Randamentele obligațiunilor franceze au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani, iar diferența față de dobânzile titlurilor germane s-a apropiat de nivelurile din timpul crizei datoriilor suverane din zona euro. Economiștii avertizează că problemele Franței ar putea depăși granițele țării și ar putea pune presiune pe moneda unică, într-un moment în care investitorii caută siguranță pe piețele financiare, arată analizele WSJ.
Simultan, investitorii vând obligațiuni franceze și cumpără titluri de stat germane, considerate un activ de refugiu. Mișcarea reflectă temerile privind capacitatea Parisului de a-și stabiliza finanțele publice, dar și riscul ca tensiunile să se transmită către alte economii europene, notează și Reuters.
Concluziile publicațiilor sunt susținute și de Paul Krugman, câștigător al premiului Nobel, care a declarat că Franța se află pe „o traiectorie nesustenabilă din punct de vedere fiscal”, confruntându-se cu o creștere a dobânzilor la datoria publică, în timp ce deficitele bugetare ridicate agravează raportul deja mare dintre datoria publică și PIB. O problemă esențială este incapacitatea țării de a aborda problema vârstei relativ scăzute de pensionare, în condițiile îmbătrânirii populației, a argumentat acesta.
Datoria Franței a ajuns la 119% din PIB. Dobânzile, tot mai costisitoare pentru buget
La sfârșitul celui de-al doilea trimestru din 2026, datoria publică a Franței a ajuns la 3.595,5 miliarde de euro, echivalentul a 119% din PIB, potrivit Institutului Național de Statistică și Studii Economice din Franța (INSEE). În primul trimestru, indicatorul se situa la 117,5% din PIB.
În paralel, costurile de finanțare ale statului francez au crescut semnificativ. Pe 22 octombrie, randamentul obligațiunilor franceze pe 10 ani a ajuns la 5,06%, după ce a atins temporar 5,1415%, cel mai ridicat nivel din iulie 2002, potrivit Reuters. Spre comparație, România, stat în afara zonei euro, are dobânzi de 7,2% la obligațiunile pe 10 ani.
Creșterea dobânzilor nu afectează imediat întreaga datorie publică, deoarece o mare parte a împrumuturilor existente a fost contractată la rate mai mici. Presiunea se acumulează însă pe măsură ce obligațiunile ajung la scadență și sunt refinanțate la costuri mai ridicate.
Comisia Europeană estimează că plățile de dobânzi ale guvernului francez vor ajunge la 2,6% din PIB în 2026 și la 2,8% în 2027, în condițiile în care datoria publică este proiectată să depășească 120% din PIB anul viitor. Astfel, o parte tot mai mare din resursele bugetare este absorbită de plata dobânzilor, în loc să poată fi utilizată pentru alte cheltuieli publice. În același timp, deficitul bugetar ridicat obligă statul să continue să se împrumute, ceea ce alimentează acumularea datoriei.
Într-o analiză publicată în The Wall Street Journal, Franța este descrisă drept una dintre economiile cele mai afectate de creșterea randamentelor la nivel mondial. Problemele sale nu sunt fundamental diferite de cele ale altor state îndatorate, dar amploarea lor este mai mare, iar spațiul de manevră al guvernului este limitat. În plus, nici politicienii nu dau semne că ar vrea să ia măsuri mai dure pentru stabilizarea situației.
Publicația identifică trei vulnerabilități majore: nivelul ridicat al datoriei, dificultatea de a crește în continuare veniturile fiscale fără a afecta activitatea economică și lipsa unui consens politic pentru majorarea taxelor sau reducerea cheltuielilor. Potrivit argumentului prezentat de publicație, Franța are nevoie de o ajustare bugetară consistentă, însă măsurile necesare sunt dificil de adoptat într-un climat politic fragmentat.
Germania, reperul care arată cât de mult se tem investitorii de Franța
Un indicator urmărit îndeaproape de piețe este diferența dintre randamentele obligațiunilor franceze și cele germane, cunoscută drept spread.
Germania reprezintă un reper important pentru costurile de finanțare din zona euro, datorită rolului său economic și percepției investitorilor asupra titlurilor sale de stat ca active de refugiu. Atunci când randamentele obligațiunilor franceze cresc mai mult decât cele germane, diferența poate reflecta o primă de risc suplimentară cerută de investitori pentru a finanța Franța.
Pe 22 octombrie, spreadul dintre obligațiunile franceze și cele germane pe 10 ani a ajuns la aproximativ 177,7 puncte de bază, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2011, în timpul crizei datoriilor suverane din zona euro, potrivit Reuters.
Evoluția arată că investitorii cer o compensație tot mai mare pentru riscul asociat datoriei franceze. În același timp, scăderea randamentelor germane indică o orientare către active considerate mai sigure.
Tensiunile nu se limitează însă la Franța. Reuters a relatat că spreadul obligațiunilor italiene față de cele germane a urcat și el puternic, ajungând în apropierea pragului de 130 de puncte de bază în timpul episodului de volatilitate de la începutul lunii octombrie.
