Dosarul Hexi Pharma, trimis in judecata. 340 de capete de acuzare si o concluzie socanta a expertilor privind dezinfectantii
Procurorii au trimis in judecata dosarul Hexi Pharma, in care firma lui Dan Condrea este acuzata de 340 de infractiuni de inselaciune, de uz de fals si de participatie improprie la infractiunea de zadarnicirea combaterii bolilor.
In dosar sunt judecati si Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, precum si Mihail Leva, directorul de productie al companiei, ambii pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata si pentru participatie improprie la infractiunea de zadarnicirea combaterii bolilor.
Rezultatul analizelor in cazul produselor Hexi Pharma
Statul roman a platit o avere pentru a afla cat de eficiente au fost substantele dezinfectante vandute de Hexipharma in spitalele din Romania. Sunt analize pe care Institutul Cantacuzino din Bucuresti nu putea sa le faca, asa ca oficialii au apelat la un laborator din Cehia. Iar concluziile specialistilor cehi sunt terifiante: 20 din 21 de produse analizate ar fi ineficiente in combaterea sporilor si bacteriilor.
Oficialii companiei resping insa categoric concluziile testelor facute in Cehia, afirmand ca dezinfectantii de la Hexifarma s-au folosit ani la randul in spitalele din Romania, iar testele facute ar fi fost bune.
Apropiatii directorului general al companiei sustin ca laboratorul din Cehia care pune la zid acum dezinfectantii Hexipharma este acelasi care ani la randul ar fi date avizele conforme. Totul s-ar fi schimbat dupa ce firma care patroneaza laboratorul ar fi incercat fara succes sa il convinga pe Dan Condrea sa ii vanda afacerea din Romania.
Inculpatii si faptele incriminate in dosar
Procurorii au trimis in judecata SC Hexi Pharma CO SRL pentru 340 de infractiuni de inselaciune, dintre care sapte avand consecinte deosebit de grave, pentru uz de fals (61 de acte materiale), precum si pentru participatie improprie la infractiunea de zadarnicirea combaterii bolilor, precizeaza Ministerul Public.
Totodata, Flori Dinu, director general al Hexi Pharma a fost trimis in judecata pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata (49 de acte materiale) si pentru participatie improprie la infractiunea de zadarnicirea combaterii bolilor.
Aceleasi acuzatii ii sunt aduse si lui Mihail Leva, directorul de productie al companiei, cu mentiunea ca in cazul lui este vorba de fals in inscrisuri in cazul a 33 de acte materiale.
Anchetatorii sustin, in rechizitoriu, ca, in perioada 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Hexi Pharma a indus in eroare reprezentantii a 340 de unitati sanitare "prin prezentarea ca adevarata a unor calitati mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentratia substantelor active si la eficienta biocida, precum si prin utilizarea de mijloace frauduloase constand in etichete si alte inscrisuri ce atesta elemente de conformitate nereale, determinandu-i in acest mod sa incheie contracte de achizitie de produse biocide si pricinuindu-le o paguba".
Potrivit procurorilor, in intervalul 12 octombrie 2012 - 9 martie 2016, Hexi Pharma a folosit la Comisia Nationala pentru Produse Biocide 61 de inscrisuri - fise de prezentare ale produselor proprii, fise cu date de securitate si declaratii de substanta activa - in vederea obtinerii avizului de plasare pe piata a produselor, care contineau mentiuni necorespunzatoare adevarului.
"De asemenea, in intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, prin plasarea pe piata din Romania, la cvasitotalitatea unitatilor sanitare de dimensiuni mari din tara, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, inculpata SC Hexi Pharma Co SRL a inlesnit cu intentie nerespectarea de catre membrii personalului medical de specialitate, a masurilor privitoare la prevenirea si combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)", spun anchetatorii.
Ei precizeaza ca Flori Dinu, in calitate de director general al Hexi Pharma, a asigurat, intre 2010 si 2016, plasarea pe piata a unor produse biocide ineficiente.
