Colectiv, 3 ani. Cristian Matei, supraviețuitor: Am fost o legumă umană. Cei care mi-au salvat viața sunt medicii din Israel

Este 30 octombrie și sunt din nou în spital, așa cum sunt de trei ani incoace. Nu mă plâng. Se putea și mai rău. Aș fi putut fi în mormânt.

Stirileprotv

În aceste zile, în România se vorbește din nou de Colectiv, după ce, timp de aproape un an de zile, viața a mers înainte cu proteste, justiție, plăcuțe de înmatriculare anti PSD și scandaluri despre Liviu Dragnea.

Starea bolnavă a sistemului de sănătate este din nou în centrul atenției, după ce un copil a murit într-un spital privat, iar o supraviețuitoare a tragediei din Colectiv a povestit pe Facebook experiența de coșmar pe care trăit-o într-un spital din România, imediat după ce a suferit acele arsuri care au mutilat-o pe viață.

Nu avem secții pentru mari arși. Nu avem spitale. Nu avem aparatură și echipamente moderne. Și în general nu avem mai nimic, nici chiar medici, pentru că mulți sunt acum în străinătate. Însă ce te faci când ajungi într-un spital din străinătate, unde secțiile de arși arată ca o cameră de hotel dintr-un film S.F., dar te confrunți cu ceva cu totul neașteptat: factorul uman.

Întotdeauna este vorba de oameni, și nu de bani, de dotări tehnice, aparatura de ultima generație sau clădiri moderne. Niște oameni au făcut posibilă tragedia din #Colectiv și tot niște oameni au fost eroi în acea noapte nenorocită, sacrificându-şi viețile pentru a-i salva pe alții.

Niște oameni politici sunt responsabili, cel puțin moral, pentru disperarea în care trăim astăzi, iar alți oameni ne dau speranță că nu suntem atât de negri în suflet atunci când ies pe străzi să ceară dreptate. Unii oameni sunt criminali pentru că fură din spitale, iar alții fac minuni în spitale, unde condițiile sunt de groază. Oameni și oameni.

Am fost tratat și vindecat într-un spital din Israel care nu duce lipsă de nimic din punct de vedere financiar. Paturile pentru marii arși sunt dotate cu computere care știu când să încline automat poziția pacientului, în funcție de greutatea sa și de datele medicale introduse, astfel încât rănitul să nu se trezească și cu alte probleme, precum atrofierea musculară, din cauza incapacității de a se mișca. Da, am fost o legumă umană, iar aceste aparate - care ticăiau non-stop și al căror sunet îl aud uneori și acum, ca prin vis, m-au făcut să sufăr mai puțin decât cei care s-au chinuit în România.

Cei care mi-au salvat viața sunt medicii din Israel, nu aparatele, după ce am ajuns acolo în stare foarte gravă, cu 50 % șanse de supraviețuire și 2 bacterii nosocomiale, care ucid în majoritatea cazurilor.

Căldura de iad și ploaia de foc din clubul Colectiv mi-au ars mâinile, capul și umerii, iar transplantul de piele la o mână, făcut într-un spital din București, nu a reușit. Se mai întâmplă. Factorul uman.

Am ajuns în spitalul Tel Hashomer din Tel Aviv - unul dintre cele mai mari și mai complete centre medicale din Orientul Mijlociu. Se întinde pe o suprafață gigant de 61 de hectare, care arată ca un mic orășel, unde se circulă cu mașina, iar aici sunt peste 120 de clinici și departamente, fiecare cu specializarea sa. Spitalul are peste 1700 de paturi, peste 1400 de medici, 2600 de asistente și încă 3300 de alți angajați în domeniul medical.

Este pur și simplu o demonstrație de forță medicală a statului israelian, care are parte în mod constant de conflicte armate cu palestinienii din Fâșia Gaza.

Medicii din acest spital mi-au refăcut transplantul de la mâna stângă și mi-au înlocuit pielea de pe mâna dreaptă, cea mai arsă, deoarece cu ea am ținut telefonul cu care am filmat clipele de groază din Colectiv. Și, ca să fie siguri că cele două transplanturi vor avea succes, chirurgii israelieni mi-au pus capse de metal pe grefele de piele. Capse de metal aproape identice cu cele care se folosesc la hârtie, în formă de U, care au fost introduse în noua mea piele de pe mâini, pentru că asta era cea mai bună variantă, mi-au explicat ei, după ce i-am întrebat de ce nu au folosit, de exemplu, fire.

Iar într-o zi … a început tortura. Un asistent medical a venit cu un clește și a început să scoată, una câte una, capsele metalice din mâinile mele. Știi cum este să tragă cineva, ÎNCET, un fier de sub piele? Să simți cum rănile provocate de arsuri - care nu se vindecaseră nici pe departe - sunt aproape să-ți distrugă psihicul, deoarece nu mai poți gândi clar din cauza durerii și a fricii … de durere. Iar cele mai rele dureri au fost cele din zona degetelor, unde simțeam capsele ca și cum ar fi fost pe creier - atât de ascuțit simțeam metalul în mine când îl răsucea cu cleștele.

