Armata israeliană s-a retras din spitalul Al-Shifa din Gaza. Ce au lăsat soldații în urma lor

62401480

Soldaţii şi tancurile israeliene s-au retras miercuri seara din spitalul Al-Shifa din Gaza şi s-au poziţionat în jurul complexului medical respectiv, relatează un jurnalist colaborator al AFP.

Armata israeliană efectuase de dimineaţă o "operaţiune ţintită" în spital, susţinând că gruparea islamistă palestiniană Hamas îl foloseşte drept centru strategic şi dispune de o infrastructură de tuneluri sub clădiri.

Conform ONU, în spital se află circa 2.300 de oameni - pacienţi, personal medical şi civili palestinieni strămutaţi.

Hamas dezminte orice prezenţă în spital - cel mai mare din Fâşia Gaza - şi acuzaţiile că foloseşte civilii de acolo drept scuturi umane.

AFP a contactat forţele armate israeliene, care nu au comentat imediat.

Lupte intense la spitalul Al-Shifa

Militarii interogaseră zeci de civili, dintre care unii au fost dezbrăcaţi, rămânând doar cu lenjeria, dar toţi au fost în cele din urmă eliberaţi, a afirmat jurnalistul citat de AFP, potrivit Agerpres.

Soldaţii care s-au retras au lăsat medicamente, alimente pentru sugari şi sticle de apă, a arătat aceeaşi sursă.

Un înalt responsabil din Ministerul israelian al Apărării afirmase în jurul prânzului că operaţiunea armatei este "precisă şi ţintită", având loc într-o anumită zonă a spitalului.

Situat în vestul oraşului Gaza, nu departe de Marea Mediterană, spitalul Al-Shifa a fost în ultimele zile unul din obiectivele luptelor între armata israeliană şi forţele palestiniene, fiind deosebit de important pentru Israel, care a promis că va "nimici" gruparea Hamas aflată la putere în Fâşia Gaza.

Luptătorii Hamas au atacat în 7 octombrie pe teritoriul israelian, unde au ucis circa 1200 de oameni şi au luat peste 200 de ostatici. Israelul a reacţionat prin bombardamente asupra Fâşiei Gaza, iar ulterior şi printr-o ofensivă terestră. Mai mult de jumătate din cei 2,4 de locuitori din Fâşia Gaza sunt în prezent strămutaţi, iar autorităţile conduse de Hamas afirmă că şi-au pierdut viaţa peste 11.300 de civili.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62402797
Şefa UNICEF a fost rănită într-un accident de maşină în drum spre Fâșia Gaza şi îşi amână vizita în Israel

Catherine Russell, cea care deține funcția de director executiv al UNICEF, a fost rănită, marţi, într-un accident de maşină în Egipt, în timp ce se deplasa spre Fâşia Gaza.

62402156
„Timpul a expirat”. Alertă în Islanda: „Ne pregătim pentru erupții vulcanice care nu se vor opri sute de ani”

Explozia vulcanului islandez este doar începutul unei noi ere de erupții vulcanice care va dura secole, iar acumularea de magmă sub orașul de coastă Grindavik indică faptul că vor urma și mai multe, au avertizat oamenii de știință, scrie Daily Mail.

 

62401845
Un nou cutremur în Islanda crește temerile că o erupție vulcanică este iminentă. Lava este foarte aproape de suprafață

Un nou cutremur, cu magnitudinea de 4,8 produs în orășelul islandez Grindavík, a crescut și mai mult temerile că o erupție vulcanică este iminentă.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.