Un văr al reginei Elisabeta a fost condamnat la închisoare pentru agresiune sexuală

62150841
Getty

Simon Bowes-Lyon, văr de gradul a II-lea cu regina Elisabeta, a fost condamnat, marți, la 10 luni de închisoare, după ce a agresat sexual o femeie în vârstă de 26 de ani, informează Daily Mail.

Simon Bowes-Lyon, care este conte de Strathmore, a comis fapta în februarie 2020, în castelul Glamis din Scoția. El a intrat în camera în care dormea femeia și a agresat-o.

Ruda reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împins-o pe femeie în pat, i-a atins zonele intime și a încercat să-i ridice cămașa de noapte. După 20 de minute, victima a reușit să-l scoată pe conte din camera sa, conform presei britanice.

Simon Bowes-Lyon a pledat vinovat. El a afirmat că îi este rușine pentru că a provocat “o astfel de suferință” unui oaspete.

Vărul reginei a mai spus că în noaptea atacului a “băut în exces” și a precizat că acest lucru nu reprezintă o scuză pentru ceea ce a făcut.

“Nu credeam că sunt capabil să mă comport așa cum am făcut-o, dar îmi asum responsabilitatea”, a afirmat Simon Bowes-Lyon.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62175760
Județele cu cel mai mare număr de infectări cu SARS-CoV-2. Maramureș reintră în zona roșie
Judeţul Maramureş a reintrat în zona roşie, după ce marţi a înregistrat o rată de 3,04 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când a avut 2,94 cazuri la mia de locuitori.
62175757
Vaccinarea personalului din învăţământ începe miercuri, în Bucureşti şi în 23 de judeţe
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că vaccinarea personalului din învăţământ începe miercuri, în Bucureşti şi 23 de judeţe.
62173391
Coronavirus România, bilanț 23 februarie. 3.382 de cazuri noi și 978 de pacienți la ATI
Coronavirus România, bilanț 23 februarie. Până astăzi, 23 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 784.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).