Un pachet care ticăia a fost detonat în fața sediului MAI. Ce conținea de fapt acesta

62129170

Oamenii legii au detonat miercuri un pachet suspect chiar în fața sediului MAI din Chișinău, în urma unei operațiuni de o amploare nemaiîntâlnită până acum. La final, au realizat că în pachet se aflau un ceas de perete și flori.

 

Forțele de ordine au fost alertate de un carabinier care patrula în zonă că lângă o bancă din fața MAI este abandonată o pungă.

Polițiștii au încercuit imediat zona, iar geniștii au decis să recurgă la o explozie controlată a pachetului suspect.

 

Trecătorii au fost avertizați că urmează o explozie, iar circulația a fost întreruptă, ceea ce a dus la formarea de cozi kilometrice, scrie Pro TV Moldova.

După explozie, oamenii legii au constat că în pachetul detonat și pentru care au blocat centrul Chișinăului se aflau un ceas de perete și flori.

 

Alertă cu bombă și la Ambasada Rusiei

 

”A fost necesară dezamorsarea acestui obiect pentru că nu se știa sigur ce este acolo. Asta presupune și bubuitura care a avut loc. Nu a fost un obiect explozibil acolo”, a declarat Alina Zbancă, consiliera ministrului de Interne.

În urmă cu două zile a mai fost o alertă cu bombă la Ambasada Rusiei din Chișinău, dar atunci nu a mai fost detonat pachetul suspect, în care s-au dovedit a fi haine..

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62129157
A fost schimbată legea mașinilor fără stăpân. Ce rable pot fi ridicate

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că pot fi incluse sub incidenţa Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate şi autoturisme înmatriculate în străinătate.

62122022
Tinerii agricultori, ajutați cu câte 50.000 de euro. Cum pot primi banii

Cu ajutorul banilor europeni, autoritățile vor să îi sprijine pe cei dornici să lucreze pământul. Programul "Instalarea tânărului fermier" le oferă doritorilor 50.000 de euro, că să își pornească o afacere.

62129120
Lipsă acută de angajaţi, în construcții. Un muncitor poate ajunge la 10.000 lei/lună

Patronii firmelor de construcții speră ca românii care s-au întors în țară de teama pandemiei să se angajeze pe șantiere, mai ales că salariile au ajuns ca în vest.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.