Vremea azi, 26 februarie. Zi însorită și caldă în sudul țării. De luni, temperaturile scad și cu 10 grade

×
Publicitate

Duminică, pe partea nordică, în centru și în vest vine frigul și o să cadă lapoviță și ninsoare. Pe crestele munților ninge viscolit, iar la altitudini mai mici se formează polei.  

În sud vremea este nefiresc de caldă - averse zgomotoase și vânt intens în a doua parte a zilei. Maximele pleacă de la un grad în Bucovina și ajung la 21 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în țară

În Dobrogea și cu Bărăgan vremea este nefiresc de caldă, cu 20 de grade la orele prânzului - valori potrivite pentru începutul lunii mai. Soarele se arată trecător, vântul se întețește, iar după-amiază apar averse însoțite de tunete și fulgere.

Foarte cald va fi și mai sus, în Moldova sudica și în nordul Munteniei, pe unde se ating 17 grade. Avem atmosferă schimbătoare, cu scurte momente însorite și câteva reprize de ploi zdravene. Pe crestele munților ninge viscolit, iar la altitudini mai mici plouă și se formează polei.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se răcește foarte tare. Sâmbătă au fost 18 grade în zonă, dar astăzi maximele se încadrează între 1 și 5 grade. Înnorările persistă și, treptat, ploile se transformă în lapoviță și ninsoare. În nordul Orientalilor ninge abundent și se depune strat de zăpadă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim tot vreme închisă, precipitații consistente și temperaturi sub normalul perioadei. Maximele se opresc la 4 grade, iar vântul se întețește și sporește senzația de frig.

Și în vestul țării apar precipitații abundente sub toate formele. În zona montană predomină ninsorile și se depune strat consistent de zăpadă. Sâmbătă s-au atins 10 grade pe la Deva, dar astăzi se face mai frig și vor fi cel mult 3-4 grade.

În Transilvania avem tot o zi neplăcută cu multe ploi. La noapte, ploile se transformă în lapoviță și ninsoare. Pe crestele Meridionalilor ninge viscolit, cu rafale de peste 100 de km/h, dar la altitudini mai mici plouă și se formează polei. Maximele se încadrează între 3 grade la Târgu Mureș și 13 grade la Brașov.

Ploile se extind și în zona Olteniei, dar temperaturile cresc foarte mult și se vor atinge 20 de grade pe la Slatina. Continuă să plouă și pe timpul nopții, când minimele ajung la 4 grade.

Vreme nefiresc de caldă găsim și în sudul țării: în Lunca Dunării maximele ating 21 de grade. Prindem și perioade însorite, vântul se întețește, iar în a doua parte a zilei se adună norii și apar averse cu tunete și fulgere.

Vremea în București

În București se încălzește foarte tare și vor fi în jur de 20 de grade. Soarele se arată trecător, vântul se întețește, iar după-amiază cresc șansele de averse zgomotoase. La noapte s-ar putea să mai vină câteva reprize de ploaie, iar temperatura coboară până la 2 grade.

Luni se răcește accentuat și maxima se oprește pe la 9 grade. Avem vreme închisă, vânt activ și câteva reprize de ploaie. În noaptea de luni spre marți este posibil să cadă lapoviță.

Înnorările persistă și marți, iar dimineața și în noaptea următoare mai vin câțiva stropi de ploaie. Vântul continuă să agite atmosfera, se mai răcește puțin și se vor înregistra 7 grade - o valoare apropiată de normalul perioadei.

Prima zi de primăvară aduce vreme închisă și rece pentru data din calendar. Mai vin ceva ploi slabe sau burniță, vântul rămâne activ, iar maxima se oprește la 5 grade.

Vremea la munte

La munte ninge abundent și se depune strat de zăpadă, însă în Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini mai mici plouă și se formează polei. Pe crestele masivelor sudice va fi viscol puternic, cu rafale de peste 100 de km/h.

Luni se face mai frig, cerul rămâne acoperit de nori și vin alte precipitații pe arii extinse. La altitudini mari și în masivele nordice ninge abundent, iar în Meridionali și în Carpații de Curbură o să cadă și niște lapoviță și vor fi condiții de polei.

Marți se mai îndreaptă vremea și temperaturile ajung la normal. Înnorările persistă în masivele sudice și sud-vestice, pe unde o să mai cadă puțină lapoviță și se poate forma polei.

Miercuri, doar în Meridionali și în munții Banatului mai vin ceva precipitații mixte, slabe. În restul zonei montane iese soarele, iar vântul are unele intensificări în masivele sud-vestice.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cum vedea Mihai Șora ziua morții sale: „Știu că va veni. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine”

Cunoscutul filosof și eseist Mihai Șora s-a stins din viață, la 106 ani. În ciuda vârstei greu de egalat, Mihai Șora și-a păstrat mintea limpede până în ultima clipă.

Copil de 12 ani prins în trafic la volanul unei mașini, în Dâmbovița. Alături de el se mai aflau doi minori

Un copil de 12 ani a fost prins în trafic de poliţişti la volanul unui autoturism, a informat sâmbătă seara IPJ Dâmboviţa.  

Eveniment la girafa de la Muzeul Antipa, în amintirea lui Mihai Șora: "Mulţumim pentru camaraderie!"

La girafă, la Muzeul Antipa. Era locul unde Mihai Șora obișinuia să se întâlnească cu oamenii care mergeau la manifestații în Piața Victoriei. Tot aici va fi organizat un eveniment în memoria sa.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.