Magazinele IKEA din Danemarca ar putea fi transformate în adăposturi de urgenţă sau spitale temporare în cazul unor pene majore de electricitate, inundaţii ori atacuri asupra infrastructurii critice, în cadrul unei iniţiative prin care autorităţile europene încearcă să implice companiile private în gestionarea crizelor, transmit Reuters și News.ro.

Spaţiile comerciale ale retailerului suedez ar putea găzdui persoane evacuate, restaurantele ar putea furniza hrană, iar generatoarele electrice ar permite funcţionarea clădirilor în cazul întreruperii alimentării cu energie. Paturile suplimentare ar putea fi asamblate rapid din produsele depozitate în magazine.

„Vrem să fim un vecin bun. Vrem să fim compania care poate sprijini societatea în cazul unei crize”, a declarat Torben Mortensen, responsabil pentru securitate la IKEA în Danemarca.

Iniţiativa reflectă schimbarea abordării europene privind securitatea, guvernele încercând să mobilizeze nu doar armata şi serviciile de intervenţie, ci şi resursele sectorului privat pentru menţinerea funcţionării societăţii în situaţii de urgenţă.

Pregătirile s-au intensificat pe fondul incidentelor de sabotaj suspectat, atacurilor cibernetice şi altor ameninţări hibride pe care oficialii europeni le-au asociat activităţilor Rusiei.

Serviciile daneze de informaţii au avertizat că Moscova ar putea intensifica în lunile următoare operaţiunile hibride împotriva statelor NATO şi a altor ţări occidentale. Rusia respinge acuzaţiile.

Un magazin IKEA a devenit adăpost pentru 600 de persoane la inundațiile devastatoare din Spania

Uniunea Europeană încurajează cooperarea dintre autorităţi şi companii prin Strategia Uniunii pentru Pregătire, lansată în martie 2025, care urmăreşte consolidarea capacităţii statelor membre de a răspunde unor crize majore.

IKEA face parte din Coaliţia Companiilor pentru Pregătirea în Situaţii de Criză din Danemarca, o reţea care inventariază resursele pe care firmele private le pot pune la dispoziţia autorităţilor, de la paturi, alimente şi vehicule până la personal specializat.

„IKEA este un exemplu foarte bun, pentru că nimeni nu s-ar gândi în mod natural să includă compania pe o listă a resurselor pentru situaţii de criză. Un magazin IKEA dispune de spaţiu, produse, facilităţi pentru prepararea hranei şi generatoare”, a declarat Maja Broloes, directoarea generală a reţelei.

Conceptul a fost deja aplicat în practică. În octombrie 2024, în timpul inundaţiilor devastatoare din Valencia, Spania, IKEA a transformat unul dintre magazinele sale într-un adăpost pentru peste 600 de persoane.

Compania a precizat că nu dispune de un program global unic de pregătire pentru situaţii de urgenţă, asemenea iniţiative fiind organizate separat la nivelul fiecărei ţări.

Şi alte companii daneze îşi adaptează infrastructura pentru situaţii de criză. Salling Group, cel mai mare operator de supermarketuri din Danemarca, pregăteşte o reţea de 51 de magazine capabile să funcţioneze până la 48 de ore fără electricitate sau conexiune la internet.

Ce măsuri similare se iau în alte țări din Europa

Măsuri similare sunt adoptate şi în alte state europene. În Estonia, legislaţia obligă 300 de companii să asigure continuitatea serviciilor critice în situaţii de criză. Finlanda dispune de o reţea de autorităţi, organizaţii neguvernamentale şi companii responsabile pentru securitatea aprovizionării, iar în Polonia anumite firme sunt obligate prin lege să pună la dispoziţia forţelor armate vehicule, utilaje şi proprietăţi în caz de necesitate.

Reţeaua daneză reuneşte peste 200 de companii, cu mai mult de 300.000 de angajaţi, din sectoare precum comerţul, construcţiile şi telecomunicaţiile.

„Dacă apare o criză, autorităţile vor avea un singur punct de contact, iar noi vom identifica firmele care pot oferi ajutor”, a explicat Broloes.

Potrivit acesteia, autorităţile pregătesc şi un mecanism de compensare financiară susţinut de stat, prin care companiile participante ar urma să fie despăgubite în funcţie de resursele furnizate şi de circumstanţele fiecărei intervenţii.

Coaliţia, bazată pe participarea voluntară a companiilor, a luat deja parte la exerciţii de pregătire organizate împreună cu autorităţile, dar nu a fost încă mobilizată într-o situaţie reală de urgenţă de amploare.

Un incident din decembrie 2021 a demonstrat însă cum ar putea funcţiona un magazin IKEA ca adăpost temporar. O furtună de zăpadă a blocat peste noapte şase clienţi şi aproximativ 24 de angajaţi într-un magazin din Aalborg, aceştia fiind nevoiţi să doarmă în paturile expuse.

În dimineaţa următoare, angajaţii au schimbat lenjeria, iar magazinul şi-a reluat activitatea obişnuită.