Momentul în care un poliţist de la Serviciul de Investigaţii Criminale lovește mortal cu maşina un copil, în Brăila | VIDEO

×
Publicitate

Un băiețel de un an și cinci lui a fost omorât, pe o stradă din Brăila, de o mașina a Serviciului de Investigații Criminale a Poliției din oraș.

Accidentul s-a produs la plecarea de pe loc a mașinii, iar șoferul, politișt, nu l-ar fi văzut pe cel mic, care se juca pe lângă autoturism. Accidentul a fost suprins de o cameră de supraveghere.

Cum s-a produs tragicul accident

Cumplitul accident s-a produs pe o stradă din Brăila, după o discuție pe care doi polițiști de la Investigații Criminale o au cu doi adulți, iar de față sunt și cinci copii mici.

La un moment dat se vede cum unul dintre aceștia aleargă pe lângă mașina Poliției, care nu este inscripționată cu semnele instiuției.

Tragedia are loc după acest moment, când adulții se retrag în locuință, urmați de unii dintre cei mici.

În fața mașinii polițiștilor râmâne, însă, un băiat de un an și cinci luni.

Polițistul de la volan nu îl observă și pornește, iar mașina trece peste trupul firav.

Zdrobit sub roțile mașinii polițiștilor, cel mic nu a supraviețuit.

Părinții fac acuzații grave

Părinții lui fac acuzații grave. Mama susține că agenții nu au lăsat-o să sune la 112.

Nadia Dumitru, mama copilului: „Am vrut să sun la salvare. Nu ne-a dat nouă, că sună el la salvare. Copilașul a ieșit din curte”.

Sorin Lică, tatăl copilului: „L-a târât și plângea ca femeile, că am și eu copii, că ma-ta ai copii și al meu e în mormânt. A venit Jandarmeria, l-a luat că e colegul lor și a plecat”.

Un echipaj de la Ambulanță a ajuns la locul accidentului. Doctorii au încercat să îl resusciteze pe cel mic, direct pe strădă. Manevrele nu au reușit. Poliția din Brăila investighează incidentul. Polițistul de la volan a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Geanina Niculae, purtător de cuvânt al Poliției Brăila: „Dorim să transmitem condoleanțe familiei îndoliate. IPJ Brăila va demara toate activitățile legale pentru stabilirea situației de fapt”.

Cercetările se fac în acest caz pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62146797
O contabilă din Prahova, trimisă în judecată după ce a cauzat un prejudiciu de 350.000 de lei. A fost cercetată și în 2019

O contabilă din Prahova este cercetată pentru fraude informatice şi spălarea banilor, ea fiind acuzată de procurorii DIICOT Ploieşti că a cauzat un prejudiciu de peste 350.000 de lei unei firme pentru care lucra.

62399058
Un bărbat din Arad a primit un colet de la curier, l-a plătit, iar ulterior a sunat la 112 sesizând un „pachet suspect”

Un arădean care a primit de la curier un colet, pentru care a şi plătit pe loc, a sunat ulterior la 112, sesizând un ''pachet suspect" în curtea sa, iar forţele de ordine au intervenit şi au găsit în cutie un brad de Crăciun.

 

61997763
MApN mută sisteme Patriot la Capu Midia pentru un exerciţiu. Se verifică funcţionarea primului sistem de rachete sol-aer

Regimentul 74 Patriot "Mihai Bravu" deplasează personal şi tehnică în Poligonul de trageri sol-aer Capu Midia, pentru participarea la un exerciţiu planificat cu un an înainte, informează Ministerul Apărării Naţionale.

 

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.