Momentul în care efectele pirotehnice au dat foc la clubul din Macedonia de Nord. 59 de oameni au murit. VIDEO

×
Publicitate

Cel puțin 59 de oameni au murit în incendiul catastrofal izbucnit în clubul care a luat foc sâmbătă noapte în Macedonia de Nord. 155 au fost răniți, iar 20 dintre ei sunt în stare gravă.

Clubul Pulse funcționa cu o autorizație falsă, obținută ilegal, prin dare de mită, spun anchetatorii.

Până acum, 20 de persoane au fost reținute. Printre ele, oficiali din Ministerul Economiei, de la Inspectoratul de Urgență, managerul clădirii și membri ai trupei.

Exact ca în tragedia de la Colectiv, imobilul în care se aflau 1.500 de tineri s-a aprins din cauza artificiilor folosite în timpul concertului susținut în acea seară, arată primele date.

Incendiul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică. În timp ce pe scenă cânta DNK - un popular duo hip hop - au fost aprinse două dispozitive pentru efecte pirotehnice. Scânteile au ajuns la tavanul fals, făcut din materiale puternic inflamabile, iar focul s-a răspândit rapid.

Citește și
Republica Moldova plătește pentru a ieși din Comunitatea Statelor Independente: ”Să fim cu inima împăcată”. Ce spune Putin
Republica Moldova plătește pentru a ieși din Comunitatea Statelor Independente: ”Să fim cu inima împăcată”. Ce spune Putin

club macedonia de nord

Haosul a pus imediat stăpânire pe clubul în care se aflau in jur de 1.500 de tineri. În imaginile care au împânzit rețelele de socializare se vede cum spectatorii încearcă să fugă din încăperea invadată de fum, în timp ce artiștii le cer să scape de acolo cât mai repede cu putință.

59 de morţi şi 155 de răniţi din cauza arsurilor, a inhalării de fum şi a faptului că au fost călcaţi în picioare în fuga spre singura ieşire a clădirii

În busculada creată, unii au căzut și au fost călcați în picioare.

Urmările sunt cumplite. Tineri - care aveau între 14 și 24 de ani - au pierit în această tragedie care amintește izbitor de dezastrul din clubul Colectiv, de la noi. 155 de răniți, cei mai mulți cu arsuri, dar și intoxicați cu fum, au fost duși, inițial, la spitalul din Kocani. Unii dintre ei au fost transferați la spitalele din capitala Skopje, apoi, în țările învecinate.

Printre victime s-au numărat persoane cu vârste de până la 16 ani, iar naţiunea va ţine şapte zile de doliu.

„Suntem cu toţii în stare de şoc, iar eu însămi sunt şocată: ca mamă, ca om, ca preşedinte”, a declarat preşedinta Macedoniei de Nord, Gordana Davkova Siljanovska, într-un discurs către naţiune duminică seara. „Încă nu pot să cred că teribila tragedie din Kocani este o realitate. Nu ştiu cu ce cuvinte să-mi exprim condoleanţele faţă de părinţii şi apropiaţii celor decedaţi”, a spus ea. „Niciun responsabil nu trebuie să scape de lege, de justiţie şi de pedeapsă! Să nu mai permitem nimănui să pună în pericol viaţa unor oameni nevinovaţi”.

Incendiul care a zguduit naţiunea de 2 milioane de locuitori - unde legăturile strânse de familie extinsă au făcut ca dezastrul să fie personal pentru mulţi - a fost cel mai recent dintr-un şir de incendii mortale în cluburi de noapte din întreaga lume, care include şi tragedia de la Colectiv.

Acuzaţii de luare de mită

Autorităţile au declarat că investighează acuzaţiile de luare de mită legate de clubul de noapte care era plin de tineri petrecăreţi şi la capacitate dublă.

Iar guvernul Macedoniei de Nord a ordonat efectuarea unei inspecţii de trei zile în toate cluburile de noapte şi cabaretele din ţară, începând de luni.

Ţara este în doliu, iar oamenii urmăresc scenele dureroase din oraşul cu 25 000 de locuitori, unde salvatorii au depus efurturi timp de ore întregi pentru îndepărta corpurile carbonizate din club.

Incendiul a provocat prăbuşirea parţială a acoperişului clădirii cu un singur nivel.

Părinţii îngrijoraţi s-au adunat în faţa spitalelor din Kocani şi din capitala Skopje, aflată la aproximativ 115 kilometri (72 de mile) vest, pentru a afla informaţii actualizate despre răniţi. Mulţi dintre cei mai grav răniţi au primit tratament în Grecia şi în alte ţări învecinate.

Aşteptând în faţa spitalului din Kocani, Dragi Stojanov a fost printre cei care au primit cumplita veste că fiul său Tomce, în vârstă de 21 de ani, a murit.

„A fost singurul meu copil. Nu mai am de ce să trăiesc... 150 de familii au fost devastate”, le-a spus el reporterilor. „Copii arşi de nerecunoscut. Sunt cadavre, doar cadavre în interiorul (clubului). ... Iar şefii (crimei organizate), doar îşi bagă bani în buzunare”.

Numărul morţilor ar putea creşte

Drapelele din întreaga ţară au fost coborâte în bernă, iar numărul morţilor ar putea creşte, 20 dintre răniţi fiind în stare critică, a declarat duminică ministrul sănătăţii Arben Taravari.

