El dezvăluie că, în general şi la modul „formal”, premierul Ilie Bolojan are „ultimul cuvânt de spus” în ceea ce priveşte deciziile care se iau.

”Amânările, pe mine, personal, mă deranjează cel mai mult amânările. Când avem stabilită ultima discuţie, mie mi-ar plăcea să avem, dacă stabilim dimineaţă, o să avem încă o şedinţă, să spunem, diseară avem următoarea şedinţă, nu peste trei zile. Diseară, ok, pauză de trei ore pentru toată lumea, revenim la masă şi seara luăm decizia. E mai greu. Este o coaliţie care e un pic atipică şi deciziile se iau după foarte multe amânări, ceea ce nu este un lucru bun. (...) nu-mi plac amânările, nu-mi plac declaraţiile contondente, dar acum asta este situaţia, aşa arată Coaliţia în momentul de faţă”, a afirmat Tanczos Barna, marţi seară, la TVR Info.

Întrebat cine dă tonul deciziilor majore în acest moment în coaliţia aflată la guvernare, vicepremierul din partea UDMR a răspuns: ”N-aş putea să spun...”.

”Ok, formal, premierul este cel care are ultimul cuvânt de spus şi este şi normal, este un pic ca în armată, cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea când sunt foarte multe păreri, e pro şi contra. La un moment dat trebuie tăiat nodul gordian şi spus: «aşa facem, eu sunt premierul, mi le asum, mergem înainte»”, a adăugat Tanczos.

Citește și
Bolojan, despre comportamentul bizar al PSD: În şedinţe lucrurile merg normal, după care mesajele diferă de realitate
Bolojan, despre comportamentul bizar al PSD: În şedinţe lucrurile merg normal, după care mesajele diferă de realitate

El a spus că discuţiile sunt, uneori, inevitabile, în coaliţia de guvernare, dar a subliniat că ”de fiecare dată, chiar dacă au fost declaraţii câteodată mai dure, a doua zi coaliţia s-a reunit”.

”Ne-am aşezat la masă, am băut un pahar cu apă şi am reluat discuţiile. Şi aşa e şi normal”, a adăugat Tanczos Barna.