Moment istoric. Canada va plăti despăgubiri în valoare de 2,8 miliarde de dolari indigenilor pentru abuzurile comise

62318900
StirilePROTV

Guvernul canadian a anunţat în weekend un acord cu 325 de comunităţi indigene, în vederea unor despăgubiri în sumă de 2,1 miliarde de dolari pentru abuzuri la care acestea au fost supuse la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în anii '90, relatează AFP.

”Canada se angajează să repare prejudiciile colective cauzate de sistemul orfelinatelor şi pierderea limbii, culturii şi patrimoniului”, a anunţat într-un comunicat, sâmbătă, Ministerul Relaţiilor Coroanei cu Indigenii, scrie News.ro. 

Timp de un secol, aproape 150.000 de copii indigeni au fost înrolaţi cu forţa în 130 de orfelinate, majoritatea gestionate de către Biserica Catolică, în întreaga ţară, unde au fost separaţi de familiile, limba şi cultura lor. Mii dintre ei nu s-au mai întors din aceste orfelinate.

Această sumă-record anunţată sâmbătă vizează să despăgubească aceste 325 de comunităţi din vestul Canadei, cu scopul de a ”revitaliza educaţia, cultura şi limba indigenă, în vederea sprijinirii supravieţuitorilor în procesul de vindecare şi reconectare la moştenirea lor”, subliniază Guvernul.

Acest sumbru trecut colonial a reapărut în ultimii doi ani, odată cu descoperirea mormintelor unor copii în apropierea acestor instituţii în care erau înrolaţi cu forţa copii indigeni.

Peste 1.300 de morminte au fost descoperite, cele mai recente în urmă aproape două săptămâni.

”Canadei i-a luat prea mult timp pentru a-şi asuma istoria, a-şi asuma genocidul pe care l-a comis şi să recunoască răul colectiv cauzat naţiunilor noastre de sistemul pensionatelor”, acuză un fost şef al naţiunii shishalh, Garry Feschuk, unul dintre iniţiatorii acestui recurs colectiv.

”Această rezolvare este un prim pas în direcţia cea bună”, consideră el.

”Toţi supravieţuitorii merirtă dreptate şi indemnizaţii”, recunoaşte ministrul federal al relaţiilor Coroanei cu Indigenii, Marc Miller.

Modalităţile plăţii acestor 2,8 miliarde de dolari canadieni urmează să fie stabilite de către Curtea Federală, la 27 februarie.

O Comisie naţională de anchetă a catalogat acest sistem al pensionatelor, în 2015, drept un ”genocid cultural”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62285204
O femeie a mers la medic să afle de ce s-a îngrășat 25 de kilograme în 10 luni. Diagnosticul șocant pe care l-a primit

O femeie a mers la medic pentru că se îngrășase 25 de kilograme în 10 luni, îi crescuse burta și avea dureri mari de stomac. Simptomele ar fi indicat în mod normal o sarcină, dar pacienta avea 62 de ani.  

62273783
Premierul Viktor Orban: Ungaria nu se va lăsa târâtă în conflictul armat din Ucraina

Potrivit agenției de presă TASS, care este controlată de puterea de la Kremlin, Ungaria nu se va lăsa prinsă în conflictul armat din Ucraina - ar fi declarat duminică premierul ungar Viktor Orban.

62318889
Orașul unde 435 de oameni au câștigăt la loterie. Cum au cheltuit banii norocoșii

Rhymney, un orășel din South Wales Valleys, s-a transformat în luna mai a anului trecut, când 435 de persoane au câstigat la Premiul Loteriei Codurilor Poștale.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.