Deşi ancheta privind cauza incendiului este în curs de desfăşurare, înregistrările video au arătat scântei pirotehnice de pe scenă lovind tavanul Clubului Pulse şi aprinzând focul în timp ce o trupă cânta.

„Am încercat chiar să ieşim prin baie, doar pentru a găsi gratii (la ferestre)”, a declarat Marija Taseva, în vârstă de 19 ani, pentru The Associated Press. „Am reuşit cumva să ies. Am căzut pe scări şi au trecut peste mine, m-au călcat în picioare. ... Abia am rămas în viaţă şi abia puteam să respir”.

Ea a suferit o rană la faţă.

15 reținuți. Clubul nu avea autorizație

Ministrul de interne Panche Toshkovski a declarat că 15 persoane au fost reţinute pentru interogatoriu după ce o inspecţie preliminară a arătat că clubul funcţiona fără o licenţă corespunzătoare. El a declarat că numărul de persoane din club era cel puţin dublu faţă de capacitatea sa oficială de 250.

„Avem motive să bănuim că există mită şi corupţie în acest caz”, a declarat el.

Liderii din întreaga Europă, precum şi biroul Papei Francisc, au transmis condoleanţe.

„Am avut multe momente dificile şi provocări în viaţa mea, dar astăzi este de departe cea mai dificilă zi din viaţa mea”, a declarat prim-ministrul Hristijan Mickoski într-un discurs televizat. „Inima mi se frânge şi nu am puterea să vorbesc astăzi. Sunt frânt şi spiritul meu este frânt”.

Duminică târziu, locuitorii din Kocani au organizat o veghe la lumina lumânărilor în sprijinul familiilor îndoliate, aşteptând la cozi lungi pentru a aprinde lumânări.

Beti Delovska, un economist din Skopje, a declarat că Macedonia de Nord nu a trăit niciodată o asemenea tragedie, cu zeci de tineri dispăruţi în câteva minute. Şi a remarcat că mulţi tineri cu un viitor strălucit au părăsit deja ţara, în căutarea de oportunităţi în altă parte.

„(Macedonia de Nord) este pe patul de moarte”, a declarat Delovska, în vârstă de 64 de ani. „Nu mai avem instituţii credibile, sistemul de sănătate este complet desfiinţat, educaţia este precară, sistemul judiciar este partizan şi corupt până în măduva oaselor... Acum cred că numai Dumnezeu poate salva Macedonia de Nord”.

Articol recomandat de sport.ro
Ar fi revenirea anului în tenis: a slăbit, arată ca o puștoaică și a fost declarată eligibilă să joace
Ar fi revenirea anului în tenis: a slăbit, arată ca o puștoaică și a fost declarată eligibilă să joace
Citește și...
Republica Moldova plătește pentru a ieși din Comunitatea Statelor Independente: ”Să fim cu inima împăcată”. Ce spune Putin
Republica Moldova plătește pentru a ieși din Comunitatea Statelor Independente: ”Să fim cu inima împăcată”. Ce spune Putin

Republica Moldova are de gând să plătească 100.000 de euro, reprezentând cotizații restante, pentru a se retrage definitiv din Comunitatea Statelor Independente. Anterior, Putin spunea că Moldova nu avea un rol semnificativ în CSI. 

Proteste violente în Albania. Manifestanții au aruncat cu cocktailuri Molotov, poliția a intervenit cu tunuri cu apă
Proteste violente în Albania. Manifestanții au aruncat cu cocktailuri Molotov, poliția a intervenit cu tunuri cu apă

Protestatari antiguvernamentali s-au ciocnit cu poliţia în capitala Albaniei, Tirana, marţi seara, în timp ce mii de persoane s-au adunat pentru a cere demisia vicepremierului Belinda Balluku, acuzată de presupuse fapte de corupţie, relatează Reuters.

Donald Trump amenință că va trimite încă un portavion și „întăriri militare” în Orientul Mijlociu
Donald Trump amenință că va trimite încă un portavion și „întăriri militare” în Orientul Mijlociu

Președintele american Donald Trump anunță că va trimite un portavion suplimentar și întăriri militare în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor cu Iranul.

Recomandări
Emmanuel Macron avertizează că administrația Trump este anti-europeană și vizează dezintegrarea Uniunii Europene
Emmanuel Macron avertizează că administrația Trump este anti-europeană și vizează dezintegrarea Uniunii Europene

Administrația Trump este anti-europeană și urmărește dezintegrarea Uniunii Europene, avertizează președintele francez.

După valul de ger, vin temperaturile de primăvară. Europa s-a confruntat cu cea mai rece ianuarie din ultimii 15 ani
După valul de ger, vin temperaturile de primăvară. Europa s-a confruntat cu cea mai rece ianuarie din ultimii 15 ani

Până când se mai încălzește, ne așteaptă încă o dimineață friguroasă. De altfel Europa s-a confruntat cu cea mai rece luna ianuarie din ultimii 15 ani, din cauza unui curent polar care a permis înghețului să ajungă la noi. 

Victorie a actorilor. Ministerul Culturii renunță, deocamdată, la controversatul proiect al ”pontărilor obligatorii"
Victorie a actorilor. Ministerul Culturii renunță, deocamdată, la controversatul proiect al ”pontărilor obligatorii"

Ministerul Culturii a anunțat, marți, că renunță temporar la proiectul referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidenţa timpului de muncă, proiect criticat deja de actori într-o acțiune de protest.