"Din probatoriul administrat a mai rezultat ca in intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, inculpata Dinu Flori, in calitate de director general al persoanei juridice inculpate, a coordonat activitatea de vanzari desfasurata de catreSC Hexi Pharma Co SRL, asigurand plasarea pe piata la aproape toate unitatile sanitare de dimensiuni mari din Romania, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, inlesnind cu intentie nerespectarea de catre membrii personalului medical de specialitate a masurilor privitoare la prevenirea si combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)", arata procurorii.
Ei mai spun ca, in intervalul 4 februarie 2014 - 9 martie 2016, Flori Dinu a falsificat 49 de inscrisuri sub semnatura privata (fise de prezentare ale produselor Hexi Pharma, fise cu date de securitate si declaratii de substanta activa), folosite de societate la Comisia Nationala pentru Produse Biocide.
Documentele ar fi continut mentiuni false in privinta concentratiei de substante active si a eficientei biocide.
"Totodata, din probele administrate a reiesit faptul ca, in intervalul 14 iulie 2012 - 16 mai 2016, inculpatul Leva Mihail, in calitate de sef de productie in cadrul firmei inculpate SC Hexi Pharma Co SRL., a ajutat la plasarea pe piata din Romania, la unitatile sanitare de dimensiuni mari din tara, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, ajutand astfel inlesnirea cu intentie a nerespectarii de catre membrii personalului medical de specialitate, a masurilor privitoare la prevenirea si combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)", mai arata anchetatorii.
Procurorii spun ca, intre 4 februarie 2014 si 9 martie 2016, Mihai Leva a falsificat 33 de inscrisuri sub semnatura privata.
El ar fi semnat fisele de prezentare ale produselor Hexi Pharma si fise cu date de securitate, "din care cele 16 fise cu date de securitate le-a si intocmit, documente folosite de societatea inculpata la Comisia Nationala pentru Produse Biocide, in vederea obtinerii avizului de plasare pe piata a produselor, care contin mentiuni necorespunzatoare adevarului, sub aspectul concentratiei de substante active si al eficientei biocide".
Potrivit rechizitoriului, produsele Hexi Pharma au fost, in perioada analizata, necorespunzatoare atat sub aspectul indicatiei din eticheta (si implicit din avizul Comisiei Nationale pentru Produse Biocide, de plasare pe piata a produsului) referitoare la concentratia de substanta activa, cat si sub aspectul eficientei biocide in conformitate cu standardele in materie.
"Probatoriul administrat in cauza a relevat ca aceasta combinatie de factori a fost nefasta pentru sistemul sanitar din Romania, in conditiile in care mentionarea in oferta comerciala a SC Hexi Pharma Co SRL a unor concentratii ridicate de substanta activa, adeseori superioare produselor similare ale concurentei, a facut posibila preferarea de catre factorii de decizie din spitale a achizitionarii acestor produse in detrimentul altora. in acest mod, utilizarea in spitale, pe o perioada indelungata, a unor produse cu actiune bactericida, fungicida, micobactericida, virucida, sporicida si tuberculocida indoielnica a creat premisa proliferarii acestor microorganisme. Pe cale de consecinta, au fost asigurate conditiile dezvoltarii rezistentei antimicrobiene, in contextul consumului exagerat si eronat de antibiotice din Romania", se mai arata in rechizitoriu.
Procurorii precizeaza ca prezenta cauza nu deschide calea participarii, in calitate de persoane vatamate sau parti civile, a unor persoane care au contractat infectii asociate asistentei medicale, si care au reusit sa obtina confirmarea faptului ca in unitatea sanitara in care au primit ingrijiri s-ar fi folosit produse ale Hexi Pharma.
'Prevenirea si combaterea infectiilor nosocomiale presupune un concurs de masuri, iar aceasta analiza nu este menita a demonstra o eventuala legatura de cauzalitate intre utilizarea produselor SC Hexi Pharma Co SRL si aparitia unei anumite infectii intr-un spital. in plus, microorganismele rezistente la antimicrobiene, inclusiv tipurile multirezistente, adesea responsabile de infectiile asociate asistentei medicale, sunt responsabile si de infectii la pacienti din afara spitalelor si pot fi regasite in flora bacteriana normala la indivizi sanatosi, la animale de companie si in mediul inconjurator", mai arata anchetatorii.
