru important al comunității de afaceri din Jackson, Tennessee”, care deținea un centru spa împreună cu fostul ei soț, potrivit comunicatului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62363589
Noi imagini din satelit arată forme neidentificate pe acoperișul unui reactor de la centrala nucleară Zaporojie

Două noi imagini din satelit arată forme albe neidentificate deasupra Reactorului 4 de la centrala nucleară Zaporojie.

62363586
Alertă la Palatul Buckingham. Un bărbat s-a legat cu cătușe de porți. Turiștii, îndemnați să se îndepărteze

Un bărbat s-a legat cu cătușe de porțile Palatul Buckingham, joi. Polițiștii se ocupă de acest caz.

62363539
Trei drone americane Reaper au fost "hărțuite" de avioanele rusești Suhoi, pe cerul Siriei

Forțele aeriene ale Statelor Unite au difuzat imagini cu avioane de luptă rusești, care interceptează drone americane, pe cerul Siriei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.