Se numește mișcare și este medicament deoarece crește HDL colesterolul, colesterolul bun din organism, în mod natural. Nu există un ajutor mai eficient, care să poată mări colesterolul bun.
Exercițiile de forță sunt excelente. Cu o condiție: să nu fie însoțite de anabolizante. Medicamentele care cresc masa musculară anulează de fapt efectul bun al mișcării. Scad colesterolul bun, HDL colesterol:
Dr. Gabriela Răileanu, medic specialist cardiolog: „Iau anabolizante pentru sala, să meargă la sală să facă mușchi, chiar dacă faci mișcare și zici că e bine. Prin acele medicamente anabolizante scade nivelul de HDL colesterol. Colesterol bun – și de ce se numește bun – pentru că el preia colesterol din vasele de sânge, excesul de colesterol și îl transportă către ficat să fie metabolizat. Asta face diferența între colesterol rău și bun: direcția pe care el o ia în organism, colesterolul bun se îndreaptă către ficat unde va fi distrus și metabolizat, colesterolul rău se îndreaptă spre vasele de sânge unde va fi depus sub formă de plăci.”
Valoarea optimă pentru colesterolul bun, HDL colesterol, este 60. Aceste sfere, numite HDL colesterol, sunt dependente de fapt de mișcare. Ca să își crească numărul, deci să crească protecția cardiovasculară. Ne explică membra Academiei Române de Științe Biologice, Anca Sima:
Acad. dr. Anca Sima, expert lipide: „Cresc ca număr, ca valoare, deci masa colesterolului când cineva se apucă să facă exercițiu acesta crește, de ce e foarte important. Nu există la ora actuală niciun medicament care să inducă creșterea HDL. Nu sunt medicamente care să crească HDL. Exercițiul fizic, da, crește HDL. Exercițiul fizic de orice fel. De orice fel – să faci alergări, poți să faci program de fitness, poți să faci yoga, orice, doar să te miști.”
Invers, sedentarismul scade colesterolul bun.
Ce pot să fac să revină HDL colesterol, colesterolul bun, la normal? Nu să crească, dar măcar să revină la valoarea obișnuită. Trebuie să scad în greutate cel puțin 5% din valoarea corporală. Dacă renunț la fumat, colesterolul bun poate să revină la normal în aproximativ 3 luni. Iar dacă am diabet, odată ce îl controlez, este posibil ca și colesterolul bun să redevină normal, ne spun medicii.
După mișcare, când mâncați, includeți avocado ori ulei de măsline, migdale sau nuci. Și acestea cresc suplimentar producția de HDL colesterol.
Dr. Gabriela Răileanu, medic specialist cardiolog: „Sunt persoane care iau rezoluții la început de an, fac activitate fizică o lună-două și apoi se lasă, chiar dacă nu poți în fiecare zi, te duci de 2-3 ori pe săptămână, să fie ceva sistematic, consecvent și menținut pe tot parcursul anului.”