Ei sustin ca din actul de sesizare a instantei a rezultat ca actiunile inculpatilor au zadarnicit in fapt combaterea bolilor infectocontagioase, determinand, in participatie improprie, nerespectarea masurilor privitoare la prevenirea si combaterea acestora de catre personalul unitatilor sanitare.
"Din probele administrate a rezultat ca, in perioada 1 iunie 2010 -16 mai 2016, inculpata SC Hexi Pharma Co SRL a produs si comercializat catre numeroase unitati sanitare 41 de produse biocide din grupa principala 1, dintre care 39 de produse, comercializate catre 340 de unitati sanitare, au fost neconforme sub aspectul concentratiei de substante active si al eficientei biocide", precizeaza procurorii.
Anchetatorii sustin ca, spre exemplu, in urma testarii efectuate, s-a dovedit ca produsul Clorhexin A contine substantele active declarate la autorizare, insa concentratiile acestora sunt inferioare celor declarate, respectiv clorhexidina, in loc de 0,5 la suta era in proportie de 0,47 la sutp, etanol, in loc de 42 la suta concentratia era de 31,60 la sutp si propan-2-ol, in loc de 28 la suta este 16,10 la suta.
"Din perspectiva eficientei biocide, Clorhexin A a fost eficient la testarile bactericide si fungicide, insa produsul a fost ineficient pe partea de eficienta micobactericida si tuberculocida", mai arata Parchetul instantei supreme.
Un alt exemplu dat de procurori il constituie substanta Hexio-cid, produs promovat pentru utilizare la dezinfectia si curatarea suprafetelor si echipamentelor medicale si microaeroflorei, eficient si pe Rotavirus, H1N1, Clostridium difficile, care in realitate nu contine substantele active declarate la autorizare, nefiind identificate la testarea efectuata (clorura de didecildimetilamoniu a fost identificata in concentratie de 7,95 la suta fata de 15 la suta, valoare declarata).
"Sub aspectul eficientei bactericide si fungicide, produsul Hexio-cid supus testarilor s-a dovedit a fi ineficient fungicid", se arata in rechizitoriu.
Procurorii mentioneza ca au dispus clasarea cauzei fata de Dan Condrea, actionar la Hexi Pharma la data comiterii infractiunilor, intrucat a intervenit decesul acestuia.
Ei mai arata ca s-a dispus mentinerea masurilor asiguratorii instituite asupra mai multor bunuri ale lui Dan Condrea: terenuri, apartamente si conturi bancare.
Procurorii au propus si mentinerea masurilor asiguratorii instituite si asupra bunurilor detinute de Hexi Pharma, Flori Dinu si Mihail Leva.4
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, in varsta de 41 de ani, a murit in 22 mai 2016, dupa ce a intrat cu masina intr-un copac, pe un drum judetean, intre localitatile Corbeanca si Buftea.
In 12 mai 2016, Ministerul Sanatatii a recomandat suspendarea folosirii produselor Hexi Pharma, orice utilizare dupa aceasta data fiind facuta pe raspunderea managementului spitalelor.
Ministerul Sanatatii a facut publice atunci rezultatele ultimelor teste de concentratie efectuate in cazul produselor Hexi Pharma, potrivit carora substantele active au fost diluate si de 4.200 de ori fata de valoarea declarata. Produsele testate au fost prelevate din unitati sanitare din judetele Mures, Calarasi si Brasov, iar analizele au fost efectuate in cadrul laboratorului ICECHIM.
In ancheta din dosarul Hexi Pharma, procurorii au dispus sa fie ridicate documente de la 300 de spitale.
Societatea Hexi Pharma a cerut, in 14 septembrie 2016, Tribunalului Bucuresti, ridicarea controlului judiciar si implicit acces la sumele sechestrate in conturi, din moment ce la dosar a fost depusa o expertiza care ar arata ca produsele firmei au trecut testul eficacitatii, facut la Institutul de Cercetare Cantacuzino.
Potrivit acelei expertize, "aproape in totalitate produsele Hexi Pharma sunt corespunzatoare din perspectiva eficacitatii”.
Sursa: Pro TV
Etichete: flori dinu, dezinfectanti, Hexi Pharma, Dan Condrea,
Dată publicare:
06-03-2017 11:41