Elon Musk ar fi făcut „salutul nazist” la discursul de la învestirea lui Donald Trump. ”Așa se simte victoria”

×
Publicitate

Imediat după ceremonia de învestire și depunerea jurămintelor, în Washington D.C. au avut loc diverse evenimente dedicate fanilor republicani.  

La cel organizat la Capitol One Arena, noul președinte s-a întâlnit cu peste 20.000 de votanți. În timpul evenimentului a urcat pe scenă și Elon Musk. Miliardarul a surprins o lume întreagă cu un gest ce pare a fi salutul nazist.

Evenimentul de la Capital One Arena s-a deschis cu o paradă, urmată de mai multe discursuri, între care și cel al lui Elon Musk. Miliardarul a oferit prilejul unor noi controverse.

Elon Musk: ”Așa se simte victoria. Da! Și aceasta nu a fost o victorie oarecare. Aceasta a fost o răspântie a drumului civilizației umane. Bine! Mulțumesc!”.

Mai multe publicații au remarcat felul în care miliardarul a ales să-și salute publicul, printr-un gest care seamănă izbitor cu salutul nazist.

Elon Musk: ”Vă puteți imagina cât de minunat va fi ca astronauții americani să pună steagul pe o altă planetă pentru prima dată?”.

Au fost prezenți la eveniment și membri de familie ai israelienilor luați ostatici de Hamas.

Trump a confundat criza ostaticilor israelieni cu războiul din Ucraina

Donald Trump: ”Mulți dintre voi mi-ați spus că fiul vostru nu mai este, dar m-ați rugat să-i aduc înapoi acasă trupul neînsuflețit. Așa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată! Trei ani. E ridicol. Nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”.

Trump le-a vorbit apoi susținătorilor din nou despre planurile sale, inclusiv despre retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice. De asemenea, a anunțat o serie de măsuri menite să reducă cheltuielile bugetare, printre care înghețarea angajărilor la stat. Și a vorbit încă o dată despre cei trimiși după gratii, în urma asaltului asupra Capitoliului de acum 4 ani, pe care ii numeste „ostatici”.

Donald Trump: ”Vom merge în Biroul Oval și vom semna pentru eliberarea ostaticilor care, în cea mai mare parte, nu au făcut absolut nimic rău”.

Apoi, în uralele susținătorilor săi, Trump a început să semneze o parte dintre cele peste 100 de decrete promise.

În tot acest timp, afară, alți oameni se bucurau pe un frig năprasnic de învestitura noului președinte.

Femeie: ”Sunt atât de emoționată, eu cred că președintele Donald J. Trump va face America măreață din nou, cred în el din prima zi. Sunt atât de fericită că este președintele Statelor Unite și am credința că lucruri minunate se vor întâmpla în următorii 4 ani”.

Bărbat: ”Numărul unu, cred că problema numărul unu în țara noastră este imigrația. Trebuie să oprim imigrația, să întărim frontierele cât mai curând posibil”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62513473
Donald Trump se declară pacifist, dar anunță că SUA își vor extinde teritoriile. După care vor cuceri și planeta Marte
„Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou” - a declarat noul președinte Donald Trump, în discursul susținut imediat după depunerea jurământului, cu trimitere către atentatul din care a scăpat cu viață.
62513548
Donald Trump vrea să revoluționeze politica mondială, inclusiv prin inițiative scandaloase
A fost o zi a învestirii extrem de solicitantă, care a început devreme și s-a terminat târziu în noapte, cu balurile inaugurale.
62510249
În timp ce Trump depunea jurământul, Macron avertiza Europa că nu se poate baza doar pe armele SUA
Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat luni că miliardele de euro din banii contribuabililor cheltuiţi pentru bugetele militare ale Europei nu ar trebui să fie folosite pentru a cumpăra doar arme americane.