Și m-au chinuit așa timp de câteva zile, până când cineva a decis să îmi facă anestezie generală și să îmi scoată în somn toate acele capse nenorocite.

De ce nu au făcut asta de prima dată? Pentru că cineva, un om, nu a gândit. Înconjurați de zeci și zeci de aparate super performante, oamenii au uitat la un moment dat să mai gândească.

În spitalele din Israel, toate procedurile sunt respectate cu sfințenie, ca într-o țară sfântă. Nimeni nu intră fără halat de unică folosință în camera unui mare ars, care mai are și bacterii pe deasupra. Toate halatele și bonetele de unică folosință se aruncă imediat la ieșirea din salon, unde există și recipient cu dezinfectant, care, culmea, chiar este folosit de toată lumea.

Analizele de sânge s-au făcut constant, o dată pe săptămână, conform acelorași proceduri. Însă, în cazul meu a existat o situație puțin ieșită din comun. Medicii nu puteau să îmi găsescă venele!

Și, din cauza asta, am trăit alte clipe înfiorătoare pe care nu o să le uit niciodată. Mă îngrozeam și urlam pur și simplu când medicul îmi băga acul în braț, după care începea să îl răsucească, în căutarea acelei vene. Și nu o găsea. Și mai încerca o dată. După care schimba mâna. Și răsucea și acolo acul sub piele, de două ori, de trei ori, până când mâna se învinețea, iar sângele înroșea pielea și nu mai putea să vadă unde să mai caute.

Au căutat venele, ca să ia probe de sânge, și la picioare. M-au torturat și m-au chinuit inclusiv în zona inghinală. La un moment dat, în salonul meu ajunseseră să se strângă 4 sau 5 medici, care se sfătuiau între ei, încercând să găsească o soluție.

Cel mai rău a fost când doi dintre ei mi-au înfipt acele de seringă simultan în braț și în picior, și au început să le rotească pe sub piele în același timp.

Disperați, medicii s-au gândit într-o zi să aducă un fel de ecograf, la fel ca acelea care se folosesc la femeile gravide, de exemplu, ca să găsească venele ascunse așa cum sunt găsiți copiii în burta mamei. Fără succes.

Cum se rezolva - uneori - această mare problemă, atât pentru mine, cât și pentru acei medici? Simplu. În acel spital se aflau cel puțin două persoane care ȘTIAU și puteau să găsească vena din prima încercare. Existau doi medici care, după ce îmi palpau brațul, găseau vena și în mai puțin de 5 minute plecau din salonul meu - fără urlete de groază, fără tortură și fără lacrimi. Din păcate pentru mine, ei lucrau la alte departamente și nu erau disponibili oricând.

Din nou factorul uman. Din nou, omul făcea diferența în fața aparatelor.

În România nu sunt spitale pentru arși, nu sunt clinici suficiente pentru câți bolnavi există și nu sunt nici măcar paturi simple!

Sunt spitale în care bolnavii stau înghesuiți în saloane, claie peste grămadă, pentru că nu sunt suficiente paturi.

Însă cel mai rău este că acest sistem bolnav nu are oameni care să vindece. Tot mai mulți medici pleacă din România și pe unii dintre ei i-am văzut inclusiv în acest mare spital din Israel, ocupând funcții de conducere și fiind respectați pentru profesionalismul lor. Statul român, format din politicieni cu condamnări penale sau doar simpli politicieni incompetenți, care nu știu cu ce se mănâncă problemele din sănătate, continuă să își bată joc de acești oameni.

Înainte de a fi dată afară de la conducerea DNA, Laura Codruţa Kovesi a prezentat un studiu despre corupția în sistemul de sănătate, iar concluzia este îngrozitoare: ”Infracţionalitatea se manifestă în majoritatea aspectelor structurale şi funcţionale ale sistemului de sănătate, cu implicaţii asupra calităţii actului medical oferit populaţiei”.

Mai știe cineva ce s-a întâmplat cu dosarul Hexi Pharma? A auzit cineva că ar fi fost pedepsiți cei vinovați pentru barocamera de milioane de euro nefuncțională de la Spitalul Floreasca? S-a făcut ceva concret pentru reducerea numărului foarte mare de infecții dobândite în spitalele din România?

Factorul uman, din nou...

Au trecut 3 ani de la tragedia din Colectiv.

Sunt aceleași partide la putere. Avem cam aceleași cluburi și clădiri, în continuare, fără autorizații de securitate la incendiu. Și sunt aceleași spitale pline de corupție și de bacterii.

Totul este la fel ca înainte - doar că lipsesc .... 65 de tineri.” -

Cristian Matei, supraviețuitor al tragediei din clubul Colectiv, editor www.stirileprotv.ro!