Starea de alertă a fost instituită în scopul prevenirii perturbării funcţionării sectorului energetic, al protejării funcţiilor vitale ale statului şi al asigurării securităţii aprovizionării cu resurse energetice.
Guvernul de la Chişinău: „Este o criză globală”
"Astăzi e o şedinţă puţin mai diferită. Vreau să propun să suplimentăm agenda de azi cu un punct despre declararea stării de alertă în sectorul energetic. Cu siguranţă, de sâmbătă, de la primele ore ale dimineţii, am început cu atenţie să urmărim ce se întâmplă în Golf (...). E o criză globală, care afectează toată lumea, ne afectează şi pe noi. Incertitudinea este foarte mare, trebuie să ne gândim la o escaladare eventuală în continuare", a declarat premierul Alexandru Munteanu, în debutul şedinţei de guvern.
"Nu este prima criză prin care trecem noi ca ţară şi am sentimentul că nu este ultima criză. Orice criză trebuie să o abordăm cu profesionalism, seriozitate, luciditate şi cu capetele lucide şi reci", a spus prim-ministrul moldovean, îndemnând miniştrii să nu semene panică prin declaraţiile pe care le fac şi să evite tot felul de speculaţii.
Impactul conflictului asupra pieţelor energetice
Conflictul armat din Iran are un impact direct asupra pieţelor energetice internaţionale, influenţând preţurile la petrol şi gazele naturale. Potrivit estimărilor, prin Golful Persic, în special prin strâmtoarea Ormuz, tranzitează aproximativ 20% din livrările mondiale de petrol şi circa 22% din cele de gaze naturale. Blocarea temporară a circulaţiei navelor în zonă a generat un deficit pe termen scurt şi a dus la creşterea cotaţiilor pe bursele internaţionale.
Potrivit estimărilor experţilor internaţionali, situaţia din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact semnificativ asupra perspectivelor economice mondiale.
Autorităţile monitorizează evoluţiile din Orientul Mijlociu
Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova activează în regim permanent şi continuă monitorizarea atentă a evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu. Până la această oră, nu există victime sau persoane rănite în rândul cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în statele monitorizate.
"Orientul Mijlociu rămâne o zonă volatilă, cetăţenii sunt îndemnaţi să evite deplasările", se afirmă într-un comunicat al MAE moldovean.