Incendiile din Los Angeles. Rolul pudrei roz pulverizate de avioanele care luptă cu flăcările. Conţine 80% apă

62511539

Maşinile, copacii, mese de grădină sau garduri sunt complet acoperite de praf roz în Los Angeles, devastat de incendii uriaşe. Avioanele pulverizează sute de litri de apă și o pulbere roz surprinzătoare, formând dâre impresionante pe cer.

Pudra roz este un „retardant”, o substanţă ignifugă care conţine fosfat de amoniu, o sare ignifugă care protejează plantele de incendii prin creşterea temperaturii de combustie de la 300°C la 700°C, notează Natura Sciences, citat de News. În același timp, pudra conţine 80% apă şi oxid de fier, ceea ce îi conferă culoarea roz.

Culoarea roz nu are doar un scop estetic, ci ea ajută echipajele să ştie ce zone au fost deja protejate.

Avioanele DC-10, concepute special pentru combaterea incendiilor, au fost furnizate de flota companiei americane „10 tanker air carrier”. Acestea pot transporta mai mult de 35.000 de litri de apă sau retardant.

Deşi vântul a scăzut în intensitate vineri, este de aşteptat să se intensifice din nou foarte puternic duminică, fiind prognozate rafale de 100 km/h în unele zone.

Trump critică din nou „incompetenţa” liderilor

Donald Trump a lansat duminică un nou atac asupra conducătorilor din statul California, în timp ce pompierii luptă împotriva incendiilor care devastează Los Angeles, relatează AFP.

„Incendiile fac ravagii în Los Angeles. Politicienii incompetenţi nu au nicio idee despre cum să le stingă", a afirmat preşedintele ales al SUA într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social.

„Este una dintre cele mai grave catastrofe din istoria ţării noastre. Nu reuşesc să stingă incendiile. Care este problema lor? Moartea este peste tot", şi-a exprimat indignarea Donald Trump.

Incendiile multiple care fac ravagii în Los Angeles de cinci zile au provocat cel puţin 16 morţi şi s-au extins sâmbătă către zone care până acum fuseseră cruţate, informează duminică AFP.

Asediată de flăcări încă de marţi, metropola americană continuă să îşi numere victimele, cel mai recent bilanţ, de 11 morţi, crescând sâmbătă seara.

„Este pur şi simplu bulversant", a mărturisit pentru AFP Dara Danton, o locuitoare a cartierului de lux Pacific Palisades, primul cuprins de flăcări marţi.

Focurile se extind către zonele dens populate

În pofida eforturilor depuse de mii de pompieri, "Palisades Fire" s-a extins sâmbătă spre nord-vestul Los Angeles-ului şi ameninţă în prezent valea dens populată San Fernando, dar şi Muzeul Getty, cu operele sale de artă inestimabile.

Pompierii s-au bucurat de o acalmie a vânturilor în ultimele trei zile, însă rafalele ar urma să se intensifice din nou în acest weekend.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ungaria caută alianţe regionale pentru a face faţă sancţiunilor SUA asupra petrolului rusesc

Ungaria vrea să poarte discuții cu aliații regionali pentru a contracara impactul creşterii preţului petrolului în urma noilor sancţiuni ale SUA împotriva sectoarelor petrolier şi gazier ale Rusiei, a declarat duminică ministrul de Externe ungar.

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în Mexic. Serviciile de urgenţă anunță "că nu există noi evoluţii"

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a lovit o regiune din sud-vestul Mexicului duminică, a indicat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), fără a raporta victime sau pagube imediate, informează AFP.

Proteste uriașe în Germania împotriva extremiștilor. Alice Weisel, candidata AfD la funcția de cancelar

Proteste de amploare în mai multe orașe germane față de congresul partidului de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania. AfD a nominalizat-o, sâmbătă, pe Alice Weisel drept candidată la funcția de cancelar al Germaniei.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.