Milioane de euro pe seama copiilor. Ce am găsit în mezeluri şi brânzeturi pentru copii

×
Publicitate

Industria alimentară câștigă anual milioane de euro din produsele vândute pentru copii. Dar în ambalajele atrăgătoare se poate ascunde același conținut ridicat de substanțe chimice alimentare, acuză organizațiile de protecția consumatorului. 

Industria se apără și spune că alimentele adresate în special copiilor au mai puțini aditivi și sare și mai multă carne. În lipsa unei reglementări ferme, fiecare producător face însa ce vrea. Iată ce a descoperit Inspectorul Pro.

Produsele promovate în aşa fel încât părinţii să le cumpere pentru copiii lor, au de cele mai multe ori acelaşi nivel de nitriţi şi polifosfați ca şi alimentele pentru cei mari. Indiferent că vorbim de şuncă, brânză topită sau crenvurști.

industria alimentara

O echipă de la Inspectorul Pro a testat - la Institutul pentru Cercetări Alimentare - mai multe sortimente de mezeluri şi brânzeturi dedicate copiilor.

Ambalajele atractive, care fac cu ochiul părinţilor, nu au putut ascunde conţinutul de aditivi şi substanţe chimice alimentare. Chiar dacă măsurătorile au ieşit în limite normale, părinţii trebuie să ştie ce pun în sanvişul copiilor.

La şuncă, rezultatele analizelor arată o cantitate de nitriţi de 1 mg la 100 de grame de produs. Iar la crenvurști, 6 mg de nitriţi la o sută de grame de crenvurști de pui. Polifosfații - adică sărurile de fosfor folosite ca emulsii în brânza topită - au ieşit cu valori foarte apropiate de nivelul maxim admis de regulamentul European 1333.

Alexandru Cîrîc, directorul Institutului pentru Cercetări Alimentare: "La partea de brânzeturi topite, ele au declarat pe etichetă polifosfați, însă ne apropiem foarte mult de limita legală."

Reporter: Care e?

Alexandru Cîrîc: Limită e 20.000 .... şi noi avem la unul 17.900, 18.900.

Reporter: De ce se duc până la limita superioară cu aditivii?

Alexandru Cîrîc: Cu cât pui mai mult cu atât emulsionezi mai bine, cu atât se reţine mai multă apă, cu cât reţii mai multă apă şi ai o emulsie mai bună cu atât cumpărătorul va plăti mai multă apă, mai puţină proteină, mai puţină brânză.

Realitate, confirmată de altfel, şi de preşedintele patronatelor din industria laptelui.

Dorin Cojocaru, Asociația April: Şi sunt puse şi la nivel de sub 1 metru să vadă numai copilul, să nu vadă părintele.

Reporter: Cine ar trebui să intervină?

Dorin Cojocaru: Consider că statul trebuie să mă protejeze, iar ANPC-ul să monitorizeze.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor INFOCONS susţine că industria alimentară ne vinde iluzii.

Sorin Mierlea, INFOCONS: Să nu avem senzaţia sau iluzia că în momentul în care discutăm despre un produs pentru copii este poate mai bun sau mai sănătos decât un produs decât din cealaltă zona de raft, până la urmă e o zonă de marketing destul de activă în ultima perioadă .

industria alimentara

Şi atunci ce e de făcut? Reglementări care să impună limite mai mici, de aditivi şi polifosfati pentru copii, nu există, Dar legislaţie, care se combată publicitatea înşelătoare, există şi e bine definită.

Potrivit regulamentului european 1169 - privind informarea consumatorilor - operatorii din sectorul alimentar NU au voie să inducă în eroare cumpărătorul, prin prezentare, descriere sau imagine. Ori acest lucru se întâmplă frecvent - pretinde INFOCONS.

Sorin Mierlea: De fiecare dată vom auzi acest lucru suntem în legalitate, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană şi te ai aştepta la un conţinut redus la jumătate.

Iată cum comentează acuzaţiile Reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii.

Radu Timiş - ASOCIAŢIA ROMANĂ A CĂRNII: Este o piaţă extrem de specializată în care aceste produse au un număr redus de adtivi , 1, 2 sau chiar deloc şi procent ridicat de carne minim 70-80 la sută . Te uiţi la procentul de carne, te uiţi la cât aditivi are şi atunci îţi dai seama dac ae un produs sănătos sau nu , nu e legiferat acest lucru exact

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului ar trebui să sancţioneze prompt firmele care înşeală consumatorul. Anul trecut, de exemplu, în laboratorul Larex din Bucureşti au fost aduse la verificat, 300 de mezeluri, din toate categoriile, copii şi adulţi. Unele nu aveau niciun pic de carne.

Anca Gavril, laborator Larex: Pe etichetă deşi e declarant parizer cu pasăre şi orice om se aşteaptă să aibă măcar carne de pasăre, la ingredient avem carne de pasăre separate mecanic, piele de pasăre, sorici.

Am încercat să lămurim lipsa de implicare a ANPC , dar ne-am lovit de programul scurt al funcţionarilor publici, după cum rezultă şi din precizările consilierului preşedintelui ANPC.

Florin Georgescu, consilier al preşedintelui ANPC: E vineri, doamnă, e program scurt şi nu mai e nimeni. Mai sunt dar sunt plecaţi la Guvern.

industria alimentara

Într-un email, trimis ulterior, reprezentanţii ANPC au precizat că problemele semnalate de noi ar intra în competentele ministerului sănătăţii. Şi ne-au înşirat o listă întreagă de ordine de ministru şi legi care reglementează alimentaţia sugarilor şi a produselor care se vând în şcoli. Problema ridicată de noi este însă altă şi vizează aspecte de marketing care ţin de regulamentul european 1169 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Adică fix legea care guvernează întreaga existenţă a ANPC.

Aşadar, autorităţile NU se implică! Industria alimentară invoca legalitatea! Cumpărătorii NU citesc eticheta! Nu mai rămâne decât să sperăm că cineva va gândi norme - care să protejeze sănătatea copiilor, în lipsa responsabilităţii generale.

Alexandru Cîrîc: Concluzia este că: fie copilul consumă produse pentru copii, fie copilul consumă un produs uzual de pe piaţa. Este acelaşi lucru, diferenţa este doar în preţul plătit.

Industria alimentară lucrează în prezent cu 300 de aditivi autorizaţi: acidifianţi, emulgatori, arome, potentiatori , gume şi prafuri. Potrivit cercetărilor, un om ajunge să consume, în medie, 2 kg de aditivi pe an. Tocmai de aceea, Uniunea Europeană şi-a propus ca până în 2020 să reevalueze toată lista de substanţe chimice alimentare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62016303
A muncit un an ca să își ia calculator, dar s-a stricat după o lună. Chinul care a urmat

Cumpărăm în neştire, dar chiar şi aşa, doi clienţi din 10 sunt nemulţumiţi de serviciile pe care le oferă magazinele online.

62013361
Muzeu unic în țară, în paragină, cu toaleta în curte. Primăria nu permite să fie salvat

În 2019 vizităm muzee - unicat în țară - cu toaletă în curte și încălzire la soba cu lemne. Muzeul "Chihlimbarului" din Colți, județul Buzău, este în această situație deplorabilă.

62012568
Li s-a promis visul american, însă au ajuns printre gunoaie și noroaie

Cu legi permisive, piața imobiliară rămâne o loterie, în care mii de români trag lozul necâștigător.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.