„Vânzările de obligațiuni provoacă mișcări mai ample pentru orice este perceput, într-un fel sau altul, ca fiind mai vulnerabil”, a declarat Kit Juckes, strateg-șef pentru piața valutară al Société Générale, citat de Reuters. Acesta a explicat că presiunile asupra pieței obligațiunilor au fost însoțite de o depreciere a euro.
Analiștii de la Bank of America au estimat că fiecare creștere cu 10 puncte de bază a spreadului francez față de cel german ar putea fi asociată cu o scădere de 0,4% a cursului euro-dolar. Impactul nu este însă constant și poate varia semnificativ în funcție de condițiile de pe piețe.
Paul Krugman: Franța se află pe o traiectorie fiscală nesustenabilă
Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, avertizează că Franța se află pe o traiectorie fiscală nesustenabilă, caracterizată de o datorie publică ridicată și deficite bugetare persistente.
Într-o analiză publicată pe 8 octombrie, economistul a explicat că îmbătrânirea populației și costurile sistemului de pensii vor amplifica presiunile asupra finanțelor publice, în condițiile în care autoritățile nu reușesc să ajungă la un acord privind reformarea sistemului de pensionare.
Krugman consideră că apartenența Franței la zona euro complică situația, deoarece pierderea încrederii investitorilor s-ar putea transforma într-o criză a datoriei suverane. Într-un asemenea scenariu, investitorii ar putea evita obligațiunile franceze, ceea ce ar duce la creșterea dobânzilor și ar alimenta temerile privind capacitatea statului de a-și onora obligațiile financiare.
„Franța ar putea să fi trecut linia dintre a fi prea mare pentru a eșua și a fi prea mare pentru a fi salvată”, a avertizat economistul, referindu-se la dificultatea unei eventuale intervenții europene de amploare.
Krugman a amintit de criza datoriilor suverane din 2009-2012, când Grecia, Portugalia, Spania și Italia s-au confruntat cu presiuni severe pe piețele financiare. În acea perioadă, Banca Centrală Europeană a intervenit pentru a limita riscul destrămării zonei euro, în timp ce mai multe state au fost nevoite să adopte măsuri de austeritate.
Potrivit economistului, o eventuală salvare financiară a Franței ar fi extrem de costisitoare și ar putea provoca diviziuni politice în Europa, mai ales dacă Parisul nu ar demonstra că este dispus să își consolideze finanțele publice.
Ce efecte ar putea avea o criză franceză asupra Europei
Importanța economiei franceze face ca o eventuală criză a datoriei suverane să fie diferită de cele care au afectat state mai mici din zona euro. Franța este una dintre cele mai mari economii ale Uniunii Europene, iar obligațiunile sale au un rol important în piețele financiare și în portofoliile instituțiilor financiare.
Un prim risc este extinderea presiunilor asupra costurilor de finanțare ale altor state. Dacă investitorii ar începe să considere că problemele Franței reflectă vulnerabilități mai largi ale zonei euro, ar putea solicita dobânzi mai mari și pentru obligațiunile altor țări, în special pentru cele cu datorii ridicate sau cu perspective bugetare slabe.
Un al doilea canal este sistemul bancar. O depreciere puternică a obligațiunilor suverane deținute de bănci ar putea afecta bilanțurile acestora și ar putea îngreuna accesul la finanțare. În cazul unei crize prelungite, efectele s-ar putea transmite către companii și populație prin credite mai scumpe și condiții de finanțare mai restrictive.
Totuși, creșterea spreadurilor nu înseamnă automat că o criză generalizată este iminentă. Efectele ar depinde de amploarea pierderii de încredere, de reacția piețelor și de capacitatea instituțiilor europene de a limita propagarea tensiunilor.
Poate interveni BCE pentru a opri o eventuală criză a datoriilor suverane
Fostul președinte al Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet consideră că responsabilitatea principală revine guvernului și Parlamentului francez.
„Mingea este în terenul guvernului și al Parlamentului francez, iar aceștia au mult de muncă”, a declarat Trichet pentru CNBC, adăugând că instituțiile europene dispun de instrumente care s-au dovedit eficiente în trecut pentru a limita destabilizarea piețelor.
Printre acestea se numără Mecanismul European de Stabilitate (MES), care poate acorda asistență financiară statelor din zona euro în anumite condiții, și Instrumentul de protecție a transmisiei (TPI) al BCE, creat în 2022 pentru a contracara dinamica dezordonată a piețelor care ar putea afecta transmiterea politicii monetare.
Existența acestor instrumente nu garantează însă o intervenție automată. Utilizarea lor depinde de circumstanțele concrete și de condițiile instituționale aplicabile, iar o eventuală operațiune de sprijin pentru Franța ar ridica întrebări economice și politice importante.
Deocamdată, problema centrală rămâne capacitatea Franței de a stabiliza deficitul și de a convinge investitorii că datoria publică poate fi menținută pe o traiectorie sustenabilă. Evoluția randamentelor obligațiunilor și a spreadului față de Germania va rămâne unul dintre principalele semnale urmărite de piețe pentru a evalua dacă tensiunile se limitează la Franța sau încep să amenințe stabilitatea financiară a întregii zone euro.
.webp)
