Un tren plin cu pasageri a luat foc în Gara Ploiești Vest. ”Ni se cere să nu avem pretenții”

×
Publicitate

Un nou incident a avut loc marți pe calea ferată. Un incediu a izbucnit în partea din față a unui tren privat de călători, în gara Ploiești Vest. Pasagerii au coborât repede din vagoane, iar focul a fost stins de pompierii chemați de urgență.  

Trenul, care aparține unui operator privat, plecase din Brașov și se îndrepta către București. Dar, în gara Ploiești Vest, cei aproximativ 30 de călători aflați în vagoane au simțit miros de fum.

Gigi Ioniță, călător: „A început să iasă aburi, eu am zis că fierbe motorul, cine știe, și la urmă a început să iasă fum, fum, fum, dar flacără nu. Lucruri vechi doamnă, nu vedeți? Totu-i vechi, dacă ar fi nou nu s-ar întâmpla”.

Până la sosirea pompierilor, mecanicul și conductorul au încercat să stingă cu extinctoarele flăcările izbucnite în partea din față a trenului. În acest timp, călătorii au fost sfătuiți să coboare.

”Mecanic: De acolo, de la partea electrică, partea motorului.

Reporter: Erați opriți?

Mecanic: Eram în gară și voiam să plecăm cu el spre București și n-am mai plecat pentru că am anunțat călătorii că nu mai poate pleca, au coborât fără probleme că așa se face".

”Ni se cere să nu avem pretenție, că avem gratuitate”

Romică Bereș, agent de pază al gării: ”Erau deja evacuați călătorii în momentul în care a început să iasă fum, după aia a interenit pompierii, poliția TF la locomotivă, a fost acolo ceva probleme”.

Cei care merg des cu trenul se plâng de condiții și spun că incidentele pe calea ferată sunt tot mai dese în ultima vreme.

Cristina, călătoare: ”Nouă ni se cere să nu avem pretenție, că avem gratuitate, dar ținând cont că merg și bătrânii e foarte greu. Mi se pare absurd, de ce le mai bagi pe linie dacă nu sunt în stare să funcționeze cum trebuie”.

Unii călători au plecat mai departe spre destinație cu alt tren, alții cu microbuzul. Potrivit pompierilor, cauza incendiului ar fi un scurt circuit la panoul electric.
 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62374699
Doi șoferi de TIR ucraineni au rămas fără permis de conducere în România. Au fost un pericol pe străzile din Suceava

Doi șoferi de TIR ucrainieni au rămas fără permis de conducere, după ce i-au pus în pericol pe ceilalți participanți la trafic.

62374698
„Zgomotul a fost infernal”. Anchetă după ce tavanul unui restaurant s-a prăbușit peste tineri, la Băile Herculane

Se face anchetă la Băile Herculane, după ce doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui incident petrecut la serbarea unui majorat.  

62374697
Alina, fata ucisă în Mangalia, a fost bătută de tată și părăsită de mamă. Voia să meargă la facultate și să ajungă polițistă

În vreme ce procurorii caută încă explicații pentru crima șocantă de la Mangalia, au apărut imagini tulburătoare, surprinse la scurt timp după ce tânăra de 18 ani și-a ucis prietena.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.