„Eram un pic beat și nebun. Am dat pantalonii jos și i-am arătat”. Gestul obscen al unui tată făcut în fața copiilor

×
Publicitate

Un bărbat de 25 de ani a ajuns în atenția poliției după ce a făpcut un gest obscen în fața copiilor săi și a nevestei. Femeia l-a filmat și a postat apoi imaginile pe internet. Acum, ea și cei mici au fost duși într-un centru maternal.

Scena s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, în locuința familiei dintr-o comună din județul Suceava. Bărbatul de 25 de ani s-ar fi certat cu soția lui, în vârstă de 19 ani, și s-a gândit să facă un gest obscen de față cu cei doi copii ai lor, un bebeluș de 8 luni și o fetiță de doi ani și jumătate.

Tatăl copiilor: „Eu eram un pic beat și nebun, știți cum e, omul când e beat nu mai judecă ce face și ea m-a provocat că n-ai curaj, că nu stiu ce, nu știu cum. Și m-am luat un pic cu ea la scandal și după aia am dat pantalonii jos și i-am arătat ei. Copiii erau acolo în casă. Eu am văzut că a filmat, dar nu mi-a stat în gând ce poate să facă ea”.

Femeia a postat înregistrarea pe rețelele de socializare.

Gheorge Stoica, inspector social: „A ajuns și în atenția autorităților. Familia nu se află în risc de abandon sau neglijare, dar stăm prost cu educația”.

Autoritățile s-au autosesizat, iar cei de la Protecția Copilului a început o anchetă. Atât mama cât și cei doi copii au fost duși într-un centru maternal. Ambii părinți vor fi incluși într-un program de consiliere parentală.

Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt DGASPC Suceava: „Ei vor trebui să învețe ce le face rău copiilor în primul rând. E vorba de traumele pe care copiii le înregistrează imediat de la naștere. Ei înregistrează absolut tot. Sunt ca un burete care absorb toate acțiunile părinților. Și certurile și violența și limbajul și acțiunile părinților, totul se înregistrează pe creierul copilului”.

Și poliția îl cercetează pe bărbatul de 25 de ani, pentru ultraj contra bunelor moravuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62348525
Alertă ANM de vreme severă imediată. Zonele vizate de un Cod portocaliu de ploi torențiale

Meteorologii au emis luni după-amiază o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale care vizează zone din județele Caraș-Severin și Timiș.

62349863
Tragedia de pe „Drumul morții” a fost produsă de o femeie, care a și murit împreună cu copilul și tatăl ei

Tragedie într-o familie din județul Neamț! O șoferiță de 31 de ani, băiețelul ei de trei ani și tatăl ei, un bărbat de 66 de ani, au murit luni după-amiază, într-un grav accident pe Drumul European E85, în comună Secuieni.

62320783
F-16 sunt inutile în Ucraina. Explicațiile unui oficial rus care crede în reușita „operațiunii militare speciale”

Avioanele F-16 sunt inutile pentru Ucraina, consideră adjunctul ministrului de interne rus. Nu constituie o amenințare pentru reușita „operațiunii militare speciale”, spune Serghei Riabkov.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.